ICCJ. Decizia nr. 1822/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1822/2008
Dosar nr. 1900/33/2007
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21928 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că împreună cu părinţii săi s-a refugiat în luna octombrie 1940, ca urmare a persecuţiilor etnice, din localitatea de domiciliu Cojocna, jud. Cluj, prin punctul de frontieră Tunel, în localităţile Cojocna Nouă şi Turda.
Prin sentinţa civilă nr. 634 din 22 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul D.I.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză concretizate în declaraţiile notariale ale numiţilor P.L. şi C.S., declaraţia dată sub prestare de jurământ de martorul M.T. precum şi în afirmaţiile reclamantului, făcute cu ocazia luării interogatoriului din oficiu, nu s-a dovedit starea de fapt prezentată de reclamant în cererea adresată comisiei, în sensul că nu s-a probat cu certitudine faptul că refugiul s-a datorat persecuţiilor etnice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul D.I. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând faptul că originea etnică şvabă, germană, după mamă, a atras exercitarea persecuţiilor etnice.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din HG nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG nr. 105/1999.
Reclamantul a adus în spijinul pretenţiilor sale, declaraţiile notariale ale numiţilor P.L. şi C.S., care au afirmat că, în calitate de martori oculari, ştiu că reclamantul a plecat împreună cu mama sa din localitatea Cojocna, prin punctul de frontieră Tunel, în localităţile Cojocna Nouă şi Turda, în luna octombrie 1940, întorcându-se în localitatea de domiciliu la octombrie 1944.
Depoziţia martorului M.T., audiat de instanţa de fond, nu oferă nici o informaţie concretă referitoare la refugiul reclamantului, arătând doar că în anii 1942 - 1943 s-a întâlnit cu familia acestuia în localitatea Turda, lucrând împreună la muncile agricole.
Pe de altă parte, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj a depus hotărârile prin care martorilor din această cauză P.L. şi C.S. li s-a recunoscut calitatea de refugiat potrivit Legii nr. 189/2000, iar din cuprinsul acestora reiese că ambii au plecat din localitatea Cojocna în toamna anului 1941, având stabilită o altă perioadă de refugiu decât cea indicată de reclamant în acţiunea sa. Mai mult, aceiaşi martori au dat declaraţii notariale şi pentru alte persoane care aveau cereri formulate în baza Legii nr. 189/2000, atestând date şi locuri diferite de refugiu, tot în calitate de martori oculari, situaţie care atrage îndoieli în legătură cu cele relatate în prezentul dosar.
În aceste condiţii, faţă de lipsa unui act oficial sau chiar a altor probe care să confirme susţinerile reclamantului şi ale martorilor, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Faţă de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, este temeinică şi legală, şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.l., împotriva sentinţei civile nr. 634 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1820/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1950/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
