ICCJ. Decizia nr. 39/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 39/2008
Dosar nr. 2801/2/2007
Şedinţa publică de la 9 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 aprilie 2007, reclamantul M.O. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative la plata primelor de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pentru perioadele precizate în cerere nu a beneficiat de drepturile băneşti reprezentând primă de concediu şi spor de fidelitate, întrucât acordarea acestor drepturi prevăzute de art. 6 şi art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 a fost suspendată prin legile bugetului de stat pe anii 2004, 2005 şi 2006 şi prin O.U.G. nr. 38/2003 a fost suspendată prin legile bugetului de stat pe anii 2004, 2005 şi 2006 şi prin O.U.G. nr. 118/2004.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, susţinând că în ipoteza admiterii acţiunii, acest minister care gestionează bugetul de stat trebuie să vireze sumele necesare efectuării plăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1548 din 6 iunie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi cererea de chemare în garanţie, a obligat pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative să plătească reclamantului drepturile băneşti reprezentând prime de concediu pentru anii 2004, 2005 şi 2006 şi sporul de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii şi a obligat Ministerul Economiei şi Finanţelor să aloce ministerului pârât sumele necesare plăţii acestor drepturi.
Hotărând astfel, instanţa de fond a avut în vedere că reclamantul, în calitate de funcţionar public cu statut special, are dreptul stabilit prin O.G. nr. 38/2003, aprobată prin Legea nr. 353/2003, să primească prima de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu de odihnă, precum şi sporul de fidelitate.
Cererea de acordare a acestor drepturi pentru perioadele indicate de reclamant a fost admisă, cu motivarea că reprezintă drepturi câştigate prin lege şi derivate dintr-un raport de serviciu, astfel încât suspendarea exercitării drepturilor prin legile bugetare anuale din anul 2004 şi până la 31 decembrie 2006 şi prin O.U.G. nr. 118/2004 nu a înlăturat existenţa lor, afectând temporar numai posibilitatea de realizare.
Cererea de chemare în garanţie a fost admisă faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002 şi H.G. nr. 208/2005, avându-se în vedere că angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat ministerului pârât se face în limita creditelor bugetare aprobate şi drepturile băneşti cuvenite reclamantului reprezintă cheltuieli din fondul de salarii şi alte drepturi, iar bugetul de stat este gestionat de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând modificarea sentinţei în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
În primul motiv de recurs, recurentul a criticat soluţia de admitere a cererii de chemare a sa în garanţie, susţinând că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu se află în raporturi de muncă sau de serviciu cu reclamantul, iar sumele solicitate de acesta reprezintă drepturi salariale, care nu pot fi plătite decât de către angajator.
Cea de-a doua critică a fost formulată de recurent pe fondul cauzei şi s-a susţinut că drepturile băneşti solicitate prin acţiune au fost greşit acordate de instanţa de fond, în condiţiile în care a fost suspendată acordarea lor prin acte normative succesive, emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 60-61 C. proc. civ., partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire şi cererea va fi făcută în condiţiile de formă pentru cererea de chemare în judecată.
Aceste dispoziţii legale au fost aplicate greşit de instanţa de fond, care a admis cererea de chemare în garanţie formulată împotriva Ministerului Economiei şi Finanţelor, deşi nu există un temei juridic pentru stabilirea răspunderii administrative a acestui minister faţă de intimatul-reclamant sau faţă de intimatul-pârât Ministerul Internelor şi Reformei Administrative.
Dispoziţiile legale invocate în cererea de chemare în garanţie, art. 4 din Legea nr. 500/2002 şi H.G. nr. 208/2005 nu prevăd o asemenea răspundere pentru ministerul recurent şi nu constituie temeiul unor raporturi juridice între această autoritate administrativă şi celelalte părţi în litigiu, astfel încât au fost greşit reţinute de instanţa de fond ca argumente de drept pentru admiterea cererii.
În consecinţă, soluţia de admitere a acestei cereri este nelegală şi în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a fi admis primul motiv de recurs şi se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Faţă de soluţia dată acestui prim motiv de recurs, nu se mai impune examinarea criticii formulate pe fondul cauzei, astfel încât vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 1548 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge ca nefondată cererea de chemare în garanţie a recurentului.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 386/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 390/2008. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
