ICCJ. Decizia nr. 267/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 267/2008
Dosar nr.4401/3/2007
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1543 din 6 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul V.M. şi a obligat pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la plata drepturilor băneşti reprezentând sporul de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru anii 2004 şi 2005 precum şi la plata drepturilor băneşti, reprezentând prime de vacanţă aferente anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu indicele de inflaţie la data efectuării plăţii.
Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce sumele necesare efectuării plăţii drepturilor acordate şi a respins cererea de chemare în garanţie ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 6 şi ale art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, poliţistul, la plecarea în concediu primeşte o primă egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu, iar pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională i se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază. A mai reţinut că aplicarea acestor norme legale a fost suspendată succesiv în perioada 2004-2006 prin legile bugetare, dar suspendarea exerciţiului unui drept nu echivalează cu însăşi înlăturarea acestuia.
A mai constatat că aceste drepturi sunt derivate din dreptul de remunerare a muncii care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică, deoarece s-ar încălca prevederile constituţionale din art. 16 alin. (1), art. 41 şi art. 53 din Constituţia României.
A motivat instanţa de fond că pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor trebuie obligat la alocarea sumelor necesare efectuării plăţii drepturilor acordate, în temeiul dispoziţiilor HG nr. 208/2005, având în vedere că bugetul de stat este gestionat de către acesta.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, formulată de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, instanţa de fond a reţinut că este neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., iar în cauză Ministerul Economiei şi Finanţelor are calitatea de pârât.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative susţine, în esenţă, că sentinţa este nelegală sub aspectul acordării sporului de stabilitate, aferent anului 2004, în condiţiile în care suspendarea acestui drept s-a dispus doar pentru anul 2005, în anul 2004 sporul de fidelitate fiind încasat de către poliţişti.
Recurentul Ministerul Economiei şi Finanţelor critică sentinţa instanţei de fond invocând lipsa calităţii procesuale pasive, arătând că obligarea acestei instituţii la alocarea fondurilor către M.I.R.A. nu este motivată şi nu are fundament legal. Susţine că ordonatorul principal de credite este instituţia angajatoare a reclamantului care face propunerea către Ministerul Economiei şi Finanţelor, care are atribuţii în elaborarea bugetului de stat, neexistând raporturi legale sau contractuale între acest minister şi reclamant.
Pe fondul cauzei arată că cererea de acordare a primelor de vacanţă şi a sporului de fidelitate este neîntemeiată având în vedere că primele şi sporurile sunt drepturi suplimentare, care nu constituie drepturi fundamentale consacrate de Constituţie.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea reţine următoarele:
1. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative este fondat în ceea ce priveşte obligarea acestei instituţii la plata sporului de stabilitate aferent anului 2004.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, acordarea sporului de stabilitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003 a fost suspendată doar pentru anul 2005, neexistând o reglementare similară şi pentru anul 2004, când poliţiştii au beneficiat de acest spor, conform actului normativ mai sus menţionat.
De altfel, susţinerile intimatului-reclamant făcute în faţa instanţei de recurs în sensul că nu poate preciza dacă a încasat efectiv sporul de fidelitate în anul 2004, înţelegând să renunţe la judecata acestui capăt de cerere, constituie un argument pentru temeinicia recursului sub acest aspect.
Constatând că recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative vizează doar aspectul analizat mai sus, Înalta Curte urmează să îl admită şi să modifice în parte sentinţa atacată în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea sporului de fidelitate aferent anului 2004, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
2. Analizând recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele motive:
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a acestui pârât, Curtea apreciază că este justificată prin prisma dispoziţiilor HG nr. 208/2005 care stabileşte că bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, iar dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice prevăd că angajarea cheltuielilor din bugetul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Or, atâta vreme cât plata sporului de fidelitate şi a primelor de vacanţă a fost suspendată pentru anii 2004-2006, sumele de bani aferente acestor drepturi nu au fost solicitate de instituţia angajatoare şi nici cuprinse în bugetul aprobat acesteia pe perioada menţionată.
Această interpretare este susţinută şi de recurentul-pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative care invocă imposibilitatea punerii în executare a unei hotărâri de admitere a acţiunii, atâta vreme cât în bugetul instituţiei nu sunt cuprinse fonduri alocate special cu această destinaţie, suplimentarea bugetului implicând competenţa Ministerului Economiei şi Finanţelor. De altfel, chiar în motivele de recurs formulate de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, se precizează că acesta are atribuţii în elaborarea bugetului de stat în funcţie de propunerile ordonatorilor principali de credite, ceea ce presupune implicarea acestuia în includerea în proiectul de buget şi a sumelor stabilite prin hotărâre judecătorească privind plata sporurilor şi primelor pe anii anteriori (2004-2006) şi care nu au putut fi cuprinse în bugetul alocat instituţiei pentru acea perioadă.
În ceea ce priveşte criticele formulate de recurentul-pârât Ministerul Economiei şi Finanţelor, referitoare la fondul cererii de chemare în judecată şi acestea sunt nefondate.
Prin suspendarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 6 şi ale art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003 nu se poate considera că acestea nu au existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate precum şi dispoziţiile art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut să nu devină doar o obligaţie lipsită de conţinut, redusă la nudum jus, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor, pentru care exerciţiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situaţia ca un drept patrimonial, a cărui existenţă este recunoscută, să fie vidat de substanţa sa şi, practic, să devină lipsit de orice valoare.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculaţi de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor este nefondat şi, în temeiul art. 312 C. proc. civ., îl respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, împotriva sentinţei civile nr. 1543 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere din acţiunea reclamantului V.M. privitor la acordarea sporului de fidelitate aferent anului 2004.
Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat,
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 265/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 313/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
