ICCJ. Decizia nr. 1932/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1932/2008

Dosar nr. 4706/2/2007

Şedinţa publică din 15 mai 2008

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului constată că:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Arhivele Naţionale, obligarea pârâtelor la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de vacanţă, aferentă anilor 2001-2006, actualizate cu rata inflaţiei.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că este în raporturi de serviciu cu pârâta Arhivele Naţionale, raporturi guvernate de Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, iar potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din lege, are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

A mai arătat reclamantul faptul că printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, astfel încât nu a putut beneficia de acest drept în anii 2001-2006, deşi dreptul subzistă şi în prezent, textul care îl prevede fiind în vigoare.

Prin sentinţa civilă nr. 2679 din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantului privind plata primelor de vacanţă şi respinsă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor formulată de MIRA .

Pentru a se pronunţa în sensul arătat instanţa de fond a reţinut, în esenţă, pe de o parte, nelegalitatea normelor respective de suspendare a dreptului la prima de concediu, iar, pe de altă parte, că suspendarea dreptului la prima de concediu pentru perioada 2001 - 2006 nu echivalează cu stingerea dreptului, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp pentru care a fost suspendat exerciţiul său.

In ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată în dosar, instanţa de fond a reţinut că nu există nici o legătură între cele două ministere, iar sumele de bani ce se solicită nu sunt la dispoziţia MEF.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen legal, pârâtele Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Arhivele Naţionale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond a aplicat greşit legea în cauza dedusă judecăţii, neobservând că deşi potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcţionarul public are dreptul la o primă de concediu, totuşi, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2005, legi care sunt în acord cu prevederile constituţionale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcţionarilor publici.

Mai arată recurentele-pârâte că şi în anul 2006, potrivit alin. (5) al art. 5 din Legea nr. 379/2005 al bugetului de stat pentru anul 2006 şi alin. (1) al art. 5 din Legea nr. 380/2005 al asigurărilor sociale de stat pentru anul 2006 prevederile din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediu au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate pentru considerentele expuse în continuare.

Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Prin dispoziţii succesive, acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001-2006.

Astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia.

Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M.Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004) precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (republicată în M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).

Aşadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu exista în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Mai mult, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenta.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea este neîntemeiată critica cu privire la respingerea cererii de chemare în garanţie a MEF, Înalta Curte constatând că între intimatul-reclamant ori recurenţii-pârâţi şi această parte nu există niciun raport juridic.

Prin urmare, constatându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Arhivele Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 2679 din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1932/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs