ICCJ. Decizia nr. 3078/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3078/2008

Dosar nr. 455/59/2008

Şedinţa publică din 24 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 20 mai 2008 reclamanţii P.M., S.V., S.A., S.P.B. şi S.L.F. au chemat în judecată Guvernul României, T.P.C., Z.P., Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara, Judecătoria Timişoara şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând anularea OUG nr. 154/2007 pentru prorogarea termenului prevăzut de art. 3 din titlu XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, suspendarea aplicării acestei ordonanţe până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 154/2007.

În motivarea cererii reclamanţii au arătat că OUG nr. 154/2007 ignoră prevederile constituţionale, dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la înregistrarea şedinţelor de judecată prin mijloace tehnice video şi audio sau consemnare prin stenodactilografiere, precum şi dispoziţiile Legii de organizare judecătorească nr. 304/2004, referitoare la liberul acces la justiţie şi procedura judiciară.

Totodată reclamanţii au susţinut că OUG nr. 154/2007 contravine dispoziţiilor art. 17 din C.E.D.O., care interzice abuzul de drept.

Aplicarea dispoziţiilor acestei ordonanţe produce grave consecinţe de ordin procedural determinate de inexistenţa suportului tehnic necesar.

Susţinând excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe reclamanţii au arătat că intervenţia guvernului este practic motivată împotriva interesului public încălcându-se astfel dispoziţiile art. 115 din Constituţie şi nemaifiind posibilă monitorizarea comportamentului instanţelor.

Prin sentinţa civilă nr. 148 din 3 iunie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins acţiunea şi cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

S-a reţinut pentru aceasta că reclamanţii nu au dovedit vătămarea drepturilor procesuale prin acte administrative emise în aplicarea OUG nr. 154/2007, acţiunea rezumându-se la afirmaţii cu caracter general, şi pe cale de consecinţă nici a îndeplinirii cerinţelor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii susţinând în esenţă inadmisibilitatea respingerii excepţiei de neconstituţionalitate.

Recursul nu este fondat.

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 100 din 9 mai 2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 „persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţă poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ însoţită de excepţia de neconstituţionalitate în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă".

Astfel fiind şi cum acţiunea reclamanţilor vizează în fapt tocmai neconstituţionalitatea OUG nr. 154/2007 care se susţine a contraveni dispoziţiilor Constituţionale, legal şi temeinic Curtea de Apel Timişoara a pronunţat o sentinţă de respingere.

Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de P.M., S.V., S.A., S.P.B. şi S.L.F. împotriva sentinţei civile nr. 148 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3078/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs