ICCJ. Decizia nr. 1820/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1820/2008
DOSAR NR. 1469/33/2007
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21381 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă, recunoaşterea calităţii de refugiat şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile băneşti conferite de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în perioada octombrie 1940 - martie 1945 s-a refugiat împreună cu părinţii săi, din localitatea Poieni, ocupată de trupele maghiare, în localitatea Secuieu, jud. Cluj, întorcându-se în localitatea natală în luna martie 1945, astfel încât se încadrează în dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea 189/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 653 din 23 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.G., dispunând anularea Hotărârii nr. 21381 din 27 iunie 2007 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză concretizate în declaraţiile notariale ale numiţilor L.N. şi D.G., precum şi în afirmaţiile acestora făcute cu ocazia audierii nemijlocite de către instanţa de judecată, rezultă că reclamantul a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, împreună cu părinţii săi, din motive de persecuţie etnică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Se susţine, în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat temeinic declaraţiile autentificate ale martorilor şi nici pe cele date sub prestare de jurământ, care nu au putut preciza cu exactitate nici data refugiului, nici localitatea de plecare sau cea de refugiu, neputând fi coroborate în favoarea reclamantului.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din HG nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG nr. 105/1999, reclamantul făcând dovada legală a temeiniciei pretenţiilor sale.
Este de notorietate situaţia că, în urma încheierii Dictatului de la Viena în luna august 1940, prin care au fost cedate anumite teritorii româneşti din Ardealul de Nord, au avut loc persecuţii etnice, exercitate de regimul hortyst asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate.
Cum din dovezile administrate în cauză (acte de stare civilă, declaraţii de martori autentificate şi declaraţii date sub prestare de jurământ în faţa instanţei de fond) rezultă că reclamantul, la data refugiului, avea vârsta de 14 ani, fiind născut la data de 26 februarie 1926, iar părinţii săi B.G. şi L. au părăsit localitatea de domiciliu - Poieni, intrată sub jurisdicţia autorităţilor maghiare, în luna octombrie 1940, stabilindu-se în localitatea Secuieu, este evident că, reclamantul, nu putea avea altă situaţie decât a părinţilor săi, fiind minor la acel moment.
În aceste condiţii, toate consecinţele nefavorabile suportate de părinţii reclamantului, ca urmare a refugiului, s-au răsfrânt şi asupra lui, fapt care îl îndreptăţeşte la recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel cum, în mod corect, a reţinut instanţa de fond.
Pe de altă parte, înscrisurile depuse de recurenta-pârâtă odată cu întâmpinare, mai exact hotărârile Comisiei prin care li s-a recunoscut calitatea de refugiat martorilor D.G. şi L.N., atestă situaţia că aceştia au fost consăteni cu reclamantul şi părinţii acestuia, refugiindu-se în aceeaşi perioadă.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 653 din 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1819/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1822/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
