ICCJ. Decizia nr. 4207/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.4207/200.
Dosar nr. 1453/2/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, SC O.T.V. SRL Bucureşti a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 86 din 6 februarie 2007 emisă de C.N.A., apreciind-o ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând anularea ei iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii cu somaţie publică.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 164 din 2 mai 2007, a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin Decizia dedusă judecăţii, Decizia C.N.A. nr. 86 din 6 februarie 2007, reclamanta a fost sancţionată cu obligaţia de a difuza în ziua de 8 februarie 2007, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 - 19.10 numai textul deciziei de sancţionare emisă de C.N.A. pentru încălcarea prevederilor art. 31 din Legea audiovizualului şi a prevederilor art. 42 alin. (3) şi (4), precum şi art. 71 alin. (l) lit. a), din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 cu modificările şi completările ulterioare, sancţiunea fiind aplicată potrivit art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului.
Susţinerile reclamantei în ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei au fost considerate neîntemeiate întrucât autoritatea de audiovizual a apreciat corect în raport de condiţiile prevăzute de art. 95 alin. (1) din Legea audiovizualului, respectiv a avut în vedere săvârşirea repetată a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) şi art. 91 alin. (1) din lege, cum rezultă din deciziile depuse la dosar, în ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor privind demnitatea umană şi dreptul la propria imagine.
S-a reţinut că autoritatea de audiovizual a acţionat în limita competenţelor şi obligaţiilor prevăzute de lege, pentru a apăra drepturile şi valorile fundamentale ale omului garantate şi ocrotite atât de legislaţia internă cât şi de legislaţia internaţională la care România a aderat, respectiv în sensul prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea audiovizualului pentru protejarea demnităţii umane, a dreptului la propria imagine, iar dreptul la replică nu exclude intervenţia autorităţii de audiovizual, în sensul sancţionării faptelor ce constituie contravenţii în domeniu;
Nici susţinerile reclamantei privitoare la netemeinicia deciziei nu au fost apreciate ca fondate, din decizie şi documentaţia care a stat la baza acesteia, autoritatea de audiovizual reţinând corect faptele de nerespectare a legislaţiei de audiovizual, reclamanta nefăcând dovada încălcării de către C.N.A. a aplicării unitare a legii, iar în ceea ce priveşte obligaţiile moderatorului emisiunii, C.N.A. s-a raportat la obligaţiile acestuia astfel cum sunt prevăzute de art. 42 din Codul audiovizualului, apreciind corect şi obiectiv în ceea ce priveşte nerespectarea obligaţiilor esenţiale instituite în sarcina realizatorilor, astfel cum sunt prevăzute de acest text respectiv, art. 42 lit. a) şi b) din Codul audiovizualului, cu raportare la greutatea faptelor, transmisia în direct a emisiunii neconstituind o circumstanţă atenuantă în aplicarea sancţiunii, legea nedistingând în acest sens, context în care capătul de cerere subsidiar privind modificarea sancţiunii în sensul aplicării unei somaţii publice reglementată de art. 91 din Legea audiovizualului a fost considerat ca nefondat.
În ceea ce priveşte suspendarea executării deciziei atacate, condiţiile suspendării unei astfel de decizii fiind cele din legea audiovizualului, art. 952, reclamanta nu a făcut dovadă că a formulat cererea în condiţiile şi termenele prevăzute de textul normativ menţionat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC O.T.V. SRL Bucureşti solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei civile atacate, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Primul motiv de nelegalitate invocat a fost aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007 a C.N.A. a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 95 din Legea nr. 504/2002 pentru că a fost aplicată fără ca în prealabil, să fi fost sancţionată cu cel puţin două somaţii sau amenzi anterioare pentru aceeaşi faptă.
Deşi în decizie se prevede că între consiliu şi directorul acestui post au fost purtate mai multe discuţii, s-a apreciat că purtarea unor discuţii nu ar putea suplini etapele prevăzute de lege în aplicarea unei sancţiuni.
Se mai prevede, de asemenea, în decizie că postul de televiziune a mai fost sancţionat pentru nerespectarea reglementărilor în domeniul audiovizualului în materia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi a celor privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine precum şi a celor privind informarea corectă, dar nici aceasta nu poate suplini somarea sau aplicarea de amenzi, iar C.N.A. era obligat, în situaţia în care aprecia că au fost încălcate dispoziţiile cuprinse în legea audiovizualului, să emită, mai întâi, cel puţin 2 somaţii şi, abia după aceea, ar fi putut aplica art. 95 alin. (5).
Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007 a fost emisă, se susţine în motivele de recurs, chiar cu încălcarea dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Legea nr. 504/2002 care prevede că sancţiunea prevăzută la lit. a) poate fi aplicată numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puţin două ori.
A fost criticată soluţia instanţei de fond şi pentru că nu a reţinut că Decizia atacată este şi nefondată pentru că afirmaţiile sancţionate de C.N.A. nu aparţin şi nu pot fi imputabile difuzorului ci s-ar putea aplica sancţiunea doar pentru culpa acestuia, respectiv pentru faptul că eforturile moderatorului emisiunii, d-1 D.D., de a impune un limbaj decent în studio nu a avut întru-totul rezultatul scontat.
Nu s-a ţinut seama de faptul că emisiunea era în direct şi a avut ca invitat o persoană cunoscută pentru reacţiile sale spontane, iar moderatorul a încercat să-1 întrerupă sau că îi ceară să-şi dovedească afirmaţiile.
C.N.A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei recurate.
Examinând motivele de recurs invocate, probele aflate la dosar, dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Recurenta-reclamantă a fost sancţionată prin Decizia nr. 86 din 6 februarie 2007, în conformitate cu art. 95 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în sensul că a fost obligată să difuzeze pe post, timp de 10 minute, numai textul deciziei de sancţionare.
Sancţiunea a fost aplicată pentru că în prima parte a emisiunii D.D.D. difuzată la data de 5 februarie 2007, invitatul acesteia a adus grave acuzaţii, de natură morală şi penală, nedovedite, la adresa unor persoane, fiind afectată demnitatea acestora.
A fost afectat şi dreptul acestor persoane la imagine pentru că invitatul a folosit un limbaj injurios, suburban şi expresii jignitoare.
Art. 42 din Codul audiovizualului impune realizatorului emisiunii să intervină, atât pentru a-i pune în vedere invitatului să probeze cele afirmate sau să indice probele pe care se sprijină dar şi pentru a nu-i permite acestuia să folosească acel limbaj injurios. Insă, prin atitudinea sa, realizatorul emisiunii a permis invitatului să promoveze un discurs prin care instiga la violenţă.
La stabilirea sancţiunii s-a avut în vedere faptul că anterior recurentul-reclamant a mai fost sancţionat de 119 ori, de cele mai multe ori pentru nerespectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv demnitatea şi dreptul la propria imagine.
In conformitate cu art. 95 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, în cazul săvârşirii repetate a uneia dintre faptele prevăzute la art. 90 alin. (1) şi art. 91 alin. (1), Consiliul poate decide aplicarea uneia din următoarele sancţiuni, iar la lit. a) este prevăzută obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19.00 şi 19.10 numai textul deciziei de sancţionare.
În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede aplicarea graduală, iar sancţiunea prevăzută de lit. a) poate fi aplicată numai după ce, în prealabil, radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puţin două ori.
Textul instituie două condiţii pentru aplicarea acestei sancţiuni:
- să existe fapte repetate de încălcare a art. 90 alin. (1) şi art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002;
- sancţiunea prevăzută de lit. a) nu poate fi aplicată decât dacă radiodifuzorul a mai fost amendat de cel puţin două ori.
Verificând actele şi lucrările dosarului rezultă că la aplicarea sancţiunii au fost îndeplinite cele două condiţii pentru că au existat, atât încălcări repetate ale textelor amintite, dar şi sancţiuni pentru aceste încălcări.
Nu pot fi reţinute susţinerile reclamantei-recurente care arată că intimatul nu şi-a respectat atribuţiile şi că s-a mulţumit să aibă discuţii cu realizatorul emisiunii, care ar tine loc de somaţie, pentru că recurenta a fost sancţionată de nenumărate ori pentru încălcarea dreptului la imagine şi a demnităţii omului.
Legea nu cere ca pentru aceeaşi faptă să sancţioneze mai întâi, cu somaţie publică sau somaţie scrisă şi abia apoi să aplice altă sancţiune, ci sancţiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. a) poate fi aplicată pentru încălcări repetate ale art. 90 alin. (1) şi art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului.
De aceea, se poate aprecia că la emiterea deciziei de sancţionare au fost respectate prevederile legale.
In privinţa motivelor de recurs care vizează netemeinicia deciziei de sancţionare şi acestea vor fi respinse ca nefondate.
Chiar în motivele de recurs se recunoaşte faptul că ar exista încălcări ale drepturilor omului dar că persoanele au posibilitatea de a folosi dreptul la replică sau să apeleze la instanţa de judecată.
Acestea însă sunt independente de atribuţiile ce revin C.N.A., care, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea audiovizualului, are obligaţia să asigure protejarea demnităţii umane.
Nu pot fi considerate fondate nici afirmaţiile recurentei că la individualizarea sancţiunii nu s-a avut în vedere faptul că emisiunea s-a transmis în direct.
Legea nu face nici o distincţie între emisiunile transmise direct sau înregistrate, iar obligaţiile radiodifuzorului sunt aceleaşi, să pună în vedere celor care fac afirmaţii acuzatoare că acestea trebuie probate sau să indice probele în baza cărora le fac, să nu permită folosirea unui limbaj injurios.
Aceste obligaţii nu pot fi îndeplinite numai formal, ci atitudinea realizatorului să se manifeste în sensul respectării prevederilor legale, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.T.V. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1164 din 2 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4158/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4226/2007. Contencios → |
|---|
