ICCJ. Decizia nr. 4151/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4151/2008

Dosar nr.829/36/2008

Şedinţa publică de Ia 18 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa, reclamanta S.V. a chemat în judecată C.J.P. Tulcea pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat că este soţia supravieţuitoare a defunctului S.Ş., care este beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.

A precizat că soţul defunct a fost născut în perioada refugiului părinţilor săi, care au fost strămutaţi, din motive etnice, în temeiul Tratatului de la Craiova şi beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.

Prin sentinţa civilă nr. 458/CA din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Constanta a fost admisă acţiunea reclamantei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că familia defunctului soţ al reclamantei a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul, datorită Tratatului de la Craiova, iar reclamanta a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile art. 3 ale actului normativ arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs C.J.P. Tulcea, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.

A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul că reclamanta nu a tăcut dovada strămutării din Bulgaria a soţului său, întrucât acesta nu era născut în anul 1940, când a avut loc schimbul de populaţie în temeiul Tratatului de la Craiova.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casaţie si Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit prevederilor art. 3 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, soţul supravieţuitor al celui decedat, din categoria persoanelor prevăzute la art. 1, va beneficia, începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, de o indemnizaţie lunară.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din actul normativ arătat beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.

Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice. (...) Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că reclamanta a făcut dovada faptului că este soţia supravieţuitoare a unui beneficiar al legii nr. 189/2000, situaţie în care, hotărârea instanţei de fond urmează a fi menţinută.

Critica recurentei pe fondul cauzei nu poate fi admisă de Înalta Curte, având în vedere practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, dar şi faptul că o altă soluţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de C.J.P. Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 458/CA din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4151/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs