ICCJ. Decizia nr. 656/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 656/2007

Dosar nr.6163/2/2007

Şedinţa publică din 20 februarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin acţiunea formulată la 30 august 2007, reclamanta SC T. SA Suceava, a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), suspendarea executării actelor administrative fiscale emise de aceasta cu nr. 81892 din 19 iulie 2007 prin care i se aducea la cunoştinţă pierderea facilităţilor acordate în baza OUG a nr. 37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor din economie, precum şi a adresei nr. 82689 din 26 iulie 2007, prin care i se comunicau obligaţiile fiscale restante.

Prin sentinţa civilă nr. 2141 din 13 septembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, a respins cererea ca inadmisibilă, apreciind ca actele a căror suspendare se solicită nu sunt prin natura lor, acte administrative fiscale care să producă individual efecte juridice, ci simple adrese prin care reclamanta este încunoştiinţată asupra unei situaţii de fapt.

Apreciind această hotărâre ca fiind nelegală şi netemeinică, reclamanta SC T. SA Suceava a declarat recurs.

În susţinerea acestuia, recurenta a arătat că cele două acte reprezintă o manifestare unilaterală de voinţă fiind emise în regim de putere publică - putând fi executate din oficiu, dovadă fiind titlurile executorii în baza cărora s-a început şi continuat executarea sa silită.

Recursul este fondat.

Potrivit actelor depuse la dosar, rezultă că la 29 august 2007 s-au emis pe numele recurentei - reclamante titlurile executorii 3036 şi 3037 şi somaţia de plată 61/90/1/2007/1983 având drept temei adresele 81892 din 19 iulie 2007 şi 82689 din 26 iulie 2007 prin care DGAMC - ANAF comunica acesteia măsura sistării facilităţilor fiscale acordate în baza OUG 37/2004 precum şi a cuantumului obligaţiilor fiscale restante.

Astfel fiind, în mod evident aceste două acte nu reprezintă simple adrese de înştiinţare neproducătoare de efecte juridice, ci dimpotrivă sunt acte administrativ fiscale, emise de o autoritate publică în regim de putere publică în vederea executării activităţii de administrare a marilor contribuabili.

În baza acestor acte au fost emise titlurile executorii în vederea executării silite, situaţie în care în mod greşit au fost apreciate ca fiind lipsite de efecte juridice, prin ele însele constând numai simple informaţii cu privire la situaţia fiscală a reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC T. SA Suceava, împotriva sentinţei civile nr. 2141 din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2007.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 656/2007. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs