ICCJ. Decizia nr. 3094/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3094/2008
Dosar nr. 2228/33/2007
Şedinţa publică din 25 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 decembrie 2007, reclamanta O.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21776 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că i se cuvin drepturile acordate prin legea menţionată, întrucât, în perioada decembrie 1940 – 6 martie 1945 s-a refugiat împreună cu familia din localitatea Sîmboieni, comuna Sînmartin, judeţul Cluj, în comuna Geaca, judeţul Cluj şi apoi în localitatea Mociu, judeţul Cluj, datorită persecuţiilor etnice exercitate de către autorităţile de ocupaţie instaurate la acea vreme în Ardealul de Nord.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 277 din 3 martie 2008, a admis acţiunea, a dispus anularea hotărârii contestate şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 decembrie 1940 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 februarie 2007.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că soluţia se impune, în raport cu probele administrate şi cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, practica judiciară neunitară în materie neputând fi interpretată în defavoarea reclamantei.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.
Recurenta a susţinut, în esenţă că, în mod eronat, prima instanţă şi-a fundamentat hotărârea exclusiv pe declaraţia unui martor, în absenţa şi a unor alte surse de informaţie, care să indice aceleaşi date, ţinând cont şi de împrejurarea că martorului audiat de instanţă nu i s-au pus întrebări suplimentare şi acesta s-a mărginit să declare că îşi menţine declaraţia dată în faţa notarului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin persoană strămutată în altă localitate, conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
În mod eronat recurenta - pârâtă susţine că intimata - reclamantă nu s-ar afla în această situaţie.
Astfel, din declaraţiile autentice ale martorilor D.I. şi B.I., acesta din urmă el însuşi beneficiar al Legii nr. 189/2000, coroborate cu actele de stare civilă ale reclamantei şi cu adresa din 15 ianuarie 2007 emisă de Direcţia Judeţeană Cluj a Arhivelor Naţionale, depuse de reclamantă în sprijinul susţinerilor sale, rezultă că, s-a făcut dovada, în condiţiile art. 4 din HG nr. 127/2002 că, în luna decembrie 1940, reclamanta împreună cu familia s-au refugiat din localitatea de domiciliu, satul Sîmboieni, comuna Sînmartin, judeţul Cluj, în comuna Geaca, judeţul Cluj, şi apoi în Mociu, judeţul Cluj până în martie 1945 şi că refugiul s-a datorat persecuţiilor exercitate pe criterii etnice de către trupele maghiare de ocupaţie asupra populaţiei din zonă.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, se reţine că sentinţa este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 277 din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3078/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3095/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
