ICCJ. Decizia nr. 390/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 390/2008
Dosar nr. 414/2/2007
Şedinţa publică de la 1 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 ianuarie 2007, reclamanta SC S.M.S. SRL Covasna a chemat în judecată Guvernul României şi Ministerul Culturii şi cultelor, solicitând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea parţială a executării H.G. nr. 1792 din 13 decembrie 2006 privind transmiterea unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea R.A.D.E.F. în domeniul public al unor oraşe, municipii şi/sau judeţe şi în administrarea consiliilor locale sau, după caz, judeţene ale acestora, respectiv cinematograful V. din municipiul Covasna, judeţul Covasna.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în baza art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat plângere prealabilă, criticând actul respectiv pentru că a fost emis cu încălcarea art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004, art. 5 din Legea nr. 15/1990, art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, art. 6 din H.G. nr. 530/1991 şi a art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, concluzionând că prin H.G. nr. 1792/2006 s-a dispus scoaterea din patrimoniul R.A.D.E.F. a activului cinematograful V. fără plată şi s-a transmis domeniului public, efectuându-se practic o expropriere, fapt interzis de art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României.
Totodată, în opinia reclamantei sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării actului administrativ.
În acest sens, arată reclamanta, actul a cărui suspendare îl solicită este un act ilegal care exprimă un abuz de putere, cazul bine justificat în fapt şi drept fiind fără putere de tăgadă în opinia sa.
Referitor la îndeplinirea condiţiei existenţei pagubei iminente reclamanta a arătat, pe de o parte, că, prin adresa din 05 ianuarie 2007, a fost somată de Primăria oraşului Covasna să evacueze spaţiul deţinut în baza contractului de închiriere în vigoare, iar, pe de altă parte, că, prin adresa din 14 noiembrie 2004, a fost convocată de R.A.D.E.F. pentru a depune actele necesare în vederea aplicării strategiei de vânzare iniţiată de Ministerul Culturii şi Cultelor.
Pârâţii Guvernul României şi Ministerul Culturii şi Cultelor au formulat întâmpinări, solicitând respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 416 din 07 februarie 2007 a admis acţiunea reclamantei, a anulat în parte H.G. nr. 1792/2006, respectiv pct. 15 din anexa care o priveşte pe reclamantă, iar, prin încheierea din 14 martie 2007, în baza art. 281 alin. (2) C. proc. civ., a dispus îndreptarea, din oficiu, a erorii materiale din dispozitivul sentinţei civile nr. 416 din 07 februarie 2007, în sensul că la alin. (2) în loc de „anulează în parte H.G. nr. 1792/2006 (…)” se va scrie „suspendă executarea parţială a H.G. nr. 1792/2006, şi anume pct. 15 din anexă, care priveşte pe reclamantă până la pronunţarea instanţei de fond”.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat s-a reţinut, pe de o parte, că reclamanta a făcut dovada exercitării procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, prima instanţă a apreciat că şi celelalte două condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare sunt îndeplinite (condiţia cazului bine justificat şi cea a prevenirii unei pagube iminente).
Referitor la condiţia cazului bine justificat, s-a apreciat de instanţă că această condiţie este îndeplinită, reclamanta fiind îndreptăţită să-i fie asigurată o protecţie jurisdicţională, executarea imediată şi integrală a hotărârii contestate, în raport cu prevederile art. 12 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 15/1990 (art. 5) şi art. 6 din H.G. nr. 530/1991, poate, în anumite circumstanţe, cauza reclamantei un prejudiciu ireparabil, dificil de reparat şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilă.
Instanţa de fond a apreciat că susţinerile reclamantei, în sensul existenţei unui indice de nelegalitate a actului administrativ în cauză, subzistând un argument juridic aparent valabil în ceea ce priveşte nelegalitatea sunt corecte, urmând să se analizeze toate motivele de nelegalitate invocate cu prilejul soluţionării acţiunii în anulare.
Se mai reţine că reclamanta, persoană juridică din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, deţinătoare legală a activului, prin punerea în executare a hotărârii a cărei suspendare a solicitat-o temporar, ar fi pusă în situaţia de a nu beneficia de facilităţile prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.
Şi cea de-a doua condiţie este îndeplinită în opinia instanţei de fond.
Astfel, actul administrativ contestat a început să producă efecte juridice, de natură a cauza prejudicii grave, fapt rezultat din adresa din 05 ianuarie 2007 emisă de Primăria oraşului Covasna prin care reclamanta a fost somată să evacueze spaţiul imobiliar, în condiţiile în care SC S.M.S. SRL deţine spaţiul legal, în baza unui contract de închiriere, valabil până la data de 31 august 2008. Mai mult decât atât, la data de 14 noiembrie 2004, prin adresa emisă de R.A.D.E.F., reclamanta a fost convocată pentru a depune actele necesare în vederea aplicării strategiei de vânzare. Pe cale de consecinţă, suspendarea parţială a hotărârii poate preveni o pagubă iminentă în sensul cerut de legiuitor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut şi că instanţa, interpretând greşit actul dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
Referitor la motivele de recurs mai sus invocate instanţa de fond în mod greşit şi în absenţa oricărei dovezi - s-a pronunţat extra petita, atunci când deşi în considerente a reţinut că a fost învestită cu soluţionarea unui cereri de suspendare a executării unui act administrativ extinde - totuşi măsura anulării în parte a hotărârii Guvernului, dincolo de cadrul procesual fixat de reclamant şi însuşit de instanţă şi anume pronunţându-se direct asupra fondului pricinii până la care s-a dispus suspendarea parţială a executării actului ceea ce este de neconceput, sentinţa civilă astfel pronunţată fiind susceptibilă de a fi modificată prin admiterea motivului de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., se susţine că în raport cu obiectul cererii din dosarul de fond până la soluţionarea căreia s-a solicitat în cauza de faţă suspendarea parţială a actului, precum şi de cadrul procesual extins în acest dosar - la cererea pârâtului Guvernul României şi asupra Ministerului Culturii şi Cultelor, care a avut constant calitatea de intervenient în interesul Guvernului (astfel cum rezultă din adresa din 03 mai 2007, prin care s-a formulat cerere de intervenţie în interesul Guvernului în dosarul de fond nr. 1355/2/2007 pentru termenul din 16 mai 2007).
În aceste condiţii, în opinia recurentei se alimentează şi suspiciunea interpretării greşite a conţinutului actului juridic supus judecării în cauza de faţă, limitat exclusiv la suspendarea executării actului în contradictoriu doar cu pârâtul Guvernul României, fiind de neconceput ca într-o cauză subsecventă acţiunii principale instanţa să schimbe arbitrar calitatea participantului, în raportul juridic obligaţional dedus judecăţii.
Intimata-reclamantă SC S.M.S. SRL Covasna a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică, cu atât mai mult cu cât recurentul nu o critică sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În plus, se arată că recursul este lipsit de interes întrucât cauza având ca obiect anularea actului a fost soluţionată în fond.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, pe de o parte, Înalta Curte constată că motivele de recurs au fost formulate fără a se avea în vedere considerentele şi dispoziţiile încheierii din 14 martie 2007, deşi aceasta a fost comunicată recurentului la data de 04 septembrie 2007.
Pe de altă parte, se reţine că recurentul nu invocă ca motiv de recurs neîndeplinirea condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi nici Înalta Curte, prin aplicarea prevederilor art. 3041 C. proc. civ., nu o reţine, apreciind că atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia prevenirii unei pagube iminente au fost pe deplin îndeplinite, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Referitor la critica potrivit căreia recurentul trebuia să aibă calitatea de intervenient, aceasta este greşită în raport cu principiul disponibilităţii şi cu faptul că iniţiatorul actului atacat este ministerul şi R.A.D.E.F., regie aflată sub autoritatea acestuia.
Cu privire la susţinerea din întâmpinarea societăţii reclamante potrivit căreia recursul este lipsit de interes, Înalta Curte constată că nu o poate reţine, nefiind dovedită potrivit dispoziţiilor legale.
Prin urmare, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, iar criticile aduse acesteia total nefondate, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 14,15 şi 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii şi Cultelor împotriva sentinţei civile nr. 416 din 07 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 391/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
