ICCJ. Decizia nr. 4226/2007. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4226/200.
Dosar nr. 998/44/200.
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galaţi reclamanta SC O.R. SRL GALAŢI a solicitat suspendarea măsurilor dispuse de D.G.F.P. Galaţi prin procesul verbal nr. 29/3 din 26 aprilie2007, raportul de inspecţie fiscală nr. 2915 din 26 aprilie2007 şi Decizia de impunere nr. 239 din 26 aprilie2007 prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare în sarcina societăţii în sumă totală de 4.293.149 lei.
În motivarea cererii s-a arătat faptul că împotriva actelor administrativ fiscale s-a formulat contestaţie în conformitate cu art. 175 şi art. 177 C. proCod Fiscal, iar pârâta a trecut deja la executarea silită, fapt ce provoacă pagube iminente pentru societate.
S-a precizat faptul că societatea nu a beneficiat de aplicarea prevederilor art. 9 C. proCod Fiscal, în sensul de a i se permite exprimarea punctului de vedere cu privire la faptele şi împrejurările menţionate în cuprinsul actelor fiscale, ceea ce ar conduce la nulitatea actelor şi implicit la exonerarea sa de la plata obligaţiilor stabilite.
Prin Decizia nr. 80/F din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Galaţi a fost respinsă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că reclamanta nu a tăcut dovada îndeplinirii condiţiilor expres prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ, respectiv a cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia pronunţată ca nelegală şi netemeinică.
A arătat în cadrul motivelor de recurs faptul că a făcut pe deplin dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente , întrucât a depus înscrisuri din care rezultă blocarea conturilor bancare ale reclamantei şi indisponibilizarea sumelor existente precum şi a celor viitoare, astfel încât se află în imposibilitate de a-şi mai putea continua activitatea.
De asemenea, a precizat faptul că intimata pârâtă a trecut şi la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aflate în patrimoniul societăţii, precum şi la organizarea vânzării prin licitaţie a acestora, punând practic societatea reclamantă în pericol.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte analizând motivele invocate în raport cu hotărârea atacată, dovezile administrate şi dispoziţiile legale incidente cauzei va respinge recursul formulat pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art.123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unor pagube iminente, odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea actului administrativ, până la pronunţarea instanţei de fond.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de textul legal arătat, întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al formulării reclamaţiei administrative, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, împotriva actelor administrative a căror suspendare se solicită.
Se precizează faptul că autoritatea pârâtă a început executarea efectivă asupra sumelor prevăzute în titlul executoriu contestat astfel încât activitatea societăţii reclamante se află în real pericol.
Este evident că simpla formulare a contestaţiei administrative nu este de natură a argumenta cazul bine justificat. Înalta Curte nu regăseşte, prin această motivare, cazul bine justificat conform legii, întrucât nu sunt prezentate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia ori a diligentelor depuse de reclamantă, de efectele posibile asupra altor persoane, situaţii de natură a argumenta cazul bine justificat.
În mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că nu se poate vorbi de o pagubă iminentă atâta timp cât executarea se face pentru suma de 40 miliarde lei, în condiţiile în care cifra de afaceri a reclamantei este de 170 miliarde lei.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul formulat de reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC O.R. SRL Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 80/F din 3 iulie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4207/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4236/2007. Contencios → |
|---|
