ICCJ. Decizia nr. 315/2008. Contencios. Strămutare. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 315/2008
Dosar nr.805/1/2007
Şedinţa publică de Ia 29 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 aprilie 2007, reclamanţii A.C.A.M., B.A. , B.C., B.A., C.M., C.A.F., C.S.B., D.C., D.L., A.F., I.O.C., I.S., I.A.C., I.D., I.O.M., L.C., M.G., M.M., N.D., P.G., P.G., P.C.G., P.O.C., S.D.E., S.A.M., S.C., S.A., T.A., U.D.L., V.I., Z.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Cancelaria Primului Ministru, obligarea acestuia din urmă la plata sumelor, reprezentând primă de concediu pentru anii 2004-2006, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că potrivit art. 34 alin. (2) din Statutul funcţionarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, sunt îndreptăţiţi să primească, pe lângă indemnizaţia de concediu, o primă de vacanţă, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
În opinia reclamanţilor sunt îndreptăţiţi la plata primei de concediu întrucât, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie reiese că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu poate fi anulat.
Totodată, reclamanţii au mai arătat că suspendarea aplicării prevederi a încetat la 31 decembrie2006, având în vedere că Legea nr. 486/2006 privind bugetul de stat pe anul 2007 nu mai cuprinde dispoziţii de suspendare, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 reintrând în vigoare, acţiunea este introdusă în termenul de prescripţie.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, excepţia netimbrării şi excepţia de prematuritate a dreptului a acţiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii arătând că dreptul reclamanţilor la plata primelor de vacanţă a fost suspendat succesiv prin lege.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1443 din 29 mai 2007, a respins excepţia de prematuritate şi, totodată, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A.C.A.M., B.A., B.C., B.A., C.M., C.A.F., C.S.B., D.C., D.L., A.F., I.O.C., I.S., I.A.C., I.D., I.O.M., L.C., M.G., M.M., N.D., P.G., P.G., P.C.G., P.O.C., S.D.E., S.A.M., S.C., S.A., T.A., U.D.L., V.I., Z.A. şi a obligat pârâta Cancelaria Primului Ministru la plata către reclamanţi a primei de concediu pe anii 2004-2006, actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia de prematuritate a dreptului la acţiune, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată, dreptul subiectiv dedus judecăţii fiind născut şi actual în condiţiile în care suspendările succesive şi-au încetat valabilitatea.
Pe fond, a arătat că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, calitate probată cu acte, având dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. A mai apreciat că normele de suspendare contravin art. 41 şi 53 din Constituţie întrucât dreptul de remunerare a muncii ce aparţine dreptului la muncă nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi contrar echităţii impuse de o societate democratică. Deşi exerciţiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat pe perioada 2003-2005, suspendarea exerciţiului dreptului nu echivalează cu stingerea acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui, astfel încât suspendarea nu se poate transforma într-o măsură cu caracter permanent, aceasta însemnând însăşi înlăturarea dreptului.
Concluzionând, a arătat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la reparaţia integrală a pagubei suferite prin neacordarea acestui drept, astfel încât se cuvine ca suma solicitată cu titlu de primă de concediu să fie actualizată la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Cancelaria Primului Ministru, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond a aplicat greşit legea în cauza dedusă judecăţii, neobservând că potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcţionarul public are dreptul la o primă de concediu, totuşi, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2006 prin legile bugetului de stat, iar aplicarea lor este obligatorie, inclusiv funcţionarilor publici.
Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate de recurentă, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Totodată, prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001-2006. Astfel, cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, precum şi prin art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege.
Mai mult decât atât, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară întrucât contravine atât art. 53 din Constituţia României, revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Apreciind în mod judicios că prin dispoziţiile conţinute în legile bugetare invocate de pârâtă a fost restrâns exerciţiul unui drept legitim al funcţionarilor publici şi că această măsură nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, în sensul art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, revizuită, cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantei, Curtea de apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Cancelaria Primului Ministru împotriva sentinţei civile nr. 1443 din 29 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 314/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 317/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
