ICCJ. Decizia nr. 2892/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2892/2008
Dosar nr. 2316/2/2007
Şedinţa publică din 17 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti reclamantul Ş.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Vamală Bucureşti, anularea actului administrativ nr. 531 din 9 februarie 2007 şi suspendarea aplicării acestuia, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că prin Ordinul nr. 531 a fost sancţionat disciplinar cu „mustrare scrisă" pentru că Comisia de Disciplină a constatat că ar fi încălcat, prevederile Codului de conduită al funcţionarului public din cadrul autorităţii vamale, aprobat prin Ordinul A.N.V. nr. 6582 din 22 august 2005 deoarece la data de 18 septembrie 2007 nu s-ar fi suspus unui control al poliţiei de frontieră din Călăraşi şi ar fi creat/adus un prejudiciu de imagine instituţiei autorităţii vamale.
Pârâta A.N.V. prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1931 din 4 iulie 2007 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea reclamantului şi, pe cale de consecinţă a anulat Ordinul nr. 531 din 9 februarie 2007 emis de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din probatoriul administrat şi necontestat de pârâtă în ce priveşte fapta reclamantului, funcţionar public, considerată ca abatere disciplinară, au fost sesizate şi organele de urmărire penală, astfel că în raport de Legea 188/1999, republicată, procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată, până la momentul în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispunea sau pronunţa, după caz, una din soluţiile prevăzute de lege.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul Ş.L. şi pârâta A.N.V.
Ulterior, la termenul de judecată din 7 mai 2008, reclamantul Ş.L. a renunţat la recursul formulat.
Pârâta A.N.V., prin recursul formulat arată că instanţa de fond în mod greşit şi fără a cerceta actele dosarului a considerat că procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată, până în momentul în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată se pronunţa.
Recurenta mai susţine că potrivit art. 65 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, suspendarea operează numai dacă pentru fapta săvârşită s-a început urmărirea penală.
Se mai arată că reclamantul nu a făcut dovada începerii urmăririi penale, instanţa rezumându-se doar la a prelua susţinerile acestuia.
Recurenta consideră că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 1291 pct. 4 şi 5 C. proc. civ. şi nu a stăruit prin toate mijloacele legale în aflarea adevărului.
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Este de necontestat faptul că reclamantul a fost implicat în anumite evenimente care au condus la efectuarea cercetării administrative, urmare acestei cercetări Comisia de disciplină a constatat că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute la art. 6 lit. d) din Ordinul vicepreşedintelui A.N.A.F. nr. 6582 din 22 august 2005, privind Codul de conduită şi disciplină al funcţionarului public din cadrul autorităţii vamale.
Potrivit acestui text de lege „funcţionarii publici din cadrul autorităţii vamale au obligaţia să apere prestigiul autorităţii vamale, precum şi de a se abţine de la orice act sau fapt care poate produce prejudicii imaginii ori intereselor legale ale acesteia".
Constatând încălcate aceste obligaţii, autoritatea pârâtă în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, prin Ordinul nr. 531 din 9 februarie 2007 a dispus sancţionarea reclamantului cu „mustrare scrisă".
Pentru a proceda în acest mod, pârâta a avut în vedere dispoziţiile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora „încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzută de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora".
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că procedura angajării răspunderii disciplinare trebuia suspendată, până la momentul în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispunea sau pronunţa, după caz, una din soluţiile prevăzute de lege.
Este adevărat că Legea nr. 188/1999 la art. 65 alin. (6) prevede această obligaţie, însă reclamantul nu a făcut dovada în acest sens, instanţa de fond luând în considerare doar afirmaţiile acestuia.
De altfel, intimatul-reclamant a avut posibilitatea de a face proba celor susţinute în faţa instanţei de recurs, însă, nici în această fază procesuală, acesta nu a depus dovezi în acest sens.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a nesocotit dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Astfel, potrivit prevederilor art. 129 C. proc. civ., instanţa este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
De asemenea, instanţa este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor, dând părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Neprocedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu art. 312 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentinţa atacată se va modifica în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 1931 din 4 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului Ş.L.ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2887/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2894/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
