ICCJ. Decizia nr. 4498/2007. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4498/20 11
Dosar nr. 171/2/2007
Şedinţa publică de la 30 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prima instanţă
a) cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC U.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal, anularea deciziei din 12 decembrie 2006 a Consiliului Concurenţei şi, în subsidiar, anularea în parte a acesteia, în sensul reducerii cuantumului amenzilor contravenţionale aplicate reclamantei.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că prin decizia nr. 237/2006 pârâtul a reţinut in sarcina SC U.R. SA săvârşirea a două fapte distincte şi a aplicat, pentru fiecare dintre aceste două fapte, câte o amendă contravenţională, astfel:
Prin art. 1 al deciziei 237/2006, SC U.R. SA a fost amendată contravenţional cu suma de 7.257.984 RON (aproximativ 2.000.000 euro) pentru pretinsa încălcare a art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenţei nr. 21/1996, în esenţă reţinându-se că, împreună cu SC H.F.Q. SRL, a cărei succesoare este SC R.R. SA, ar fi încheiat şi pus în practică o înţelegere anticoncurenţială pentru partajarea pieţei serviciilor de retransmisie prin cablu a Programelor TV in municipiul Timişoara.
Totodată, SC U.R. SA, în calitate de succesoare a SC A.T. SA, a mai fost amendată, prin art. 2 al deciziei nr. 237/2006, cu suma de 17.605.784 RON (aproximativ 5.000.000 euro) pentru pretinsa încălcare a art. 6 lit. a) din Legea concurenţei, ca urmare a aşa-zisului abuz de poziţie dominantă în municipiul Bucureşti, manifestat prin impunerea de tarife majorate în mod nejustificat de creşterea costurilor.
În anul 2001, în Timişoara furnizau servicii de retransmisie a programelor TV prin cablu 3 operatori: SC U.R. SA, SC H.F.Q. SRL şi SC F. SRL. În unele zone ale oraşului erau prezenţi toţi cei 3 operatori, în altele doar doi dintre aceştia, iar în alte zone opera doar câte unul dintre ei.
În cursul anului 2001, SC U.R. SA a decis, din raţiuni economice, să îşi restructureze activitatea de furnizare de servicii CATV în anumite zone ale Timişoarei. În urma acestei decizii, SC U.R. SA urma să nu mai activeze în zonele din Timişoara în care avea o penetrare foarte redusă, ce nu justifica păstrarea operaţiunilor în zonă şi nu oferea perspectiva rentabilităţii economice aşteptate.
În acest context, la data de 31 august 2001, SC U.R. SA (în calitate de cumpărător) şi SC H.F.Q. SRL (în calitate de vânzător) au semnat un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect reţelele CATV situate în zonele din Timişoara din care SC H.F.Q. SRL intenţiona să se retragă. Acest contract nu şi-a produs niciodată efectele, condiţiile suspensive din Contract nefiind realizate în termenul-limită prevăzut pentru îndeplinirea lor. În consecinţă, activele ce au făcut obiectul Contractului nu au fost transferate, iar preţul nu a fost plătit.
A precizat că nu a existat înţelegerea între cei doi operatori economici pentru împărţirea pieţei.
De asemenea, s-a invocat prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională pentru fapta din Timişoara, apreciind că este aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001, deoarece la data săvârşirii eventualei contravenţii, Legea nr. 21/1996 nu cuprindea un alt termen de prescripţie şi nici dispoziţii speciale cu privire la întreruperea prescripţiei, iar modificarea adusă acestei legi prin O.U.G. nr. 121/2003 nu produce efecte asupra situaţiilor juridice consumate anterior.
Referitor la această faptă, pe fond, s-a motivat că la nivelul anului 2001, având în vedere declinul său economic evident, SC U.R. SA a procedat la analiza economică şi financiară a activităţii pe zonele din Timişoara in care îşi desfăşura activitatea şi a stabilit în acelaşi timp care zone nu mai prezentau interes pentru modernizarea propriilor reţele din Timişoara.
Efectuarea analizei economice nu s-a realizat deci în vederea încheierii unei înţelegeri anticoncurenţiale cu SC H.F.Q. SRL, aşa cum se reţine în decizia 237/2006, ci pentru a se lua o decizie economică de menţinere a activităţii, respectiv de retragere din anumite zone ale Timişoarei, fundamentată şi în deplină cunoştinţă de cauză.
Astfel, SC U.R. SA a luat decizia de a se retrage din zonele în care penetrarea redusă şi costurile mari pentru susţinerea operaţiunilor conduceau la pierderi substanţiale. Decizia a avut la bază această motivaţie şi a fost luată in mod independent, nu în urma unei înţelegeri cu SC H.F.Q. SRL, fiind rezultatul unor raţiuni obiective, de natură economică, care în speţă nu ar mai fi permis nici unui jucător diligent pe piaţă menţinerea unei activităţi rentabile.
Strategia comercială adoptată iniţial de SC U.R. SA pe piaţa Timişoarei a fost aceea a unei dezvoltări extensive, ce implica acţiunea de acoperire cu reţea şi implicit cu servicii CATV a cât mai mult din teritoriul oraşului. Ulterior, s-a trecut la o dezvoltare intensivă, ce presupunea concentrarea pe furnizarea serviciului într-o zonă mai restrânsă decât cea abordată iniţial, în care urma să se investească substanţial. În raportul investigaţiei privind piaţa CATV din Bucureşti echipa de investigaţie a considerat că o politică de genul celei adoptate de SC U.R. SA este justificată din punct de vedere economic.
SC U.R. SA a înregistrat pierderi în anii 2000, 2001 şi 2002, fiind pusă sub semnul întrebării însăşi decizia de continuare a activităţii (în anul 2000 pierderea a reprezentat 17,39% din cifra de afaceri, iar în anul 2001 ponderea pierderii a crescut la 19,43%). De asemenea, compania-mamă SC U.R. SA NV a intrat în faliment în anul 2001, pentru supravieţuirea afacerii fiind necesară o reorganizare a activităţii inclusiv pe piaţa din România.
În zona în care a încetat să mai presteze servicii CATV în anul 2001 SC U.R. SA deţinea o prezenţă a serviciilor CATV foarte redusă, respectiv de 18,89% din care abonaţii domiciliind la bloc erau cei mai numeroşi. Într-o zonă în care ponderea la nivel de locuinţe era deţinută de case (aşa cum erau zonele in care SC U.R. SA avea acoperirea cea mai redusă, de cca.18%), SC U.R. SA ar fi trebuit să mărească numărul de clienţi la case, pentru a-şi extinde activitatea, însă costurile cu racordarea acestora erau considerabil mai mari decât costurile cu racordarea clienţilor la bloc. În conformitate cu practica internaţională în privinţa serviciilor gen CATV, gradul de penetrare care ar fi permis unui agent economic ce furniza servicii CATV să îşi desfăşoare activitatea în parametrii economici viabili era de cel puţin 50%, avându-se în vedere resursele investiţionale foarte mari implicate de activitatea de furnizare servicii CATV.
A precizat reclamanta că nu este ilegal sau anticoncurenţial ca un agent economic să se retragă din zonele de operare unde continuarea activităţii sale nu se mai justifică din punct de vedere economic, având în vedere faptul că operatorii CATV nu prestează servicii gratuite ci urmăresc eficientizarea activităţii lor prin obţinerea unui profit. Consiliul Concurenţei nu ar putea obliga un agent economic să rămână în anumite zone de operare doar pentru a se asigura concurenţa. Un astfel de comportament poate să aibă consecinţe extrem de negative asupra activităţii agentului economic respectiv, inclusiv intrarea în faliment.
În ceea ce priveşte cea de-a doua faptă, s-a arătat că a fost sancţionată societatea SC U.R. SA pentru faptele săvârşite de SC A.T. SA, cu o amendă de 6 % din întreaga cifră de afaceri obţinută de SC A.T. SA în cursul anului 2005 (anul anterior sancţionării faptei).
Astfel, prin decizia atacată, s-a constatat că SC A.T. SA ar deţine poziţie dominantă pe piaţa relevantă, poziţie pe care ar fi exercitat-o abuziv prin aplicarea unor tarife şi alte clauze contractuale inechitabile în perioada 2002-2005.
S-a susţinut că din cuprinsul art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, rezultă că pentru a imputa o astfel de contravenţie trebuie să existe o situaţie premisă deţinerea unei poziţii dominante pe piaţa relevantă din România sau pe o parte substanţială a acesteia, obiectul juridic al contravenţiei care constă în menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, latura obiectivă constând în elementul material şi urmarea imediată.
Elementul material rezidă în fapta deţinătorului de a abuza de poziţia sa prin impunerea, în mod direct sau indirect a tarifelor ori a altor clauze contractuale inechitabile.
Urmarea imediată rezidă în afectarea activităţii economice şi prejudicierea consumatorilor ori de natură a fi cauzată de săvârşirea elementului material.
Latura subiectivă constă în săvârşirea cu vinovăţie a acestei fapte ceea ce presupune că deţinătorul a urmărit, a acceptat ori cel puţin ar fi trebuit şi ar fi putut să cunoască toate celelalte elemente ale contravenţiei.
Sancţionarea SC U.R. SA pentru faptele SC A.T. SA presupune îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor elemente.
A susţinut reclamanta că în speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenţiei şi, prin absurd, chiar dacă acestea ar fi fost întrunite, sancţiunea aplicată este supradimensionată în raport de criteriile legale de individualizare a pedepsei.
Consiliul nu a avut în vedere că în speţă nu este întrunită situaţia premisă: existenţa unei poziţii dominante deţinute de SC A.T. SA pe piaţa relevantă în accepţiunea art. 6 din Legea concurenţei. Consiliul a apreciat greşit că piaţa geografică relevantă este alcătuită din zonele din municipiul Bucureşti în care SC A.T. SA ar fi avut monopol „de facto”.
În consecinţă, pentru a fi în prezenţa unei poziţii dominante, este necesar ca aceasta să se desfăşoare pe piaţa românească sau cel puţin pe o parte substanţială a acesteia. De altfel, din punctul de vedere al pieţei geografice relevante, chiar prin decizia de autorizare a concentrării economice care a condus la actuala poziţie pe piaţă a grupului SC U.R. SA (decizia nr. 187 din 5 octombrie 2005, referitoare la autorizarea concentrării economice realizate-de către societatea U.G.C.E. B.V. prin preluarea controlului asupra SC A.T. SA), piaţa în care activează acest agent a fost definită ca naţională.
De asemenea, definirea pieţei serviciilor CATV ca piaţă naţională figurează în parag. 13 alin. (2) teza finală din decizia nr. 181 din 11 iunie 2004 privind sancţionarea SC R.D.S. SA Bucureşti pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 55 lit. a) din Legea concurentei.
De asemenea, parag. 10.1 din decizia nr. 77 din 25 aprilie 2005 referitoare la plângerea SC A.T.N.R. SRL împotriva SC R.D.S. SA şi SC R.C.S. SA reia şi confirmă decizia Plenului Consiliului din 21 decembrie 1998, în sensul că piaţa relevantă geografică în cazul serviciilor de retransmitere prin cablu a programelor TV a fost definită ca piaţă naţională.
Prin decizia contestată, Consiliul a apreciat că piaţa geografica relevantă este alcătuită din zonele din municipiul Bucureşti în care SC A.T. SA ar fi avut monopol de facto întrucât aceasta este „cea mai bună cale de a surprinde măsura constrângerii concurenţiale asupra companiilor de cablu”.
Astfel, potrivit art. 51 lit. a), coroborat cu art. 6 din Legea concurenţei, se sancţionează poziţia dominantă deţinută de către un agent economic „pe piaţa românească ori pe o parte substanţială a acesteia”. Prin urmare, piaţa geografică relevantă poate fi restrânsă faţă de teritoriu ţării, dar numai în condiţiile în care produsul sau serviciul este disponibil exclusiv în zona restrânsă, nu şi atunci când produsul sau serviciul este disponibil la nivelul întregii ţări.
Or, chiar transmiterea de programe TV prin cablu (tehnologia CATV) se face la nivelul întregii ţări, nu numai la nivelul municipiului Bucureşti, ceea ce determină în mod automat ca piaţa geografică relevantă să fie cea românească.
Astfel, prin decizia atacată. Consiliul a apreciat că piaţa relevantă a serviciului este piaţa retransmiterii de programe TV prin tehnologia CATV.
Piaţa relevantă a serviciului ar fi trebuit să includă toată piaţa serviciilor de transmitere şi retransmitere a programelor TV, piaţă în delimitarea căreia rolul determinant îl au preferinţele consumatorilor, şi faţă de care tehnologia utilizată este indiferentă.
În consecinţă, în „produsul" care trebuia să fie analizat de Consiliu se includ atât programele de televiziune transmise direct de către producătorii lor, prin frecvenţe radio-electrice sau prin satelit cât şi pe acelea retransmise de către furnizorii de servicii CATV, DTH şi similare, întrucât toate aceste mijloace pot furniza la preţuri şi în condiţii de calitate comparabile accesul consumatorilor la programele TV care prezintă cel mai mare interes pentru public.
Chiar dacă piaţa relevantă a produsului ar fi limitată la piaţa serviciilor de retransmitere a programelor TV, Consiliul a apreciat greşit că trebuie analizate numai piaţa serviciilor de retransmise prin tehnologia CATV. Or, având în vedere principiul neutralităţii tehnologice şi substituibilitatea produselor, piaţa relevantă ar fi trebuit să cuprindă toate serviciile de retransmise a programelor TV, indiferent de tehnologia utilizată în scopul retransmiterii (CATV, DTH şi similare).
În definirea poziţiei dominante sunt determinate două criterii, şi anume: cota de piaţă a agentului sancţionat şi condiţiile de acces ale concurenţilor potenţiali la acea piaţă.
În perioada 2002-2004, SC A.T. SA a avut o cotă de piaţă de cca.15-20 % în raport cu piaţa naţională a serviciilor de retransmitere de programe şi a serviciilor subsecvente. Astfel, cota de piaţă în anul 2002 a fost de 15,48%, în anul 2003 a fost de 16,13 %, iar în anul 2004 a fost de 20,49. Nici măcar în urma concentrării economice cu grupul SC U.R. SA, concentrare autorizată la sfârşitul anului 2005, nu s-a depăşit o cotă totală de piaţă a grupului astfel rezultat de 30% din piaţa naţională a serviciilor CATV. Or, nu s-ar putea vorbi despre o poziţie dominantă a unui agent economic decât de la o cotă de piaţă de cel puţin 40% în aceste condiţii.
În ceea ce priveşte condiţiile de acces ale concurenţilor potenţiali la piaţa relevantă, este necesar să se observe dacă aceştia aveau sau nu posibilitatea reală de a pătrunde pe piaţa în care se afirmă că SC A.T. SA deţinea monopol de fapt.
În acest sens, în toate zonele în care SC A.T. SA deţinea reţele magistrale, mai exista cel puţin o reţea magistrală a unui concurent iar costurile extinderii de la o reţea magistrală la o reţea de abonaţi sunt între 14 şi 32 dolari SUA/locuinţă, costuri pe care orice investitor le-ar amortiza din profit într-o perioadă rezonabilă.
Referitor la impunerea unor tarife majorate nejustificat, s-a apreciat că cele reţinute sunt nelegale, deoarece acestea se formează în funcţie de mai multe elemente, între acestea fiind şi costurile.
A arătat reclamanta că textul art. 6 lit. a) urmăreşte a acoperi clauzele contractuale inechitabile indiferent de obiectul acestora. Astfel de clauze pot să vizeze, printre alte elemente contractuale, şi preţul ori tariful.
A susţinut reclamanta că tarifele practicate de SC A.T. SA nu numai că nu au fost excesive, dar au fost echitabile sub toate aspectele.
În ceea ce priveşte gravitatea încălcării şi individualizarea sancţiunii s-a precizat că aşa cum rezultă din ordinul nr. 104/2004, în evaluarea gravităţii încălcării, Consiliul trebuia să ia în considerare natura faptei, impactul concret al acesteia asupra pieţei, când acesta poate fi măsurat, precum şi mărimea pieţei geografice relevante.
Or, Consiliul nu a analizat aceste criterii prin raportare la cerinţele incluse expres în ordinul nr. 104/2004, ceea ce a condus la calificarea faptei drept o contravenţie de gravitate mare. În aceste condiţii, amenda aplicată ar fi putut ajunge la 8% din cifra de afaceri. În realitate, din analizarea tuturor criteriilor stabilite prin ordinul nr. 104/2004, rezultă că fapta, dacă ar putea fi considerată drept anticoncurenţială, ar putea prezenta cel mult o gravitate mică, pentru care amenda aplicată ar fi putut fi de până la 2% din cifra de afaceri.
Potrivit ordinului nr. 104/2004, în funcţie de gravitate, faptele se împart în fapte de gravitate mare, prin care se înţeleg practicile „care urmăresc împărţirea pieţei naţionale”, încălcări de gravitate medie ale concurenţei, adică faptele care produc „efecte pe zone întinse ale pieţei româneşti”.
Fapte de gravitate mică, prin care se produc restricţionări cu impact limitat asupra pieţei, care afectează o parte substanţială, dar relativ limitată a acesteia.
b) întâmpinarea formulată în cauză
Pârâtul Consiliul Concurenţei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiate, susţinând legalitatea deciziei contestate.
A susţinut că între SC U.R. SA şi SC H.F.Q. SRL, operatori de servicii de retransmisie prin cablu a programelor TV, s-a încheiat o înţelegere anticoncurenţiala având ca obiect împărţirea şi delimitarea zonelor de operare intre aceştia in municipiul Timişoara şi, totodată, crearea de zone în care furnizează servicii un singur operator.
Înţelegerea s-a materializat prin retragerea unuia dintre operatori din anumite zone ale municipiului Timişoara, în care exista concurenţă, zone în care a rămas cel de-al doilea operator, şi viceversa, iar prin această înţelegere, SC U.R. SA şi SC H.F.Q. SRL au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) din Lege.
Pe parcursul derulării investigaţiei, în carul grupului din care făcea parte SC H.F.Q. SRL au avut loc operaţiuni de reorganizare, in urma cărora aceasta societate a fuzionat cu SC T.V.S.H. SRL, fiind absorbita de către aceasta din urma. Patrimoniul SC H.F.Q. SRL a fost transmis cu titlu universal societăţii absorbante, SC T.V.S.H. SRL. Prin aceasta operaţiune, obligaţiile şi, deci, responsabilitatea SC H.F.Q. SRL pentru încălcarea legii au fost transmise SC T.V.S.H. SRL
Ulterior, SC T.V.S.H. SRL a fost dizolvată anticipat fără lichidare, patrimoniul acesteia fiind transmis cu titlu universal către un alt membru al grupului, SC R.R. SA.
Pârâtul a arătat că s-a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996 în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani, fără a avea incidenţă termenul de 6 luni reglementat de O.G. nr. 2/2001.
În acest sens, s-a motivat că Legea nr. 21/1996 sancţionează o serie de fapte, reprezentând şi cele mai grave încălcări ale regulilor de concurenta, care se diferenţiază de contravenţiile clasice, atât prin trăsăturile acţiunilor care pot alcătui latura obiectiva a contravenţiei (faptele interzise fiind, de exemplu, înţelegeri exprese sau tacite de fixare de preturi sau de împărţire a pieţei, de multe ori foarte dificil de descoperit, putând fi identificate doar la momentul la care produc efecte vizibile pe piaţa), cat şi prin procedura de constatare (respectiv, investigaţie, in cadrul căreia se pot desfăşura inspecţii inopinate la sediile agenţilor economici), organul care constata şi aplica sancţiunea (respectiv, Plenul Consiliului Concurentei), actul juridic prin care se realizează aceste activităţi (respectiv, decizie, care poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă specială).
Omisiunea de a stabili un termen special de prescripţie în Legea concurenţei nu poate determina incidenţa termenului general de 6 luni, din O.G. nr. 2/2001.
Termenele de prescripţie, indiferent de ramura de drept în care operează, public sau privat, nu trebuie să fie stabilite în mod aleatoriu sau abstract, fara nici o corelare cu dreptul şi faptele pe care le vizează, ci trebuie sa fie direct proporţionale şi rezonabile în raport de acestea. Prin urmare, termenele trebuie sa fie suficiente pentru îndeplinirea acelor acţiuni care, daca nu ar fi efectuate în interiorul termenului, ar conduce la prescrierea respectivului drept, deţinătorul dreptului trebuind să aibă posibilitatea reală de a proceda la valorificarea lui în cadrul termenului.
Or, este evident ca ar fi imposibil pentru Consiliul Concurentei, în cele mai multe cazuri, ca, într-un termen atât de scurt cum este cel de 6 luni, sa ia cunoştinţa şi sa obţină suficiente dovezi pentru a avea temei de fapt şi de drept să declanşeze o investigaţie în privinţa săvârşirii unor posibile fapte anticoncurenţiale şi să aplice sancţiunile prevăzute de lege.
În privinţa intervenirii unor cauze de întrerupere a curgerii termenului de prescripţie, aspect contestat de reclamanta a considerat că în mod corect, la parag. 45 din decizia atacată, plenul Consiliului Concurentei a reţinut că, din moment ce autoritatea de concurenţă a întreprins anumite acţiuni (precum declanşarea investigaţiei, solicitarea de informaţii de la agenţii economici investigaţi) în vederea cercetării faptelor săvârşite de reclamanta, fiecare dintre acestea reprezintă tot atâtea cauze de întrerupere a termenului de prescripţie.
Pe fond, s-a arătat că înţelegerea intervenita intre SC U.R. SA şi SC H.F.Q. SRL a avut ca obiect şi ca efect împărţirea, în municipiul Timişoara, a pieţei serviciilor CATV între cei doi operatori şi eliminarea concurenţei care se manifesta anterior între aceştia. Ulterior înţelegerii, aşa cum rezultă din analizarea harţilor privind amplasarea reţelelor CATV ale SC U.R. SA şi SC H.F.Q. SRL, harţi transmise Consiliului Concurentei de către SC U.R. SA şi SC T.V.S.H. SRL, teritoriul municipiului Timişoara a fost împărţit în zone caracterizate de existenţa unui singur operator de servicii CATV, în care consumatorul nu are posibilitatea de a alege; în aceste zone, operatorul deţine de facto o poziţie de monopol asupra furnizării serviciilor către clienţi.
Înţelegerea în cauză şi-a produs efectele pe piaţă, efecte care s-au materializat, în principal, prin retragerea unui operator de servicii CATV din anumite zone ale municipiului Timişoara, în care exista concurenţă; în zonele din care primul se retrage, cel de-al doilea operator, membru al înţelegerii, rămâne singurul furnizor al serviciilor CATV şi viceversa.
Contractul reprezintă o dovadă a înţelegerii anticoncurenţiale, iar faptul că neîndeplinirea condiţiilor stipulate in contract a făcut ca SC U.R. SA să nu mai preia activele, obiect al contractului, de la SC H.F.Q. SRL nu este de natură a modifica situaţia de fapt creată de cei doi operatori economici, aceştia s-au retras fiecare din zonele în care cealaltă parte avea o rată de penetrare mai mare, au făcut schimb de abonaţi şi au determinat, astfel, o situaţie a pieţei caracterizată de zone cu monopol de facto, în care nu mai exista nici o formă de concurenţă şi nici o posibilitate, pentru consumatori, de a-şi alege furnizorul de servicii CATV.
SC H.F.Q. SRL s-a poziţionat în perimetrul de Sud-Vest al municipiului Timişoara (anexa nr. 14 la raportul de investigaţie), iar SC U.R. SA s-a poziţionat în zonele deservite anterior şi de către SC H.F.Q. SRL şi s-a retras din zona de SV a oraşului, unde activa şi SC H.F.Q. SRL (anexa nr. 22 la raportul de investigaţie).
S-a precizat că în cauză sunt întrunite condiţiile pentru a atrage răspunderea contravenţională a SC U.R. SA pentru săvârşirea faptei interzise de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996.
Astfel, din situaţia de fapt, dovedită prin probele strânse în timpul investigaţiei, a rezultat săvârşirea faptei ilicite de către SC U.R. SA, constând într-o intelegere cu concurenta sa, societatea SC H.F.Q. SRL, prin care îşi împărţeau teritoriul municipiului Timişoara în zone în care deveneau furnizori unici ai serviciilor CATV.
În mod cert, fapta săvârşită de SC U.R. SA şi SC H.F.Q. SRL a prejudiciat consumatorul final, lipsindu-l de posibilitatea de a alege. Argumentul SC U.R. SA, în sensul că nu i-ar fi imputabil „faptul că SC H.F.Q. SRL a decis în aceeaşi perioadă restrângerea activităţii sale” nu are nici o valoare probantă în raport de cele reţinute prin decizia atacată. Societăţii SC U.R. SA îi este imputabilă acţiunea concertată, alături de SC H.F.Q. SRL, de retragere din zonele în care se concurau, cei doi agenţi economici uniformizându-şi, ca urmare a acordului dintre ei, strategiile de piaţă.
Definirea pieţei relevante în cazul de faţă s-a efectuat doar pentru perioada ianuarie 2002-decembrie 2005, în localităţile care au constituit obiectul celor două investigaţii, şi anume: Bucureşti, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, Piteşti şi Reşita.
Piaţa relevantă a produsului a fost definită, în perioada ianuarie 2002-decembrie 2005, în localităţile menţionate, ca fiind piaţa serviciilor de retransmisie a programelor TV prin cablu, iar piaţa relevantă geografică ca fiind, după caz, alcătuită din:
- zone acoperite de reţelele de cablu ale unui singur operator şi în care consumatorii nu au posibilitatea de opţiune;
- zone acoperite de reţelele de cablu ale mai multor operatori şi în care consumatorii au posibilitatea de opţiune.
În cadrul investigaţiei s-a constatat ca SC A.T. SA, în perioada 2002-2005 şi, respectiv, SC C.R. SA, în anul 2005 au abuzat de poziţia dominantă în localitatea Bucureşti.
În ceea ce priveşte SC A.T. SA, contractele încheiate cu abonaţii în perioada 2002-aprilie 2004 nu prevedeau criterii referitoare la majorarea tarifelor. În această perioada, s-au constatat majorări ale tarifelor efectuate de către SC A.T. SA în condiţiile scăderii costurilor. Majorarea tarifului nu era motivată de către operator, întrucât acesta nu îşi asumase prin contract decât obligaţia de a notifica intenţia de majorare, nu şi motivele care ar justifica majorarea. Cu toate că, începând cu luna mai 2004, SC A.T. SA a prevăzut în contracte criterii în funcţie de care putea majora tarifele, şi anume creşteri ale costurilor unitare, s-a constatat că şi în perioada mai 2004-2005, SC A.T. SA a manifestat acelaşi comportament discreţionar, nerespectând criteriile stabilite şi majorând tarifele inclusiv în lunile în care costurile unitare înregistrau scăderi.
Abuzul de poziţie dominantă săvârşit de către cei doi agenţi economici a avut ca efect prejudicierea consumatorilor, nevoiţi să accepte tarifele impuse de către operatorii de servicii CATV, întrucât aceştia nu dispuneau de o altă alternativă decât aceea de a renunţa la serviciile CATV.
În municipiul Bucureşti, în perioada 2002-2005, piaţa relevantă geografică pentru serviciile CATV a fost constituită, după caz, din zone acoperite de o singură reţea CATV, aparţinând unui singur operator şi în care consumatorul nu are posibilitatea de a alege între doi sau mai mulţi furnizori de servicii şi în zone acoperite de două sau trei reţele de CATV şi în care consumatorul are posibilitatea de a alege între doi sau trei operatori de servicii CATV.
În mod corect şi justificat, Consiliul Concurenţei a definit piaţa produsului ca fiind piaţa serviciilor CATV.
În cauză, piaţa serviciului nu poate include, aşa cum greşit consideră reclamanta, transmisia şi retransmisia de programe TV, ci doar retransmisia. La pct. 105 din decizia atacată, se reţin motivele pentru care, în cauză, piaţa relevantă a produsului a fost definită ca fiind piaţa serviciului de retransmisie programe TV prin cablu.
c) Sentinţa şi considerentele primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3946 din 17 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de expertul contabil G.M., a majorat cuantumul onorariului de expert la 10.000 RON, din care 3.000 RON onorariu provizoriu achitat şi a admis cererea formulată de specialistul în concurenţă I.I. A majorat cuantumul onorariului de expert la 10.000 RON din care 3.000 RON onorariu provizoriu achitat.
A admis acţiunea formulată de reclamanta SC U.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi intervenienţii accesorii G.S.V., P.B.N.D., U.B., N.O.V., D.I.L., D.G., H.C., O.M.M., I.G., D.T.L., B.H.L. şi W.L.
A anulat decizia nr. 237 din 12 decembrie 2006 emisă de Plenul Consiliului Concurenţei, în privinţa reclamantei şi a admis cererile de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a apreciat că, având în vedere data săvârşirii faptei anticoncurenţiale la 31 august 2001, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare active între SC U.R. SA şi SC H.F.Q. SRL, şi prin raportare la dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, la data emiterii deciziei nr. 237/2006, dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea contravenţională era prescris.
În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată ca urmare a încălcării art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prima instanţă a considerat că şi în alte decizii emise de Consiliul Concurenţei în referire la piaţa relevantă geografică a serviciilor de retransmitere prin cablu definiţia autorităţii pârâte a vizat această piaţă geografică ca fiind cea naţională, elocvente fiind în acest sens decizii prin care au fost autorizate operaţiuni de concentrare economică realizate de către agenţi economici specializate în acest domeniu prin dobândirea controlului asupra unor societăţi cu acelaşi obiect de activitate.
Prin decizia contestată în cauză, Consiliul Concurenţei a apreciat că definiţiile cuprinse în deciziile anterioare pe care le-a emis sunt nerelevante întrucât, în raport de capacitatea reclamantei SC A.T. SA de a se comporta într-o măsură apreciabilă în mod independent de concurenţi şi de proprii abonaţi, abuzul de poziţie dominantă săvârşit de SC A.T. SA se defineşte pe deplin justificat într-o altă modalitate a pieţei geografice, care nu mai este cea naţională.
Curtea a apreciat că această justificare cuprinsă în decizia contestată nu este argumentată în raport de faptul că transmiterea de programe TV prin cablu (tehnologia CATV) se face la nivelul întregii ţări, nu numai la nivelul municipiului Bucureşti, pe de o parte, iar pe de altă parte, în raport de faptul că la momentul la care s-ar fi săvârşit fapta anticoncurenţială de către reclamantă, aceasta opera pe întreg teritoriul României în baza aceloraşi contracte aplicate la nivel naţional.
Curtea a reţinut ca pertinente concluziile cuprinse în punctul de vedere al expertului în concurenţă, care analizând dispoziţiile legale care reglementează intrarea pe piaţă a furnizorilor de servicii de retransmisie a programelor de televiziune prin cablu, indicând punctual aceste reglementări apreciază că acestea nu sunt în măsură a restricţiona accesul facil al firmelor pe această piaţă, fapt dovedit şi de numărul mare al acestor furnizori, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul municipiului Bucureşti, precum şi dinamica accentuată a acestora în perioada analizată.
În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată ca urmare a încălcării art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, prima instanţă a considerat că şi dacă s-ar reţine definirea pieţei geografice relevante ca fiind o anumită localitate, Curtea a apreciat că în prezenta cauză pârâtul nu a probat necesitatea unei astfel de definiri în raport de serviciile agenţilor economici care au făcut obiectul investigaţiei Consiliului.
Autoritatea de concurenţă a reţinut ca piaţă a produsului ca fiind piaţa serviciilor CATV, în această noţiune incluzându-se doar retransmisia programelor TV prin cablu, având în vedere definiţia noţiunii de piaţă relevantă a produsului conform prevederilor Instrucţiunilor privind definirea pieţei relevante în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă publicate în M. Of. al României nr. 288/1.04.2004.
Referitor la abuzul de poziţie dominantă, condiţia impusă de dispoziţiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996 pentru a se putea reţine în sarcina unui agent economic un abuz de poziţie dominantă este şi aceea potrivit căreia comportamentul agentului economic să aibă ca obiect sau să poată avea ca efect prejudicierea consumatorilor.
Ori, autoritatea de concurenţă a susţinut că în cazul în care consumatorul nu accepta contractul impus de reclamantă, inclusiv tariful, rămânea practic fără posibilitatea de a beneficia de furnizarea serviciilor CATV, în condiţiile în care chiar şi la momentul 2002-2004 exista o alternativă de retransmisie prin alte sisteme existente la momentul supus investigaţiei.
Pe de altă parte, din interpretarea deciziei emise de Consiliul Concurenţei reiese că reclamantei i s-a imputat impunerea unor tarife şi condiţii contractuale inechitabile, în condiţiile în care nu s-a făcut vreo dovadă că inechitabilitatea tarifelor (disproporţionat de mari sau de mici) ar fi fost de natură să prejudicieze consumatorul.
Astfel, din conţinutul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză reiese că tarifele practicate de către reclamantă în perioada 2002-2004 în ceea ce priveşte valoarea abonamentului lunar sunt simţitor similare cu cele practicate de societăţi comerciale cu profil similar, concluzii pe care le-a reţinut chiar şi Consiliul Concurenţei, care însă a apreciat că aceasta reprezintă dovadă a unei practici anticoncurenţiale.
În ceea ce priveşte perioada mai 2004-aprilie 2006 s-a reţinut faptul că politica de tarife practicată de SC A.T. SA, în condiţiile în care a introdus un nou format de contract de furnizare a serviciilor CATV prin includerea unor clauze exprese în privinţa modificării tarifelor serviciilor şi produselor, reprezintă o altă dovadă a abuzului de poziţie dominantă, întrucât reclamanta a majorat nejustificat tarifele în condiţiile în care costurile au scăzut, nerespectând chiar criteriile stabilite prin contractul modificat de furnizare a serviciilor.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut din conţinutul raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, o creştere a costurilor unitare fără posibilitatea obiectivă a reclamantei de a cunoaşte în aceiaşi lună, în raport de specificitatea serviciului furnizat, costurile implicate de această furnizare.
Totodată, Curtea a reţinut că reclamanta nu ar fi putut să stabilească tarifele dintr-o anumită lună în funcţie de variaţia costurilor efective din respectiva lună, aceasta reprezentând o apreciere generică determinabilă doar prin raportare la evoluţiile costurilor într-un an fiscal.
2. Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Consiliul Concurenţei.
Motivele de recurs
I. În ceea ce priveşte prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea, s-a motivat că prima instanţă a reţinut greşit aplicabilitatea termenului de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001, întrucât se aplică în cazul contravenţiei reglementate de art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996, termenul de prescripţie de 3 ani, în materia practicilor anticoncurenţiale fiind instituit un regim special, derogator de la regimul general în materia contravenţiilor, situaţie ce rezultă din conţinutul art. 56 al Legii nr. 21/1996.
În ceea ce priveşte întreruperea termenului de prescripţie, s-a arătat că declanşarea investigaţiei, solicitarea de informaţii reprezintă cauze de întrerupere a prescripţiei, deoarece sunt fapte care demonstrează ieşirea din pasivitate a titularului dreptului de a aplica sancţiunea.
De asemenea, s-a susţinut că şi în ipoteza în care s-ar aprecia că a intervenit prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea, era necesar să se analizeze existenţa faptelor anticoncurenţiale.
A precizat recurentul că între societatea SC U.R. SA şi S.C. SC H.F.Q. SRL a avut loc o înţelegere de împărţire a pieţei şi ca urmare s-a săvârşit fapta sancţionată de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, teritoriul municipiului Timişoara fiind împărţit în zone în care furniza servicii un singur operator şi astfel consumatorul nu avea posibilitatea de a alege, operatorul deţinând monopol asupra furnizării serviciilor CATV către clienţi, în zona respectivă.
II. Cu privire la contravenţia săvârşită de SC A.T. SA, prin încălcarea dispoziţiilor art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996, s-a motivat că prin decizia Consiliului Concurenţei a fost definită corect piaţa relevantă, atât sub aspectul pieţei geografice, cât şi a produsului.
Pentru situaţia de fapt investigată piaţa relevantă geografic este piaţa locală şi nu aceea naţională, deoarece chiar dacă serviciul CATV există la nivelul întregii ţări, consumatorii din Bucureşti nu aveau posibilitatea să solicite prestarea serviciului de către un operator din Satu Mare, că un operator de cablu trebuie analizat cu privire la zonele în care operează şi din perspectiva consumatorilor care pot alege între operatorii de cablu.
S-a precizat că limitele geografice ale pieţei produsului sunt determinate de măsura în care existenţa furnizorilor concurenţi poate impune constrângeri concurenţiale asupra acestora, iar utilizatorii finali nu aveau posibilitatea de a se abona în orice zonă a municipiului Bucureşti.
Referitor la piaţa produsului, s-a menţionat că aceasta este piaţa serviciilor CATV care include numai retransmisia programelor TV prin cablu, aşa cum rezultă din instrucţiunile nr. 288 din 1 aprilie 2008, între serviciul de transmisie prin cablu, contra cost şi serviciul de transmisie, neexistând substituibilitate.
S-a motivat că serviciile CATV şi DTH nu sunt substituibile, întrucât clienţii serviciilor CATV nu au perceput tehnologia DTH ca fiind o alternativă viabilă. În plus, clientul are de plătit, dacă are mai multe aparate tv în casă, pentru fiecare, costul achiziţionării şi instalarea echipamentelor de recepţie şi a accesoriilor pentru un nou aparat tv, iar în cazul serviciilor CATV pentru al doilea receptor se plăteşte o diferenţă sau chiar intră în costul abonamentului.
S-a arătat că abuzul de poziţie dominantă s-a concretizat în impunerea de tarife majorate, fără a fi justificate de către operator, iar consumatorul era dependent de un singur furnizor, astfel că dacă ar fi refuzat tariful şi încheierea contractului în varianta propusă de furnizor nu mai beneficia de serviciile de CATV.
Datorită poziţiei de monopol pe piaţa locală tarifele s-au majorat constant în fiecare lună, impunând astfel costuri şi condiţii contractuale inechitabile.
b) Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acţiunea, probele cauzei şi legislaţia aplicabilă, reţine următoarele:
I. Referitor la fapta prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/ 1996.
Prin decizia din 12 decembrie 2006 au fost sancţionate SC U.R. SA şi SC R.R. SA pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, pentru încheierea şi punerea în aplicare a unei înţelegeri anticoncurenţiale având ca obiect partajarea pieţei de retransmisie prin cablu a programelor TV din municipiul Timişoara.
Prin decizia nr. 1762/2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea, a admis acţiunea reclamantei SC R.R. SA şi a anulat decizia din 12 decembrie 2006 a Consiliului Concurenţei.
S-a reţinut la pronunţarea soluţiei asupra excepţiei prescripţiei că în cazul contravenţiilor se aplică prevederile normei speciale din cadrul ramurii de drept public, care se completează cu norma generală din aceeaşi ramură, situaţie în care sunt aplicabile termenele reglementate în O.G. nr. 2/2001.
În vederea soluţionării excepţiei prescripţiei din prezenta cauză, urmează a se avea în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat anterior.
În speţă, prin decizia nr. 1762/2009 Înalta Curte a tranşat irevocabil problema prescripţiei extinctive în cazul sancţiunii aplicate, potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) faţă de SC R.R. SA.
Actualul litigiu are ca obiect aceeaşi faptă anticoncurenţială, respectiv înţelegerea dintre SC U.R. SA şi SC R.R. SA în calitate de continuatoare a SC H.F.Q. SRL, societate în raport de care s-a apreciat că s-a săvârşit fapta anticoncurenţială de partajare a pieţei de retransmisie prin cablu a programelor TV din Timişoara.
În aceste condiţii, având în vedere soluţionarea irevocabilă a acţiunii formulate de SC R.R. SA cu privire la fapta constatată prin decizia nr. 237/2006 a Consiliului Concurenţei şi dezlegarea dată asupra prescripţiei extinctive, Înalta Curte apreciază că soluţia ce se va adopta în prezentul litigiu trebuia să ţină seama de efectul pozitiv al lucrului judecat anterior.
Deşi în cauză nu există identitate de părţi, chestiunea litigioasă este identică, mai mult, decurge din aceeaşi faptă, tranşată anterior, iar prin modalitatea de rezolvare pe care urmează să o primească, nu se pot contrazice cele stabilite deja de instanţă, printr-o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat.
Principiul securităţii raporturilor juridice şi a hotărârilor judecătoreşti irevocabile devenite rei iudicata, trebuie respectat datorită caracterului de ordine publică al reglementării, motiv pentru care instanţa sesizată ulterior nu va putea să contrazică cele statuate deja cu valoare de lucru judecat.
În aceste condiţii, sancţiunea nu mai putea fi aplicată, datorită intervenţiei prescripţiei.
II. Referitor la fapta prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Consiliul Concurenţei a reţinut în Decizia nr. 237/2006 că SC A.T. SA a abuzat în perioada 2002-2005 de poziţia dominantă pe piaţa municipiului Bucureşti şi că prin abuzul de poziţie dominantă au fost impuse beneficiarilor preţuri inechitabile de cumpărare a produsului.
Astfel, în perioada 2002-2004 contractele încheiate cu abonaţii nu includeau clauze referitoare la majorarea tarifelor şi cu toate acestea în acea perioadă s-au înregistrat majorări ale tarifelor, deşi costurile erau în scădere.
Ulterior, în contractele încheiate, din luna mai 2004, SC A.T. SA a prevăzut în contracte şi criteriul costurilor unitare ca element de determinare a creşterii tarifului, însă nici acest criteriu nu a fost respectat.
În timpul desfăşurării procesului de investigaţie, SC A.T. SA a fost absorbită ca urmare a fuziunii, de SC U.R. SA, proces în urma căruia patrimoniul SC A.T. SA a fost transmis cu titlu universal către SC U.R. SA.
Potrivit art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 este considerată practică abuzivă folosirea unei poziţii dominante, deţinute pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia, atunci când se impun în mod direct sau indirect preţuri inechitabile de vânzare ori cumpărare sau alte condiţii inechitabile de tranzacţionare.
Săvârşirea faptei de mai sus constituie contravenţie şi se sancţionează în baza art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
În vederea stabilirii existenţei faptei anticoncurenţiale, urmează a se analiza ce se înţelege prin poziţie dominantă pe o parte din piaţa substanţială.
Potrivit practicii şi literaturii de specialitate, poziţia dominantă implică analiza noţiunii de piaţă relevantă, din două perspective: geografică şi a produsului, cu aplicare la situaţia de fapt investigată.
Consiliul Concurenţei a definit în decizia contestată cele două categorii, definiţii care corespund textului de lege care a condus la aplicarea sancţiunii.
Potrivit instrucţiunilor cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă, anexa nr. 3 la ordinul nr. 61/2004, piaţa relevantă este piaţa pe care se desfăşoară concurenţa.
O piaţă relevantă cuprinde un produs sau un grup de produse şi aria geografică pe care acestea se produc şi/sau se comercializează.
Piaţa relevantă a produsului cuprinde toate produsele care sunt considerate de cumpărători ca interschimbabile sau substituibile, datorită caracteristicilor, preţului şi utilizării acestora. Produsele trebuie să fie suficient de asemănătoare, astfel încât consumatorii sau beneficiarii să le ia în considerare atunci când iau deciziile de cumpărare.
În speţă, Consiliul Concurenţei a definit piaţa produsului ca fiind serviciile CATV, respectiv numai retransmisia programelor TV prin cablu.
În perioada analizată, consumatorii aveau posibilitatea de a recepţiona programele TV transmise direct de radiodifuzor, pe bază de antenă individuală, servicii care sunt, în principal fără plată, spre deosebire de retransmisia prin cablu pentru care se percep taxe.
Pentru a se folosi tehnologia DTH (prin satelit), respectiv trecerea de la CATV la DTH, consumatorul ar fi trebuit să achite valoarea echipamentelor de recepţie şi de asemenea sunt de luat în considerare elementele expuse de Consiliul Concurenţei privind adaptarea la noua tehnologie, lipsa unor stimulente puternice pentru efectuarea trecerii şi obişnuinţa legată de utilizarea retransmisiei prin cablu.
Faţă de aceste considerente, serviciile (produsele) nu pot fi apreciate ca substituibile, datorită caracteristicilor, preţurilor (costurile iniţiale şi ulterioare) şi al utilizării acestora.
Înalta Curte arată că la efectuarea analizei şi adoptarea deciziei s-au avut în vedere produsele care fac parte din piaţa respectivă, fiind luaţi în calcul factori precum substituibilitatea, preţurile (costuri), elasticitatea cererii pentru produs, care au fost detaliaţi în cuprinsul deciziei.
Tocmai datorită factorilor enunţaţi mai sus, SC A.T. SA a fost în situaţia de a impune tarife majorate fără o justificare obiectivă şi fără posibilitatea de a negocia clauzele contractuale, precum preţ raportat la numărul de programe retransmise, etc.
Piaţa relevantă geografic cuprinde zona în care sunt localizaţi agenţii economici implicaţi în livrarea produselor incluse în piaţa produsului, zonă care poate fi diferenţiată în arii geografice vecine, datorită în special, condiţiilor de concurenţă substanţial diferite.
Factorii care trebuie luaţi în considerare la definirea pieţei geografice relevante includ tipul produsului (al serviciului), preferinţele consumatorilor, accesibilitatea produsului aceloraşi consumatori, astfel încât fiecare produs să constituie o alternativă economică reală pentru celelalte.
În aceste condiţii, piaţa geografică relevantă poate fi şi o parte dintr-o localitate.
Consiliul Concurenţei a stabilit corect piaţa relevanţă geografic, prin luarea în calcul a unei părţi din localitate, unde SC A.T. SA îşi desfăşura activitatea fără concurenţa unor alte societăţi de retransmisie prin cablu (CATV) pentru că beneficiarii serviciului din zona respectivă nu puteau alege un alt furnizor al aceluiaşi serviciu.
Datorită poziţiei dominante s-au impus tarife şi clauze contractuale inechitabile, oneroase pentru beneficiar.
În mod constant tarifele au fost majorate, fără a exista o motivare obiectivă, deşi au existat şi perioade în care costurile erau în scădere.
Lipsa unui alt operator în zona unde consumatorul folosea serviciul a făcut ca acesta să accepte toate condiţiile de furnizare impuse de prestatorul serviciului, astfel că s-a realizat conţinutul constitutiv al faptei reglementat de art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 în sensul că au fost impuse preţuri inechitabile de vânzare a serviciului.
În cazul invocat în apărare ca reprezentând o altă definire a pieţei relevante geografic, respectiv cazul M.B. contra SC A.T. SA, s-a avut în vedere o altă faptă decât aceea analizată în prezentul litigiu, respectiv abuzul de poziţie dominantă prin practicarea unor preţuri de ruinare.
Trebuie precizat că art. 6 alin. (1) lit. e) teza a II-a din Legea nr. 21/1996 interzice practicarea unor preţuri de ruinare (excesiv de mici), în scopul înlăturării concurenţilor.
Situaţia analizată de Consiliul Concurenţei în speţa respectivă privea practicarea de tarife de ruinare în Tulcea, tarife ce erau subvenţionate din întreaga activitate de cablu a SC A.T. SA.
O astfel de abordare a pieţei geografice ca fiind piaţa naţională a serviciului a avut în vedere susţinerea financiară a întregii societăţi pentru ca într-o anumită zonă să se practice tarife de ruinare a concurenţilor şi numai prin implicarea pieţei naţionale se ajungea la practicarea preţului de ruinare.
Aşa cum s-a expus mai sus, piaţa geografică a produsului se stabileşte diferit în raport de obiectul investigaţiei, al faptei considerate ca fiind anticoncurenţială.
c) soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite şi se va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va fi anulat art. 1 al deciziei 237/2006 a Consiliului Concurenţei pentru fapta prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii contravenţionale.
Va fi respinsă acţiunea reclamantei SC U.R. SA cu privire la anularea art. 2 al deciziei nr. 237/2006 a Consiliului Concurenţei pentru fapta prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca neîntemeiată.
Vor fi respinse cererile de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei ca neîntemeiate şi se vor menţine celelalte dispoziţii privind majorarea onorariilor de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei nr. 3946 din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că:
- anulează art. 1 al deciziei nr. 237/2006 a Consiliului Concurenţei pentru fapta prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/ 1996 în ceea ce priveşte aplicarea sancţiunii contravenţionale;
- respinge acţiunea reclamantei SC U.R. SA cu privire la anularea art. 2 al deciziei nr. 237/2006 a Consiliului Concurenţei pentru fapta prevăzută de art. 6 lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca neîntemeiată;
- respinge cererile de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei ca neîntemeiate.
Menţine celelalte dispoziţii privind majorarea onorariilor de expert.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1868/2007. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 627/2007. Contencios. Ordonanţă... → |
|---|
