ICCJ. Decizia nr. 1926/2007. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1926/2007
Dosar nr. 45840/3/2005
Şedinţa publică din 4 aprilie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 24 noiembrie 2005, şi precizată ulterior, reclamantul M.F.A.K. a chemat în judecată Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini, solicitând anularea deciziilor nr. 39937/B.F./IV Bucureşti din 11 octombrie 2005 şi 176720/DD/IV Bucureşti din 21 octombrie 2005, prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului în România.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 70 alin. (1) lit. a) pct. 4 din OUG nr. 194/2002, în sensul că din anul 1991 de când se află pe teritoriul României, i-a fost prelungit succesiv dreptul de şedere.
Prin sentinţa civilă nr. 3101 din 23 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii acţiunii invocată de pârâtă şi pe fond, a admis acţiunea reclamantului, a anulat deciziile contestate şi a obligat autoritatea pârâtă să emită o nouă decizie prin care să încuviinţeze reclamantului stabilirea domiciliului în România.
S-a reţinut pentru aceasta că reclamantul a avut o şedere legală şi continuă şi pentru perioadele menţionate în nota raport ca fiind întrerupte, considerând că nu s-a făcut dovada sancţionării contravenţionale ci dimpotrivă a acordării vizei de şedere şi pentru acestea. În ce priveşte tardivitatea sesizării instanţei de contencios s-a apreciat că reclamantul a respectat termenul legal de 30 de zile prevăzut de OUG nr. 194/2002, în raport de data comunicării deciziei nr. 176720/DD/IV din 21 octombrie 2005.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini, care a susţinut în esenţă că în raport de dispoziţiile art. 73 din OUG nr. 194/2002, sesizarea instanţei de contencios cu contestaţie împotriva deciziei nr. 39937/B.F./IV din 11 octombrie 2005 este tardivă.
Pe fondul cauzei recurenta a apreciat că nu s-a făcut dovada şederii continue în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, întârzierile pentru solicitarea prelungirii dreptului de şedere fiind de 61 de zile.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 73 alin. (3) din OUG nr. 194/2002, astfel cum a fost modificată, respingerea cererii de stabilire a domiciliului în România poate fi contestată pe calea contenciosului administrativ în termen de 30 de zile de la data comunicării.
Cum în cauză s-a dovedit că reclamantul căruia i s-a comunicat un asemenea răspuns prin Decizia nr. 3393 din 11 octombrie 2005 nu a rămas în pasivitate şi a solicitat autorităţilor administrative reverificarea condiţiilor pentru care a solicitat stabilirea domiciliului în România, legal şi temeinic Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a apreciat ca termenul de 30 de zile se calculează în raport de data comunicării raportului autorităţilor pârâte, respectiv 23 noiembrie 2005, Decizia nr. 176720.
În ce priveşte fondul litigiului, din nota raport întocmită de Autoritatea pentru străini, rezultă că în intervalul 4 noiembrie 1999 – 27 martie 2006, reclamantul a beneficiat de prelungirea succesivă a dreptului de şedere şi că a întârziat cu solicitarea prelungirii termenului un număr de 61 de zile, discontinuitate care nu este de natură să conducă la respingerea cererii de stabilire a domiciliului întrucât în sensul dispoziţiilor art. 70 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, şederea este legală şi continuă în ultimii 5 ani anteriori formulării cererii când perioada de întrerupere nu depăşeşte 90 de zile pentru întreaga perioadă.
Astfel fiind, şi cum pentru acordarea dreptului de şedere se cere a fi îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. a) - f) legal şi temeinic s-a apreciat de către instanţa fondului că în cauză s-a făcut dovada îndeplinirii lor şi s-a dispus în consecinţă obligarea autorităţii pârâte să emită o nouă decizie de stabilire a domiciliului în România.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, împotriva sentinţei civile nr. 3101 din 23 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1925/2007. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1927/2007. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
