ICCJ. Decizia nr. 148/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 148/2008
Dosar nr. 49598/3/2008
Şedinţa publică de la 17 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei.
1.Cererea de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 7060/3/2008, privind soluţionarea cauzei civile formulată de reclamanta Ţ.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, Aeroclubul României şi Statutul Român prin Ministerul Finanţelor Publice s-a dispus disjungerea capetelor de cerere privind contestarea nelegalităţii ordinului prin care a fost desemnată comisia de cercetare a accidentului, precum şi nelegalitatea cercetării raportului de anchetă administrativă, cu formarea unui nou dosar pe rolul aceleiaşi instanţe.
În urma disjungerii celor două capete de cerere, s-a format Dosarul nr. 49598/3/2008, privind aceleaşi părţi, dosar în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 241 din 19 februarie 2009 prin care Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a şi-a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reţinând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 conform cărora actele a căror legalitate este contestată de reclamantă - ordinul din 14 septembrie 1990 şi actul de anchetă administrativă - sunt acte administrative, iar competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze este atribuită instanţei de contencios administrativ, potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.
Pricina a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a la data de 29 mai 2009, reclamanta fiind citată pentru primul termen de judecată cu menţiunea de a-şi preciza acţiunea, în sensul de a indica obiectul şi părţile cu care înţelege să se judece, faţă de prevederile Legii nr. 554/2004.
Prin încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2009, pricina a fost suspendată în temeiul art. 1551 C. proc. civ. având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei.
La data de 19 aprilie 2010, reclamanta Ţ.A. a formulat cerere de repunere pe rol, anexând acesteia şi precizarea acţiunii.
Prin cererea precizatoare, reclamanta a arătat că a invocat excepţia de nelegalitate cu ocazia soluţionării cauzei ce formează Dosarul civil nr. 7060/3/2008 aflat în curs de judecata pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia IV-a civila, având ca obiect pretenţii potrivit art. 998-1000 C. civ., ca urmare a prejudiciului pe care l-a suferit datorită decesului tatălui său, în urma accidentului aviatic din data de 07 septembrie 1990, soldat cu 2 victime, precum şi a modului defectuos de soluţionare a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs acesta.
Astfel, nu s-a stabilit nicio vinovăţie, anchetele fiind efectuate defectuos cu nesocotirea dispoziţiilor legale, nu i-au fost apărate interesele, la acea dată fiind minoră. Demersurile efectuate de mama sa în vederea clarificării morţii tatălui său au fost tergiversate cu consecinţa neacordării drepturilor legale ce i se cuvin, motiv pentru care a fost nevoită să formuleze acţiune în pretenţii în temeiul răspunderii civile delictuale.
A arătat că la termenul de judecată din 3 noiembrie 2008, din cadrul Dosarului nr. 7060/3/2008, şi-a exprimat poziţia în sensul că a contestat nelegalitatea ordinului din 14 septembrie 1990 al Departamentului Aviaţiei Civile din cadrul Ministerul Transporturilor prin care a fost desemnată comisia de anchetă administrativă, precum şi nelegalitatea cercetării administrative efectuate cu ocazia producerii accidentului aviatic din data de 07 septembrie 1990.
Raportat la pârâţii, în contradictoriu cu care a invocat excepţia de nelegalitate, a precizat că aceştia sunt:
- Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin Departamentul Aviaţiei Civile, în calitate de emitent al ordinului din 14 septembrie 1990 pentru cercetarea accidentului de aviaţie produs în ziua de 07 septembrie 1990 cu planorul aparţinând Aeroclubului Central Roman, pilot instructor Ţ.G., elev N.M., al actului de anchetă administrativă a accidentului de aviaţie civilă produs la data de 07 septembrie 1990 pe aerodromul Aeroclubului M.Z.S. Braşov, şi al raportului grupei tehnice asupra accidentului de aviaţie civilă produs la data de 07 septembrie 1990 pe aerodromul Aeroclubului M.Z.S. Braşov;
- Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale prin Departamentul Protecţia Muncii I.S.T.P.M. Braşov, în calitate de emitent al procesului-verbal încheiat la 25 octombrie 1990 la Aeroclubul M.Z.S. Braşov
- Ministerul Public care potrivit legii are atribuţii şi competente legale în cercetarea acestor evenimente în condiţiile în care au decedat 2 persoane iar ea, fiica instructorului Ţ.G., era minoră.
- Aeroclubul României ca participant la desfăşurarea anchetei administrative.
- Statul Roman reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de garant al drepturilor cetăţenilor pentru pagubele produse printr-una din formele de executare a autorităţii sale.
La primul termen acordat după comunicarea cererii precizatoare, pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Î.C.C.J., Aeroclubul României şi Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii au depus întâmpinări prin care au invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prescripţiei dreptului la acţiune şi inadmisibilităţii.
Având în vedere că pârâtul Aeroclubul României a invocat inadmisibilitatea pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, Curtea a analizat cu prioritate această excepţie.
Prin sentinţa nr. 1336 din 22 februarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că instanţa nu a fost investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate ci cu acţiunea în anulare a actelor contestate de reclamantă, ca urmare a admiterii excepţiei necompetenţei materiale prin sentinţa Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Ca urmare instanţa a apreciat că susţinerile reclamantei potrivit cărora Curtea „a fost investită de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă ca urmare a invocării excepţiei de necompetenţă materială de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii care a apreciat că instanţa competentă pentru soluţionarea nelegalităţii acestor acte este Curtea de Apel Bucureşti în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004” nu pot fi reţinute.
Curtea a apreciat că în raport cu obiectul acţiunii care îl constituie anularea unor acte administrative emise în cursul desfăşurării anchetei administrative a accidentului aviatic, era necesară efectuarea plângerii prealabile, prevederile art. 17 C. proc. pen. nefiind aplicabile în speţă. Este adevărat că acţiunea civilă „se porneşte şi se exercită şi din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă", însă obiectul acţiunii îl constituie anularea unor acte administrative emise în cursul desfăşurării anchetei administrative a accidentului aviatic.
Aceste acte au constituit probe sau au stat la baza constatărilor folosite ca probe în procesul penal şi nu constituie elemente ale acţiunii civile.
Reclamanta avea obligaţia, prin reprezentant legal sau asistat de acesta, să formuleze contestaţia administrativă prealabilă în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, respectiv art. 7 din Legea nr. 554/2004.
2. Recursul declarat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Astfel, având în vedere excepţiile invocate de părţi concomitent, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., instanţa avea obligaţia să soluţioneze cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale invocate de părţi.
Totodată, recurenta a susţinut că instanţa a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii şi hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
În acest context a arătat că, având în vedere motivele invocate, instanţa, în mod greşit, a apreciat că acţiunea nu este o acţiune civilă în considerarea prevederilor art. 17 C. proc. pen., reţinându-se că avea obligaţia să formuleze contestaţia administrativă prealabilă, în aplicarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990.
A învederat că la data producerii accidentului avea 7 ani şi că accesul la documente l-a avut abia în anul 2001 şi că la această dată a făcut plângere împotriva ordonanţei procurorului.
II.Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin sentinţa nr. 241 din 19 februarie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială a cauzei invocate de reclamanta Ţ.A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Aeroclubul României şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că se contestă ordinul prin care s-a desemnat comisia administrativă pentru efectuarea anchetei şi nelegalitatea cercetării administrative şi că în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, aceste acte sunt acte administrative, ceea ce atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.
Astfel că, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu pot fi primite susţinerile reclamantei în sensul că instanţa a fost investită, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu o excepţie de nelegalitate.
Ţinând cont de acest aspect, soluţionarea acţiunii în baza excepţiei de inadmisibilitate pentru neefectuarea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este temeinică şi legală.
Astfel, potrivit acestor dispoziţii „( 1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”
Obligativitatea efectuării plângerii prealabile, ca o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, a fost reglementată şi de vechea lege care reglementa contenciosul administrativ, Legea nr. 29/1990.
Cum, în cauză, reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, nici prin reprezentant legal sau asistat, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, nici în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă.
În ceea ce priveşte criticile recurentei, relative la încălcarea de către prima instanţă a formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.
Nefiind reglementată expres în C. proc. civ. ordinea în care trebuie soluţionate excepţiile invocate simultan, instanţa are obligaţia ca, în funcţie de caracterul şi efectele pe care acestea le urmăresc, să stabilească prioritatea în soluţionarea excepţiilor invocate simultan.
În acest sens, instanţa a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 invocată de Aeroclubul României, ţinând cont de faptul că instanţa de fond nu a fost investită cu o excepţie de nelegalitate de către Tribunalul Bucureşti ci cu o acţiune în anularea actelor contestate de reclamantă, ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă materială.
Or, având în vedere că procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contencios administrativ, reiese fără niciun dubiu că instanţa de fond a luat decizia corectă de a analiza această excepţie de fond cu prioritate, şi că nu se mai impunea examinarea celorlalte excepţii, atâta vreme cât cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.
În contextul celor de mai sus, aserţiunea recurentei-reclamante potrivit căreia în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă fără a se pronunţa asupra excepţiilor privitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a părţilor şi a prescripţiei dreptului la acţiune nu este întemeiată, având în vedere că are prioritate excepţia legată de învestirea instanţei.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a părţilor priveşte condiţiile cerute pentru a fi parte în proces, or cadrul procesual se stabileşte după ce se constată că acţiunea îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege iar excepţia prescripţiei dreptului la acţiune afectează exerciţiul dreptului la acţiune, ceea ce face inutilă examinarea sa atâta timp cât cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţiile cerute de lege.
Totodată, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate nici criticile privitoare la faptul că instanţa, la termenul din data de 07 decembrie 2010, s-a pronunţat asupra unor acte inexistente la dosarul cauzei fără a solicita emitenţilor în temeiul art. 172 C. proc. civ. aceste acte, această susţinere nefiind veridică, având în vedere că la termenul de judecată de la data de 07 decembrie 2010 instanţa de fond a dispus ca reclamanta să fie citată cu menţiunea de a depune actele administrative atacate şi dovada îndeplinirii procedurii prealabile faţă de acestea.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de către recurenta – reclamantă, în sensul că „instanţa de fond a interpretat în mod greşit actul dedus judecăţii şi hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii" nu este întemeiat.
Înalta Curte reţine că, în mod corect instanţa de fond a constatat, în considerentele sentinţei recurate faptul că dispoziţiile art. 17 C. proc. pen. - invocate de recurenta-reclamantă pentru a susţine alegaţia că sarcina formulării plângerii prealabile era a Ministerului Public prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov - nu au aplicabilitate în speţă, având în vedere că actele administrative emise în cursul desfăşurării anchetei administrative a accidentului aviatic au constituit probe sau au stat la baza constatărilor folosite ca probe în procesul penal şi nu constituie elemente ale acţiunii civile.
Aşa fiind şi cum în cauză se constată că prima instanţă a respins în mod corect acţiunea ca inadmisibilă, pentru neefectuarea procedurii prealabile, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ţ.A. împotriva sentinţei nr. 1336 din 22 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1816/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3801/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
