ICCJ. Decizia nr. 4472/2007. Contencios. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4472/2007
Dosar nr. 1315/54/2007
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dolj, secţia civilă reclamantul B.A.C. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii C.L. Rast – C.L. de soluţionare a întâmpinărilor la notificări şi Prefectura Judeţului Dolj - Comisia de soluţionare a întâmpinărilor, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 3132 din 18 octombrie 2006.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, este proprietar din anul 1991 a terenului. situat în intravilanul loc. Rast şi urmare a notificării din data de 20 septembrie 2006 a precizat că nu este de acord cu propunerea de expropriere înaintată de C.L. Rast.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 64 din 26 ianuarie 2007 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 1315/54/2007.
Pârâtul C.J. Dolj a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.
Prin sentinţa nr. 206 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea formulată de reclamantul B.A.C., în contradictoriu cu pârâţii C.L. Rast şi C.J. Dolj – C.S.Î.N.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a apreciat că excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei de interes sunt nefondate.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, Curtea de Apel Craiova a reţinut că dispoziţiile art. 20 trebuie interpretate sistematic şi teleologic, în sensul că hotărârea comisiei să poată fi contestată de toate părţile cărora le este defavorabilă, anume expropriatorul, atunci când s-a respins propunerea de expropriere, sau titularii de drepturi reale asupra imobilelor expropriabile, în cazul admiterii propunerii de expropriere, fie că este vorba de prima sau de a doua asemenea propunere.
A constatat că este neîntemeiată şi excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea contestaţiei, întrucât atunci când comisia acceptă propunerea de expropriere şi respinge întâmpinarea proprietarului, acesta din urmă este interesat să conteste hotărârea comisiei.
Pe fond, faţă de susţinerile reclamantului în sensul că în alcătuirea comisiei s-au încălcat dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 a reţinut instanţa că deşi reclamantul nu a nominalizat membrii la care se referă, din actele dosarului, rezultă că cel vizat este L.M., acesta semnând în calitate de secretar al C.S. a întâmpinărilor dar şi în calitate de membru al comisiei care a realizat cercetarea prealabilă şi a întocmit procesul - verbal.
A apreciat instanţa de fond că nu există identitate între comisia care realizează cercetarea prealabilă şi aceea care declară utilitatea publică, iar titulatura de comisie utilizată de legiuitor în art. 15 este improprie, în discuţie fiind autoritatea administrativă competentă să declare utilitatea publică, anume Guvernul pentru lucrări de interes naţional şi consiliile judeţene pentru lucrări de interes local (art. 7 alin. 1 din lege).
A concluzionat prima instanţă, că nu există incompatibilitate între calitatea de membru al comisiei de soluţionare a întâmpinărilor şi cea de membru în comisia de realizare a cercetării prealabile.
În ceea ce priveşte cererea de constatare a nulităţii procesului - verbal de cercetare prealabilă pentru faptul că nu poartă dată de întocmire şi număr de înregistrare, iar propunerile de expropriere au fost notificate cu încălcarea art. 13 - 14 din legea 33/1994 şi fără a se face consultarea prin referendum, instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal care finalizează cercetarea prealabilă se încadrează în categoria actelor materiale preparatorii care nu sunt acte de autoritate şi care nu pot fi supuse controlului de legalitate în contenciosul administrativ. A mai reţinut că în cauză contestatorul avea posibilitatea să atace actul de declarare a utilităţii publice, ceea ce nu a făcut, motiv pentru care nu mai poate invoca pe această cale neregularităţi legate de procedura declarării utilităţii publice. A mai constatat că potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (2) din Legea 215/2001, consultarea prin referendum a cetăţenilor este facultativă, nu obligatorie, fiind lăsată la aprecierea primarului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.A.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 punctele 5,9 şi 10 C. proc. civ., reluând, în esenţă argumentele invocate la fondul cauzei pentru temeinicia acţiunii.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant susţine următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond este nulă absolut, deoarece la dezbaterea fondului cauzei nu a participatreprezentantul M.P., astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1, pct. 9 din Legea 554/200.
2. Procesul - verbal de consemnare a rezultatului cercetării este nul absolut, nefiind consemnată data întocmirii şi neavând număr de înregistrare.
3. Propunerile de expropriere şi procesul - verbal menţionat au fost notificate cu nerespectarea prevederilor art. 13 din Legea 33/1994.
4. Comisia de soluţionare a întâmpinărilor la propunerile de expropriere a fost constituită cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. 3 din Legea 33/1994, cuprinzând persoane care deţin funcţii în administraţia publică centrală.
5. Hotărârea nr. 3132 din 18 octombrie 2006 a C.S. a întâmpinărilor a fost comunicată cu depăşirea termenului de 15 zile de la adoptarea ei, prevăzut de art. 18 din Legea 33/1994.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Dispoziţiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate prin art. 1 pct. 1011 din OUG nr. 138/2000, introdus prin art. 1 pct. 49 din Legea nr. 219/2005, astfel încât o examinare distinctă a aspectelor circumscrise de recurent respectivului motiv de nelegalitate nu mai este posibilă, acestea urmând a fi avute în vedere numai în cadrul examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., pentru a se stabili dacă există alte motive de nelegalitate de natură a fi invocate din oficiu şi de a justifica modificarea sau casarea hotărârii.
De asemenea, prin art. 4 O.U.G nr. 190/2005 s-a statuat că judecata cererilor în contencios administrativ se soluţionează fără participarea procurorului. Acest text a fost declarat neconstituţional potrivit Deciziei nr. 65/2007 a Curţii Constituţionale, însă această împrejurare nu impune automat obligativitatea participării reprezentantului M.P. la judecarea tuturor cererilor formulate în baza Legii nr. 554/2004, procurorul având latitudinea de a decide cauzele la care pune concluzii, astfel încât sunt neîntemeiate şi criticile aduse hotărârii sub acest aspect, circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Competenţele instanţei de contencios administrativ în materie de expropriere sunt clar stabilite de Legea nr. 33/1994 şi vizează numai examinarea legalităţii actului de declarare a utilităţii publice emis de autoritatea administrativă competentă şi a măsurilor premergătoare exproprierii luate în etapa administrativă, în condiţiile art. 20, soluţionarea cererilor de expropriere şi stabilirea cuantumurilor despăgubirilor, dacă părţile nu se înţeleg, fiind dată în competenţa instanţelor de drept civil, respectiv tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, conform art. 21 din aceeaşi lege.
Examinând cererea reclamantului în limita competenţelor legale astfel stabilite, prima instanţă a reţinut în mod corect atât caracterul de act material preparator al procesului-verbal prin care s-a finalizat cercetarea prealabilă, prin prisma dispoziţiilor art. 9 şi 10 din Legea nr. 33/1994, act exclus cenzurii jurisdicţionale în lipsa contestării actului pe care l-a predat, cât şi imposibilitatea reiterării altor critici care să vizeze neregularităţi ale procedurii declarării utilităţii publice, în condiţiile în care actul de declarare a acesteia nu a fost contestat.
În condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată nu au fost indicate persoanele care, în opinia recurentului, nu puteau face parte din C.S. a întâmpinărilor sau care au fost desemnate nelegal să reprezinte persoanele expropriate, nu se poate reţine nici încălcarea prevederilor art. 15 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, cum pretinde recurentul.
De asemenea, întrucât termenul prevăzut de art. 18 alin. (3) din aceeaşi lege nu are un caracter absolut, validitatea actului nu depinde direct de respectarea lui.
Prin nerespectarea acestuia reclamantul nu a fost vătămat în nici un drept recunoscut de lege, termenul stabilit de art. 20 pentru contestarea hotărârii începând să curgă numai de la data comunicării.
Celelalte aspecte învederate de recurent aduc în discuţie însăşi raţiunea exproprierii, respectiv încetarea dreptului său de proprietate asupra terenului supus exproprierii cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, putând fi examinate numai de instanţa de drept comun competentă.
În consecinţă, nu este incident în speţă nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A.C., împotriva sentinţei nr. 206 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4457/2007. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4483/2007. Contencios → |
|---|
