ICCJ. Decizia nr. 399/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 399/2008
Dosar nr. 1206/2/2007
Şedinţa publică de la 1 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 790 din 19 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul F.I. şi, anulând hotărârea nr. 16288/551 din 23 noiembrie 2006 emisă de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 20 iulie 1943-06 martie 1945, începând cu 01 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, pe baza probelor administrate, că reclamantul s-a născut la data de 20 iulie 1943, în judeţul Tulcea, după ce, în toamna anului 1940, familia acestuia fusese strămutată din localitatea Cainargeau Mică, judeţul Durostor, Bulgaria, în România, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, din motive etnice. A mai reţinut instanţa de fond că, în cauză, persecuţia reclamantului constă în traiul în comun pe care, după naştere, acesta l-a dus alături de părinţii săi refugiaţi, cu care a împărtăşit aceeaşi soartă, efectele strămutării răsfrângându-se, indirect, şi asupra sa.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat de către recurentă că cererea formulată de intimat a fost respinsă, deoarece acesta s-a născut la data de 20 iulie 1943, în comuna Nalbant, judeţul Tulcea, după 2 ani şi 10 luni de la schimbul obligatoriu dintre supuşii români de etnie bulgară din judeţele Tulcea şi Constanţa (în delimitarea dinainte de 14 iunie 1925) şi supuşii de etnie română din judeţele Durostor şi Caliacra, stipulat în prevederile art. 3 al Tratatului încheiat la Craiova între România şi Bulgaria, în data de 07 septembrie 1940. Reclamantul s-a născut pe teritoriul României şi nu a părăsit niciodată ţara, astfel încât nu poate face şi nici nu a făcut dovada persecuţiei etnice invocate.
Recurenta a precizat că pot beneficia de prevederile legii în discuţie şi persoanele concepute, la momentul strămutării părinţilor, întrucât copilul conceput se consideră că există, iar drepturile i se recunosc încă de la concepţie, dacă s-a născut viu. per a contrario, nu pot beneficia de această reglementare copii concepuţi după strămutare, născuţi pe teritoriul României, pe considerentul că au suferit privaţiuni din cauza statutului de strămutat pe care l-au avut părinţii lor.
În opinia recurentei, dacă legiuitorul ar fi considerat că şi copiii născuţi după strămutarea părinţilor sunt îndreptăţiţi să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii ca şi părinţii lor, ar fi prevăzut în mod expres aceasta şi nu ar mai fi limitat prevederile legii (data limită de aplicare fiind 06 martie 1945), instituind astfel o discriminare faţă de cei născuţi după această dată.
Intimatul a formulat concluzii scrise în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului ca nefondat.
Sentinţa criticată este legală şi temeinică, în speţă nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii.
Instanţa de fond a analizat corect situaţia de fapt expusă anterior, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940, până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: „lit. c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.”
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Art. 2 din Normele de aplicare a ordonanţei aprobate prin H.G. nr. 127/2002 explicitează ce se înţelege prin persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.”
Cum strămutarea (refugiul) din localitatea de domiciliu în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată durata strămutării (refugiului), în mod legal instanţa de fond a apreciat că şi copilul născut în timpul acestei perioade are acelaşi statut cu cel al părinţilor săi.
A raţiona altfel ar însemna ca la condiţii de viaţă identice, în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferenţiat, încălcându-se, prin urmare, principiul egalităţii de tratament şi al nediscriminărilor sociale.
Potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele metodologice pentru aplicarea acestui act normativ, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibilă, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Situaţia de refugiat intimatului-reclamant a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor B.T. şi B.D., precum şi copiile actelor de stare civilă ale acestuia.
În consecinţă, pentru considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 790 din 19 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 395/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 400/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
