ICCJ. Decizia nr. 576/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.576/2007
Dosar nr. 2041/36/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, la data de 3 mai 2006, reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea, anularea Hotărârii nr. 5536 din 31 martie 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 aprilie 2006.
În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea contestată, precum şi declaraţia de avere imobiliară rurală lăsată de tatăl său, P.N., în Bulgaria, la data strămutării, arătând că s-a născut la data de 15 aprilie 1944, în Tulcea, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, familia sa fusese strămutată din Bulgaria în România.
Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 605/ CA din 18 septembrie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantului, în baza dovezilor depuse la dosar şi în urma audierii nemijlocite a martorilor M.M. şi C.N., a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a stabilit că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, dispunând plata drepturilor corespunzătoare, începând cu data de întâi a luni următoare celei în care a fost depusă cererea.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea, susţinând că reclamantul nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării familiei sale şi, deci, nu a fost efectiv obligat să-şi schimbe domiciliul într-o altă localitate.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.
În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamantul s-a născut la data de 15 aprilie 1944, după ce, în anul 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, familia sa fusese strămutată din Bulgaria în România.
Fiind născut în perioada refugiului familiei sale, intimatul-reclamant a împărtăşit acelaşi statut, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond constatând că reclamantul este beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 şi acordându-i drepturile corespunzătoare.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 605/ CA din 18 septembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 575/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 577/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|