ICCJ. Decizia nr. 4093/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4093
Dosar nr. 6942/2/2007
Şedinţa publică din 13 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2007, reclamantul A.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 16575/156 din 10 iulie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este îndreptăţit la acordarea drepturilor prevăzute de legea menţionată pentru perioada 19 martie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2007, fiind născut în timpul strămutării părinţilor săi din Bulgaria în România, ca urmare a aplicării Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 207 din 24 ianuarie 2008, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât declaraţiile autentice ale martorilor, administrate în cauză, nu se coroborează cu datele rezultate din Evidenţele Arhivelor Naţionale, din care reiese că reclamantul şi părinţii săi nu figurează cu declaraţie şi situaţie de avere imobiliară rurală şi nici cu dosar de colonizare în comuna Cociular, sat Ghiurghenciuc, judeţul Durostor.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.C., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 şi al art. 3041 C. proc. civ., modificarea acestei hotărâri judecătoresti, în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 din OG nr. 105/1999 actualizată, având în vedere că, în lipsa documentelor oficiale (situaţie şi declaraţie de avere imobiliară rurală), pe care nu le-a putut prezenta deoarece părinţii săi nu au avut avere, dovada încadrării în prevederile legale invocate se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Or, din declaraţiile martorilor, administrate în temeiul art. 4 alin. (2) din HG nr. 127/2002, rezultă că cele susţinute în acţiune sunt adevărate.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modifică, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobată prin HG nr. 127/2000 în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu în alta pe criterii etnice este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării, este de reţinut că şi copilul născut în localitatea în care părinţii săi au fost strămutaţi are acelaşi statut ca aceştia, întrucât a suferit aceleaşi privaţiuni, iar consecinţele strămutării s-au răsfrânt în mod direct şi asupra sa, perioada fiind de la data naşterii lui şi până la data retrocedării pământului românesc.
În mod eronat prima instanţă a reţinut că recurentul reclamant nu a dovedit că s-ar afla în această situaţie.
Astfel, din declaraţiile autentice ale martorilor C.S. şi S.T., coroborate cu datele rezultate din certificatul de deces al tatălui reclamantului, A.S. şi cu cele din actele de stare civilă ale reclamantului, rezultă că, s-a făcut dovada strămutării, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002.
Mai mult decât atât, prin înscrisurile administrate în temeiul art. 305 C. proc. civ. în recurs, respectiv copia extras din „Tabloul nominal de colonişti români din comuna Cociular, judeţul Durostor şi suprafeţele însămânţate cu culturi ce nu s-au putut recolta în anul 1940", „Declaraţiunea" şi „Situaţia" de avere imobiliară, contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Oficiul Naţional al Colonizării şi procesul-verbal din 9 mai 1942 emis de Serviciul Comercial al Colonizării, Inspectoratul General al Dobrogei, recurentul reclamant a făcut dovada şi prin înscrisuri oficiale a situaţiei de fapt invocate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) alin. (1) teza 1 C. proc. civ., faţă de dovezile existente la dosar, recursul se va admite şi se va modifica sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii.
În consecinţă, se va anula hotărârea nr. 16575/156 din 10 iulie 2007 emisă de intimata pârâtă şi va fi obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantului drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 19 martie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.C. împotriva sentinţei civile nr. 207 din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul A.C., anulează hotărârea nr. 16575/156 din 10 iulie 2007 şi obligă pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 19 martie 1942-6 martie 1945, începând cu data de 1 iunie 2007.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4071/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4180/2007. Contencios → |
|---|
