ICCJ. Decizia nr. 317/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 317/2008
Dosar nr.3628/2/2007
Şedinţa publică de Ia 29 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 mai 2007, reclamanta R.E. a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, obligarea acestuia din urmă la plata sumelor, reprezentând primă de concediu pentru anii 2001-2004, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului până la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că potrivit art. 34 alin. (2) din Statutul funcţionarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, este îndreptăţită să primească, pe lângă indemnizaţia de concediu, o primă de vacanţă, egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
În opinia reclamantei este îndreptăţită la plata primei de concediu întrucât, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie reiese că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câştigat nu poate fi anulat.
Pârâtul, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1631 din 13 iunie 2007, a respins excepţia pescripţiei acţiunii pentru anii 2001-2003. Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamanta R.E. şi a obligat pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, la plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2001-2004, actualizată cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului la data plăţii efective.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele hotărârii, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţia prescrierii acţiunii pentru anii 2001-2003, a constat că acesta reprezintă o sancţiune care vizează pasivitatea reclamantei de a acţiona ori, aceasta a fost împiedicată de o împrejurare obiectivă mai presus de voinţa sa (suspendările succesive prin acte normative), iar cursul prescripţiei a fost întrerupt.
Pe de altă parte, a mai arătat instanţa de fond, că reclamanta are calitatea de funcţionar public, calitate probată cu acte, având dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. A mai constat că, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei, aceasta este neîntemeiată întrucât pe perioada suspendării dreptului la primă de vacanţă nu a curs nici termenul de prescripţie a dreptului la acţiune.
Concluzionând, a arătat că reclamanta este îndreptăţită la reparaţia integrală a pagubei suferite prin neacordarea acestui drept, astfel încât se cuvine ca suma solicitată cu titlu de primă de concediu să fie actualizată la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa de fond a aplicat greşit legea în cauza dedusă judecăţii, neobservând că potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată, funcţionarul public are dreptul la o primă de concediu, totuşi, acordarea primei a fost suspendată în anii 2001-2004 prin legile bugetului de stat pentru anii 2001-2005 , respectiv, art. 3 din OUG nr. 33/2001 până la 1 ianuarie 2002, art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat nr. 631/2002 până la 31 decembrie 2003, art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat nr. 507/2003 până la 31 decembrie 2004, legi care sunt în acord cu prevederile constituţionale, iar aplicarea lor este obligatorie inclusiv funcţionarilor publici.
Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, de motivele invocate de recurentă, precum şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Este de necontestat că prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca pe lângă indemnizaţia de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Totodată, prin dispoziţii succesive acordarea primei de vacanţă a fost suspendată în anii 2001-2006. Astfel, cum corect a reţinut instanţa de fond, Înalta Curte constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui cât timp nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Dreptul la prima de concediu stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, precum şi prin art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege.
Mai mult decât atât, neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut şi garantat nu poate înlătura existenţa lui anterioară întrucât contravine atât art. 53 din Constituţia României, revizuită, privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Apreciind în mod judicios că prin dispoziţiile conţinute în legile bugetare invocate de pârâtă a fost restrâns exerciţiul unui drept legitim al funcţionarilor publici şi că această măsură nu este proporţională cu situaţia care a determinat-o, în sensul art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, revizuită, cu consecinţa admiterii acţiunii reclamantei, Curtea de apel a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.
Dealtfel, prin dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 146/2007 a fost reglementată aprobarea plăţii primelor de concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive şi actele normative anuale de salarizare în perioada 2001-2006.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse împotriva sentinţei civile nr. 1631 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 315/2008. Contencios. Strămutare. Fond | ICCJ. Decizia nr. 318/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
