ICCJ. Decizia nr. 3893/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3893/20 11
Dosar nr. 5955/299/2008
Şedinţa publică de la 12 iulie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2561 din 1 aprilie 2011, a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria din 2 septembrie 2002 invocată de reclamanta SC P. SA în contradictoriu cu pârâţii SC G.R.B.G. SRL şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a obligat reclamanta să achite pârâtei SC G.R.B.G. SRL 10.093,10 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a actului administrativ unilateral cu caracter individual anterior arătat cu motivarea că aceasta a fost emis cu încălcarea flagrantă a dispoziţiilor legale aplicabile în materie, respectiv Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992, astfel cum au fost modificate prin actul nr. 21.541/8392NN din 15 octombrie 1998, art. 18-20 alin. (2) Legea nr. 15/1990 şi art. 1 şi art. 5 H.G. nr. 834/1991.
Actul administrativ contestat în speţă nu face referire la Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992, în forma modificată, nominalizate de reclamantă, ci doar la prevederile H.G. nr. 834/1991.
În plus, certificatul aflat în discuţie a avut în vedere dispoziţiile cuprinse în Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 97/ 1995, în H.G. nr. 362/2002 şi în H.G. nr. 1352/1990.
În opinia instanţei de fond, din motivarea excepţiei de nelegalitate supusă analizei, precum şi din înscrisurile depuse la dosar în susţinerea acesteia, nu rezultă modul în care reclamanta şi-a construit raţionamentul juridic potrivit căruia Criteriile comune nr. 2665/1C/311/1992 nu au fost respectate la momentul emiterii actului administrativ contestat; în plus, reclamanta nu a arătat care este legătura acestor criterii cu H.G. nr. 834/1991.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC P. SA, care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate:
Prima instanţă nu a dat dovadă de rol activ, după cum impun prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât nu a motivat soluţia pronunţată prin raportare la H.G. nr. 834/1991 şi nu a verificat îndeplinirea dispoziţiilor legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat.
Pe de altă parte, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 2 septembrie 2002 a fost emis cu încălcarea H.G. nr. 834/1991, deoarece nu a fost îndeplinită condiţia esenţială ca bunul să se afle în patrimoniul societăţii comerciale la data transformării din unitate economică de stat în societate comercială.
Cu alte cuvinte, nu s-a făcut dovada că terenul pentru care s-a atestat dreptul de proprietate a intrat în patrimoniul societăţii intimate şi nici că aceasta a dobândit un drept de proprietate în baza Legii nr. 15/ 1990.
În altă ordine de idei, recurenta a arătat că H.G. nr. 765/1990, în temeiul căruia se susţine faptul că a fost încheiat protocolul din data de 1.02.1991, este lipsită de efecte juridice.
Intimata SC G.R.B.G. SRL a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, precum şi excepţia lipsei de interes a recurentei în formularea acestei excepţii; totodată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, în cauză a formulat întâmpinare şi intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care a solicitat, la rândul său, respingerea recursului ca nefondat.
Înalta Curte apreciază că excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate este nefondată, întrucât procedura administrativă prealabilă, reglementată de art. 7 Legea contenciosului administrativ, nu trebuie urmată în situaţia invocării excepţiei de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar consideră că recurenta justifică interes în promovarea excepţiei de nelegalitate, deoarece a formulat acţiune în revendicare cu privire la imobilul spaţiu comercial, situat în Bucureşti, compus din teren şi construcţie, iar acesta a fost individualizat în certificatul contestat în speţa de faţă.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Obiectul excepţiei de nelegalitate îl reprezintă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 2 septembrie 2002 emis de fostul Minister al Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, al cărui succesor este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Acest act administrativ a fost emis în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991 şi Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992, astfel cum au fost modificate prin actul nr. 21.541/8392NN din 15 octombrie 1998.
Instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat nu poate fi primită, întrucât, în baza art. 4 Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate; în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (…).
Actul administrativ aflat în discuţie este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că instanţa constituţională, prin deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală Legea contenciosului administrativ sunt constituţionale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 Legea fundamentală a ţării.
Însă, în ceea ce priveşte cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) Constituţie, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/05.12.2007).
Aşadar, prin raportare la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În concret, normele aflate în discuţie, întrucât permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 CEDO, precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 Constituţia României, instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală Legea contenciosului administrativ, modificată.
Mai mult decât atât, în procedura reglementată de art. 4 Legea nr. 554/2004, modificată, instanţa de contencios administrativ investită cu soluţionarea unei excepţii de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanţa actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea cărora a fost emis, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) Constituţie şi de art. 4 alin. (3) Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Cu alte cuvinte, verificarea legalităţii actului administrativ contestat, pe calea excepţiei de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispoziţiile legii, iar nu prin raportare la o situaţie de fapt.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar, în acord cu acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, aspecte de fapt, şi nu veritabile critici de nelegalitate, cenzurabile în procedura instituită de art. 4 Legea nr. 554/2004, modificată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei de interes.
Respinge recursul declarat de recurenta SC P. SA Bucureşti împotriva Sentinţei nr. 2561 din 1.04.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 iulie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3801/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4267/2008. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
