ICCJ. Decizia nr. 4231/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4231/2008

Dosar nr.5891/1/2008

Şedinţa publică din 20 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin recursul înregistrat la data de 11 iulie 2008 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul Ş.L. a solicitat anularea Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 650 din 3 iulie 2008, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea cererii, se arată că prin Hotărârea nr. 97 din 1 noiembrie 2005 a C.S.M., secţia pentru procurori, a fost avizată favorabil numirea sa în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), fiind declarat admis la interviul organizat în perioada 10 - 13 octombrie 2005.

Prin Ordinul nr. 2289 din 3 noiembrie 2005 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul a fost numit începând cu data de 1 noiembrie 2005, în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., serviciul teritorial Prahova.

Recurentul susţine, în esenţă, că a fost numit pe o perioadă nedeterminată, cu respectarea şi potrivit procedurii speciale reglementate de art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 508/2004 şi de art. 75 din Legea nr. 304/2004, întrucât îndeplinea condiţiile prevăzute de lege referitoare la pregătirea profesională, conduita morală ireproşabilă, vechimea necesară şi că, întrucât D.I.I.C.O.T. face parte din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a îndeplinit acte de competenţa acestui Parchet, dobândind astfel gradul profesional corespunzător acestui Parchet.

Mai susţine recurentul că prin OUG nr. 131/2006 a fost unificată competenţa materială şi funcţională a structurilor teritoriale ale D.I.I.C.O.T. cu cea a aparatului central al Direcţiei.

Totodată, recurentul susţine că revenirea procurorilor D.I.I.C.O.T. la parchetele de la care aceştia provin, în urma încetării activităţii desfăşurate în cadrul Direcţiei, nu afectează dobândirea gradului profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În susţinere, recurentul invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie.

În dovedirea cererii, recurentul a depus, în copie, Hotărârea nr. 97/2005 a Secţiei pentru procurori a C.S.M., prin care a fost avizată numirea sa în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Ordinul nr. 2289 din 3 noiembrie 2005 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cartea sa de muncă şi Hotărârea nr. 650/2008 a Plenului C.S.M.

Intimatul C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că s-a făcut o interpretare corectă a noţiunilor de „numire" şi „promovare", astfel încât numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. nu trebuie confundată cu o promovare a acestora la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care se face, conform art. 43 din Legea nr. 303/2004, numai prin concurs şi potrivit Regulamentului aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621 din 21 septembrie 2006.

Împrejurarea că legiuitorul nu a înţeles să facă o excepţie rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 504/2004, potrivit cărora se aplică în mod corespunzător şi D.I.I.C.O.T dispoziţiile Legii nr. 303/2004, ale Legii nr. 304/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.

Promovarea în funcţii superioare de execuţie reprezintă un drept câştigat ce nu se poate aplica şi procurorilor D.I.I.C.O.T. datorită prevederilor din art. 75 alin. (10) şi (11) din Legea nr. 304/2004, republicată.

Intimatul mai arată că, pentru a promova la parchete ierarhic superioare de la care aceştia provin, procurorii de la D.I.I.C.O.T. au participat la concursurile de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie, organizate de C.S.M.

Faptul că procurorii de la D.I.I.C.O.T. sunt salariaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.

În ceea ce priveşte practica judecătorească invocată de recurent, intimatul consideră că hotărârile judecătoreşti nu au fost pronunţate ca urmare a unui recurs în interesul legii şi nu au caracter obligatoriu în cauze similare supuse judecăţii.

Recursul este fondat.

Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 650 din 3 iulie 2008 a fost adoptată în momentul în care era în vigoare Legea nr. 508/2004, modificată prin: OUG nr. 7/2005, aprobată prin Legea nr. 162/2005; Legea nr. 247/2005; OUG nr. 190/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 332/2006; OUG nr. 27/2006; Legea nr. 356/2006; OUG nr. 60/2006 şi OUG nr. 131/2006.

Intimatul era obligat să ţină seama de toate aceste modificări legislative.

Prin Legea nr. 508/2004 a fost înfiinţată D.I.I.C.O.T. în cadrul M.P., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog şi a structurilor sale teritoriale, ca structură specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism.

Conform ultimelor modificări ale Legii nr. 508/2008, este incontestabil faptul că D.I.I.C.O.T. este o structură cu personalitate juridică organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind lipsită de relevanţă, în soluţionarea prezentei cauze, împrejurarea că Direcţia are personalitate juridică.

În privinţa acestui aspect, în Regulamentul de ordine interioară al parchetelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 529 din 21 februarie 2007, se prevede expres, la art. 4, că: „În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează: (...) D.I.I.C.O.T. (...)".

Deşi D.I.I.C.O.T. este organizată în structura centrală şi teritorială [art. 4 alin. (1) Legea nr. 508/2004 modificată], structura teritorială este înfiinţată în circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă curţile de apel şi de pe lângă tribunale.

Se poate observa că, potrivit legii, procurorii D.I.I.C.O.T., indiferent de nivelul structurii din care fac parte (centrală sau teritorială) sunt convocaţi la adunările generale din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, participă la acestea şi îşi exprimă votul.

Nu poate fi admisă ipoteza intimatului şi anume aceea ca un procuror numit cu respectarea dispoziţiilor legii speciale într-o structură din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care exercită atribuţii specifice şi este salarizat corespunzător acestui Parchet, să nu aibă gradul profesional corespunzător Parchetului în care îşi desfăşoară activitatea.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că gradul profesional poate fi obţinut fie prin concurs conform procedurii de promovare prevăzută de Legea nr. 303/2004, fie, în speţă, prin numire conform Legii nr. 508/2004.

Legiuitorul nu a făcut distincţie în acest caz între promovare şi numire, ci a prevăzut o procedură specială în favoarea acestei categorii de procurori, datorită specificului infracţiunilor ce sunt de competenţa D.I.I.C.O.T.

Procedura specială de numire a procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T. nu reprezintă o favorizare a acestor procurori şi nu trebuie privită ca o eludare a normelor referitoare la promovare, deoarece condiţiile sunt mai drastice, fiind necesare calităţi deosebite. Mai mult, în urma modificărilor legislative numirea procurorilor la D.I.I.C.O.T. se face numai după susţinerea unui interviu organizat la nivel naţional.

Nu se poate vorbi de o eventuală discriminare ce s-ar naşte în raport cu procurorii care pentru a accede la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au urmat procedura de promovare reglementată de Legea nr. 303/2004.

De altfel, în ceea ce priveşte noţiunea de discriminare, Curtea are în vedere şi practica constantă a C.E.D.O. (a se vedea şi Decizia C.E.D.O. din 6 decembrie 2007 în cauza B. contra României) în care s-a reţinut că „o distincţie este discriminatorie dacă aceasta nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, adică dacă ea nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat".

Or, în speţă, justificarea obiectivă constă în necesitatea combaterii infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, materializată în adoptarea Legii nr. 508/2004 şi înfiinţarea D.I.I.C.O.T. în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar justificarea rezonabilă rezidă în faptul că îndeplinind, în condiţiile legii, o funcţie în cadrul unei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorul numit la D.I.I.C.O.T. dobândeşte ipsofacto gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ceea ce nu s-ar justifica în cazul unor eventuale detaşări sau delegări - instituţii care nu se confundă cu „numirea" în funcţie).

Sub acest aspect, Curtea constată că Plenul C.S.M., prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează carierea magistraţilor", prin această hotărâre fiind de altfel recunoscut gradul profesional al unui procuror.

Împrejurarea că procurorul numit la D.I.I.C.O.T. revine la încetarea activităţii la parchetele de unde provin nu este de natură să conducă la o altă concluzie, deoarece procurorii D.I.I.C.O.T. sunt numiţi pe perioadă nedeterminată şi nu determinată.

Norma legală a urmărit doar să protejeze procurorul şi mai mult, acelaşi text, art. 75 alin. (11) din Legea nr. 304/2004 republicată, mai prevede şi că procurorul revine fie la parchetul de unde provine fie la un alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii.

Aşa cum s-a reţinut anterior, în condiţiile unificării normelor de competenţă materială şi funcţională prin OUG nr. 131/2006, procurorii din structurile teritoriale ale D.I.I.C.O.T. au aceeaşi competenţă materială şi funcţională ca şi procurorii din cadrul structurii centrale a D.I.I.C.O.T., astfel că, în cazul infracţiunilor ce cad în competenţa procurorilor D.I.I.C.O.T., procurorii de la structurile teritoriale îndeplinesc aceleaşi atribuţii cu cele îndeplinite de un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În fine, prezenta instanţă a hotărât menţinerea practicii constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie şi, în speţă, decide că hotărârea atacată este nelegală în ceea ce îl priveşte pe recurent.

Fiind întrunite motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., să fie admis recursul, să se dispună anularea Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M. cu privire la recurentul Ş.L. şi obligarea intimatului să recunoască acestuia gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ş.L. împotriva Hotărârii nr. 650 din 3 iulie 2008 a Plenului C.S.M.

Anulează hotărârea atacată în ceea ce îl priveşte pe recurent.

Obligă C.S.M. să recunoască recurentului gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4231/2008. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs