ICCJ. Decizia nr. 4156/2007. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4156/200.

Dosar nr. 637/36/200.

Şedinţa publică din 31 octombrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 422/CA din 4 iunie 2007, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.D.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, având ca obiect recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii 189/2000 şi, pe cale de consecinţă, a anulat hotărârea nr. 6019 din 31 ianuarie 2007, emisă de pârâtă, recunoscând reclamantului beneficiul drepturilor solicitate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele existente la dosar rezultă că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populaţie efectuat între România şi Bulgaria, în baza Tratatului de la Craiova din 1940, iar reclamantul s-a născut la data de 26 septembrie 1944 în comuna Eschibaba din Judeţul Tulcea, respectiv în perioada şi în localitatea de strămutare a părinţilor.

S-a reţinut de asemenea că dispoziţiile OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, nu exclud, în mod expres, copiii născuţi în timpul strămutării, de la acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ, iar coroborarea prevederilor art. 1 lit. c) din ordonanţă cu dispoziţiile art. 2 din HG nr. 127/2002 conduc la concluzia că beneficiari ai acestor drepturi compensatorii pot fi şi copiii născuţi în perioada refugiului părinţilor întrucât şi asupra lor s-au răsfrânt consecinţele persecuţiei etnice.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea.

Recurenta a susţinut că intimatul-reclamant, nefiind născut în anul 1940 când a avut loc schimbul de populaţie dintre România şi Bulgaria, ci în anul 1944, pe teritoriul României, nu se poate susţine că a fost obligat să-şi schimbe domiciliul ca urmare a persecuţiei etnice suferite.

S-a mai susţinut de către recurentă că în acest sens pledează şi textul Tratatului de la Craiova potrivit căruia transferul de populaţie urma să se facă într-un interval de 3 luni, calculat de la data schimbului instrumentelor de ratificare şi, pe cale de consecinţă, numai persoanele care, la data semnării tratatului, locuiau în teritoriile ce urmau a fi evacuate, îndeplinesc cerinţele legale pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 189/2000.

Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice după cum urmează c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2000, în art. 2, au asimilat persoanelor strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum şi, pe cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie, ca efect al tratatelor bilaterale.

Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada strămutării, atâta vreme cât consecinţele traumatizante ale acestei experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii pentru privaţiunile îndurate.

Rezultă aşadar că textul Tratatului de la Craiova, din 1940, privind schimbul de populaţie dintre România şi Bulgaria, astfel cum a fost invocat în motivele de recurs, nu prezintă relevanţă din punct de vedere al recunoaşterii calităţi de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

In concluzie, intimatul-reclamant, născut pe teritoriul României, la data de 26 septembrie 1944, cu alte cuvinte în intervalul reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 189/2000, este îndreptăţit, aşa cum corect a stabilit instanţa de fond, să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ.

Pentru aceste motive, constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 422/CA din 4 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4156/2007. Contencios