ICCJ. Decizia nr. 386/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 386/2008
Dosar nr. 3892/121/2006
Şedinţa publică de la 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA Galaţi a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. Galaţi solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 719.848 RON, reprezentând TVA.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că titlul de creanţă a fost anulat prin sentinţa comercială nr. 29 din 12 ianuarie 2006, pronunţată de aceeaşi instanţă.
Tribunalul Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2404 din 04 decembrie 2006, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pârâta D.G.F.P. Galaţi a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.
Curtea de Apel Galaţi, prin sentinţa nr. 33 din 26 martie 2007, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 719.848 RON, reprezentând TVA încasat şi nedatorat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a arătat că pârâta a realizat pe seama reclamantei o îmbogăţire fără just temei, întrucât s-a stabilit prin hotărâre judecătorească irevocabilă că aceasta nu datorează suma stabilită cu titlu de TVA.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta D.G.F.P. Galaţi care a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 7-9 şi art. 3041 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea hotărârii, în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
În primul motiv de recurs, s-a arătat că hotărârea primei instanţe cuprinde considerente contradictorii, întrucât, pe de-o parte, reţine autoritatea de lucru judecat, iar, pe de altă parte, stabileşte că şi în situaţia în care opunerea pârâtei ar fi fost justificată, aceasta nu poate fi exonerată de plata sumei pretinse de reclamantă.
În cel de-al doilea motiv de recurs, s-a susţinut că instanţa de fond a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii.
Astfel, prin sentinţa nr. 29 din 12 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi, irevocabilă prin decizia nr. 233/R din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, decizia Activităţii de Control Fiscal nr. 4670 din 03 noiembrie 2005 a fost anulată, considerându-se că D.G.F.P. - Activitatea de Control Fiscal şi-a depăşit competenţa, fiind evident faptul că instanţa a anulat numai decizia de soluţionare a contestaţiei. Însă, dispoziţia de măsuri nu a fost analizată, pentru a stabili dacă măsura dispusă de organul de control cu privire la TVA colectată în sumă de 719.848 RON este legală sau nu. Prin această din urmă dispoziţie, societatea a fost obligată să înregistreze în contabilitate, până la data de 20 aprilie 2005, constatările suplimentare pentru TVA, în sensul colectării, conform celor reţinute prin raportul de inspecţie fiscală. Această dispoziţie nu a fost anulată de către instanţă, ea fiind la momentul de faţă obligatorie pentru reclamantă. Pe cale de consecinţă, reclamanta nu are dreptul la restituirea sumei care a fost compensată în mod legal prin nota de compensare din 25 august 2005.
În cel de-al treilea motiv de recurs s-a arătat de către recurentă că instanţa a interpretat şi aplicat greşit legea, deoarece nu a observat că reclamanta nu are un titlu de creanţă certă, lichidă şi exigibilă, urmare a faptului că nici prin decizia A.N.A.F. nr. 154 din 31 august 2005 şi nici prin sentinţa nr. 29 din 12 ianuarie 2006, nu s-a constatat că reclamanta nu are obligaţia colectării TVA în sumă de 719.848 RON, aşa cum s-a dispus prin raportul de inspecţie fiscală şi prin dispoziţia de înregistrare în contabilitate din 14 aprilie 2005.
Intimata a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este fondat.
În raport de prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Se poate aprecia că textul legal anterior enunţat consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină.
Aşadar, în dreptul intern, nemotivarea hotărârii este sancţionată.
De altfel, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie statuează că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, iar lipsa acesteia atrage casarea ei. Scopul motivării este acela de a fundamenta şi explica măsurile adoptate de instanţă în cadrul dispozitivului.
În speţă, instanţa de fond nu a realizat o motivare suficientă a soluţiei pronunţate, astfel că Înalta Curte este în imposibilitate să-şi exercite controlul judiciar cu privire la fondul cauzei.
În concret, prima instanţă a reţinut că intimata-reclamantă nu datorează suma stabilită cu titlu de TVA fără a arăta, în mod punctual, cum a ajuns la această concluzie, în raport de actele dosarului. Cu alte cuvinte, această instanţă nu şi-a fundamentat hotărârea sub aspect probator. Este bine cunoscut că orice afirmaţie trebuie probată, ceea ce în cauza de faţă nu s-a realizat. Această regulă fundamentală trebuie aplicată şi instanţelor de contencios administrativ.
Totodată, instanţa de fond nu a analizat susţinerile făcute de autoritatea fiscală în întâmpinare, în sensul că intimata-reclamantă nu are un titlu de creanţă, întrucât nici prin decizia Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală nr. 154 din 31 august 2005 şi nici prin sentinţa nr. 29 din 12 ianuarie 2006, nu s-a constatat că această societate nu are obligaţia colectării TVA în sumă de 719.848 RON; prin sentinţa nr. 29 din 12 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Galaţi (irevocabilă), decizia Activităţii de Control Fiscal nr. 4670 din 03 noiembrie 2005 a fost anulată, cu motivarea că acesta a fost emisă de o autoritate necompetentă material, în raport de dispoziţiile art. 179 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., fără însă a se proceda la verificarea dispoziţiei de măsuri, pentru a se putea aprecia dacă măsura dispusă de organul de control cu privire la TVA colectată în sumă de 719.848 RON este legală sau nu.
În lipsa indicării acestor elemente de fapt, Înalta Curte consideră că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pronunţată pe o serie de considerente care nu au fost probate, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.
În consecinţă, instanţa de control judiciar, în temeiul art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ. şi art. 313 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea contenciosului administrativ, găsind întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va analiza şi celelalte susţineri cuprinse în motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Galaţi împotriva sentinţei nr. 33 din 26 martie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 385/2008. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 39/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
