ICCJ. Decizia nr. 580/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.580/2007

Dosar nr. 3743/36/2006

Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal (urmare declinării competenţei de către judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 7004 din 24 iulie 2006), reclamant S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Tulcea, anularea Hotărârii nr. 5650 din 28 aprilie 2006 emisă de pârâtă şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, hotărârea contestată, precum şi adresa O.N.C., care atestă calitatea de colonist a tatălui său, P.M., arătând că s-a născut în localitatea Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, la data de 27 august 1942, după ce, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, familia sa fusese strămutată din Bulgaria în România.

Pârâta, prin întâmpinare, a cerut respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 627/ CA din 25 septembrie 2006, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reţinând ca dovedite susţinerile reclamantei, a admis acţiunea şi, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta C.J.P. Tulcea, susţinând că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării părinţilor săi şi, deci, nu a fost efectiv obligată să-şi schimbe domiciliul într-o altă localitate.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 27 august 1942, după ce, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinţii săi fuseseră strămutaţi din Bulgaria în România.

Fiind născută în perioada refugiului părinţilor săi, intimata-reclamantă a împărtăşit acelaşi statut, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond anulând hotărârea emisă de pârâtă şi constatând că reclamanta are calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 627/ CA din 25 septembrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 580/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs