ICCJ. Decizia nr. 1064/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1064/2008
Dosar nr. 1054/35/2007
Şedinţa publică din 14 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ reclamanta B.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor solicitând anularea hotărârii nr. 10273 din 25 mai 2007 emisă de pârâtă şi stabilirea în favoarea sa a calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, după soţul ei, în prezent decedat.
În motivarea cererii a arătat că anterior datei de 18 mai 1942 familia soţului său a fost nevoită să părăsească localitatea Munteni din motive etnice, trecând zona frontierei prin Vîrfuri Beiuş şi a fost repartizată pentru şedere în Arad.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 174/CA/2007-PI din 15 octombrie 2007 a admis acţiunea reclamantei B.A., a anulat hotărârea nr. 10273 din 28 mai 2007 şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 în calitate de soţie supravieţuitoare a defunctului B.G., decedat la 17 martie 2003.
Pentru a hotărî astfel această instanţă a reţinut că din declaraţiile martorilor V.I. şi F.V. rezultă indubitabil că soţul reclamantei a fost refugiat din motive etnice, în perioada ianuarie 1942 - martie 1945, din localitatea Remeţi în localitatea Vîrfuri Beiuş împreună cu părinţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut în esenţă că intimata nu a făcut dovada unei persecuţii etnice şi nici a situaţiei de strămutare sau de refugiere a soţului decedat, în altă localitate decât cea de domiciliu aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
A arătat că din conţinutul fişei nr. 5386 eliberate de Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale rezultă cu certitudine că persoanele menţionate în fişă, respectiv B.T. (36 ani) şi B.V. (23 ani) nu fac parte din familia soţului decedat.
Mai mult decât atât, declaraţiile martorilor contrazic cererea reclamantei în care se precizează că soţul decedat s-ar fi refugiat în perioada mai 1942 - martie 1945.
Analizând cauza sub aspectul probelor administrate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, inclusiv în baza art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În conformitate cu dispoziţiile art. 129(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în sensul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
În acest scop judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte prezenta cauză, se constată că instanţa de fond a stabilit calitatea de refugiat din motive etnice soţului reclamantei în baza exclusivă a declaraţiilor martorilor V.I. şi F.V.
Este adevărat că dispoziţiile art. 61 din OG nr. 105/1999 permit dovedirea calităţii de refugiat, în lipsa actelor oficiale cu orice mijloc de probă, numai că declaraţiile martorilor susmenţionaţi conţin date insuficiente pentru stabilirea situaţiei de refugiat a soţului reclamantei şi date contradictorii în raport chiar cu cererea reclamantei.
Astfel martorii nu fac nici o menţiune cu privire la împrejurările în care au cunoscut situaţia soţului decedat.
Totodată declară că numitul B.G. s-ar fi refugiat în ianuarie 1942 de vreme ce în cererea reclamantei se precizează ca dată a refugiului mai 1942 - martie 1945.
O altă contradicţie prezentă în declaraţiile martorilor V.I. şi F.V. priveşte localitatea din care s-a refugiat soţul reclamantei, respectiv Remeţi în loc de Bulz (Munteni) localitatea menţionată în cerere.
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine situaţia de refugiat din motive de persecuţie etnică a soţului reclamantei şi a lămuri neconcordanţele ce rezultă din declaraţiile martorilor şi cererea reclamantei, în vederea verificării corecte a situaţiei de fapt şi a incidenţei dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 este necesar a se suplimenta probatoriul cu înscrisuri şi/sau prin audiere de martori care să lămurească, în sensul celor mai sus prezentate, situaţia de fapt din dosar.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., se va casa sentinţa atacată şi cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 174/CA-PI din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4829/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1199/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
