ICCJ. Decizia nr. 1346/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1346/2008

Dosar nr. 1110//33/200.

Şedinţa publică din 28 martie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamantul C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 11980 din 21 august 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată astfel cum i-a fost recunoscută prin hotărârea nr. 20162 din 12 iulie 2006..

In motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, s-a refugiat împreună cu mama sa din localitatea Iclod, judeţul Cluj, în localitatea Turda, şi apoi în Bucureşti, din motive de persecuţie etnică, ca urmare a Dictatului de la Viena.

In susţinerea acţiunii, reclamantul a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă, dovadă de la Arhivele Naţionale şi declaraţiile autentificate ale martorilor T.V. şi S.A. din care a rezultat că acesta, s-a refugiat din localitatea Iclod, judeţul Cluj, în localitatea Turda, şi apoi în Bucureşti, deoarece au fost alungaţi din localitatea de domiciliu ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Pentru elucidarea stării de fapt a fost audiat martorul T.V..

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 693 din 29 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 11980 din 21 august 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 15 martie 1941-6 martie 1945 şi, totodată, să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 21 mai 2007.

Pentru a adopta această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispoziţiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-şi părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forţate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivele de recurs se susţine că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Recurentul mai arată că reclamantul neputând face dovada calităţii de persoană refugiată cu nici o probă oficială, a acceptat depoziţiile notariale ale unor persoane care nu cunoşteau situaţia exactă, iar în unele cazuri nici măcar nu-i cunoşteau pe solicitanţi.

Se mai susţine că a existat o activitate de inducere în eroare a comisiei, însă nu intenţionată, ci cu un fel de intenţie indirectă.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. l din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. l din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul-reclamant şi-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care instanţa de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerinţele prevăzute de lege.

Situaţia creată pentru reclamant şi familie, s-a datorat persecuţiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Iclod, judeţul Cluj, în localitatea Turda, şi apoi în Bucureşti, în mod corect instanţa de fond a reţinut că acesta a suportat consecinţele morale şi materiale ale refugiului şi este îndreptăţit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (l) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 693 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1346/2008. Contencios