ICCJ. Decizia nr. 1199/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1199/2008
Dosar nr. 4208/2/2007
Şedinţa publică din 21 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 iunie 2007, reclamanta N.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 16509/106 din 27 martie 2007 emisă de pârâtă şi recunoaşterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii s-a arătat că hotărârea este nelegală deoarece reclamanta s-a născut când părinţii săi erau refugiaţi.
Pârâta a formulat întâmpinare şi a depus actele care au stat la baza emiterii hotărârii, în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 554/2004, şi a solicitatrespingerea acţiunii.
La dosar s-au depus înscrisuri.
Prin sentinţa nr. 2593 din 24 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta N.M., a anulat hotărârea emisă de pârâtă, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 pentru perioada august 1942 - martie 1945.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că din Hotărârea nr. 4583 din 6 mai 2003 emisă de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, rezultă că mamei reclamantei, N.F., i s-a recunoscut calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000 şi i s-au acordat drepturile cuvenite şi de asemenea, pentru N.T., tatăl reclamantei, prin Hotărârea nr. 683 din 3 aprilie 2001 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, i s-au acordat compensaţii pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma încheierii Tratatului dintre România şi Bulgaria din septembrie 1940.
Fiind dovedită perioada de refugiu a părinţilor reclamantei şi a familiei sale, Curtea a constatat că, deşi reclamanta s-a născut la data de 1 august 1942, în municipiul Bucureşti, sector 1, la doi ani de la refugiu, aceasta are vocaţie de a fi beneficiară a prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece legea nu face distincţie ci dimpotrivă, potrivit art. 1, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţi din motive etnice".
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 304 alin. (8) şi (9) C. proc. civ.
În motivare recurenta a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamanta este beneficiara dispoziţiilor Legii nr. 189/2000 întrucât aceasta s-a născut în anul 1942 iar legea nu precizează expres că, din categoria persoanelor care au fost obligate să îşi schimbe domiciliul în altă localitate ca urmare a schimbului de populaţie din Bulgaria în România, face parte şi persoana care s-a născut ulterior strămutării părinţilor săi.
Din analiza înscrisurilor din dosar, a motivelor de recurs invocate de recurentă, precum şi a soluţiei instanţei de fond, în raport şi de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit certificatului de naştere, intimata - cu numele anterior purtat căsătoriei N.M. - s-a născut la data de 1 august 1942 în localitatea Bucureşti.
Din situaţia de avere imobilă rurală, rezultă că N.T., tatăl intimatei-reclamante, a deţinut, în judeţul Durostor, proprietăţi rurale constând în 10 ha teren arabil, casă şi curte cu 1000 mp vie.
Prin Hotărârea nr. 4583 din 6 mai 2003 Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti a recunoscut mamei reclamantei N.F. calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi a acordat drepturile începând cu data de 1 ianuarie 2003 pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Potrivit art. (1) lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, sau a făcut obiectul unui schimb de populaţie.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face nici o diferenţiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.
Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, sau care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, al căror statut l-au dobândit.
Cum, în cauză, s-a făcut dovada şi este de necontestat faptul că intimata-reclamantă s-a născut în perioada strămutării părinţilor săi, ca urmare a schimbului de populaţie stabilit între Bulgaria şi România, în mod corect a reţinut instanţa de fond că aceasta are calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, împărtăşind situaţia părinţilor strămutaţi, suportând consecinţele morale şi materiale ale strămutării care, implicit, s-au răsfrânt şi asupra sa.
Pentru considerentele precizate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2593 din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1064/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1395/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
