ICCJ. Decizia nr. 3175/2008. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3175/2008
Dosar nr. 931/44/2007
Şedinţa publică din 30 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 iunie 2007, C.Ş.C., şef al clinicii chirurgie generală I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă S.A.A. Galaţi, a chemat în judecată C.N.M.R., solicitând obligarea acestei autorităţi publice la efectuarea cercetării disciplinare în cazurile pe care el le-a semnalat, cu consecinţa comunicării rezultatului cercetării şi a plăţii unor despăgubiri morale în valoare de 100.000 euro.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că începând cu anul 2002 a sesizat în repetate rânduri pe pârât şi C.J.M. Galaţi cu privire la o serie de fapte penale, abateri disciplinare şi cazuri de malpraxis din partea unor medici care au adus atingere demnităţii umane şi au contravenit normelor de deontologie profesională.
Cu toate acestea, nu s-au efectuat cercetările necesare şi nu s-a luat nicio măsură disciplinară sau de altă natură împotriva medicilor vizaţi. De asemenea, reclamantului nu i s-a comunicat niciun răspuns ca urmare a sesizărilor înaintate, care în opinia sa trebuiau soluţionate conform legii de către organele competente.
Prin sentinţa civilă nr. 129/F din 13 noiembrie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în cauza de faţă, reclamantul nu a făcut dovada unui drept proteguit de lege şi a împrejurării că prin atitudinea sa, autoritatea publică pârâtă i-ar fi vătămat un astfel de drept.
Cum acţiunea introdusă nu conţine decât relatarea unor împrejurări care, în cazul în care ar fi reale şi dovedite ar putea atrage răspunderea civilă, disciplinară şi chiar penală a unor persoane sau instituţii, simplele suspiciuni ale reclamantului „nu acoperă cerinţa legii procesuale de a fi dovedit alături de dreptul încălcat".
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul C.Ş.C.
Recurentul a susţinut că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este nelegală şi netemeinică, deoarece au fost ignorate reglementările conţinute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi cele cuprinse în Legea nr. 554/2001 privind accesul persoanelor la informaţiile publice.
Că, judecătorul sesizat cu soluţionarea cauzei a fost lipsit de rol activ, întrucât nu a dispus chiar din oficiu, administrarea probelor necesare pentru stabilirea adevărului în cauză.
Criticile formulate de recurent nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, orice persoană fizică sau juridică care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.
Aplicaţiunea acestei norme juridice a fost făcută în mod corect de prima instanţă, de vreme ce într-adevăr, reclamantul C.Ş.C. nu a anexat la dosar, în sprijinul acţiunii, înscrisuri sau alte mijloace de probă cu care să se demonstreze existenţa pretinsului drept subiectiv, ori a unui interes legitim, vătămat printr-un act administrativ emis de pârâtă, ori prin nesoluţionarea în termenul legal a vreunei cereri.
Cum deja s-a arătat şi rezultă din însăşi motivarea acţiunii, obiectul sesizărilor înaintate de reclamant la C.N.M.R. şi la C.J.M. Galaţi îl constituie cererile acestuia pentru efectuarea unor cercetări şi sancţionarea unor cadre medicale despre care el afirmă că au săvârşit abateri disciplinare şi alte fapte ce contravin normelor de deontologie profesională.
Prin întâmpinare, pârâtul a învederat însă, că sesizările respective au fost soluţionate în sensul considerării lor ca tardive sau ca formulate de o persoană lipsită de calitate.
Esenţială, rămâne împrejurarea că, chiar în ipoteza în care împrejurările relatate în acţiune ar fi reale şi dovedite, ele ar fi putut, eventual, atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală a unor terţe persoane.
Dar, cum acele pretinse fapte nu au fost dovedite şi nici nu există un drept subiectiv legitim al reclamantului care să fi fost vătămat printr-un act administrativ emis de pârât, ori prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, fără temei se susţine în recurs că acţiunea în contencios administrativ trebuia, totuşi, admisă.
Având în vedere considerentele expuse şi lipsa unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.Ş.C. împotriva sentinţei nr. 129/F din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3171/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3177/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
