ICCJ. Decizia nr. 417/2008. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 417/2008
Dosar nr. 3634/2/2007
Şedinţa publică de la 5 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor – Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale şi a importatorilor de produse accizabile supuse marcării, ca, pe cale de ordonanţă preşedinţială, să se constate că efectele deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2005, emisă de pârât, prin care i-a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal, au fost suspendate de drept în baza art. 185 alin. (5) C. proc. fisc.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile art. 581 şi urm. C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1542 din 06 iunie 2007 a respins cererea de ordonanţă preşedinţială ca inadmisibilă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 581 C. proc. civ. întrucât instituţia suspendării actului administrativ este reglementată de prevederile art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta SC M. SRL, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurenta arată că instanţa a calificat greşit obiectul cererii ca fiind de suspendare a efectelor deciziei nr. 463 din 20 decembrie 2005, în realitate el fiind de a se constata că efectele ei au fost suspendate de drept, în baza art. 185 alin. (5) C. fisc.
Consideră recurenta că, pentru a se constata suspendată decizia, singurul mijloc procedural era ordonanţa preşedinţială, conform art. 581 alin. (2) care prevede introducerea ei la instanţa competentă să se pronunţe asupra fondului dreptului.
Arată recurenta că dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea contenciosului administrativ nu erau aplicabile, întrucât obiectul cererii nu era suspendarea deciziei nr. 463/2005.
În fine, recurenta îşi califică cererea ca una în constatare a faptului că decizia nr. 463 din 20 decembrie 2005 – prin care societăţii i-a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal – a fost de drept suspendată în baza dispoziţiilor C. fisc., aplicabile la acea dată.
Recursul nu se fondează.
Soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii ca inadmisibilă este principial corectă şi urmează a fi menţinută, pentru următoarele considerente de ordin juridic:
1. În raport cu argumentele reclamantei din recurs, se poate observa că ea solicită, pe de o parte, să se constate existenţa unei suspendări de drept a unui act administrativ, care ar fi operat chiar de la data contestării actului – decembrie 2005; pe de altă parte, ca această constatare să se pronunţe în regim de urgenţă. Aşadar, dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. sunt invocate implicit, alături de invocarea expresă a art. 581 C. proc. civ.
Dar reclamantul îşi întemeiază cererea în constatare pe dispoziţiile art. 185 alin. (52) C. fisc., potrivit cărora: „în situaţia în care antrepozitarul autorizat contestă decizia de suspendare (...) a autorizaţiei de antrepozit fiscal, efectul deciziei se suspendă”.
Aşadar, textul prevede o suspendare de drept a actului administrativ fiscal, astfel încât constatarea existenţei acestui drept, încă o dată, pe temeiul art. 111 C. proc. civ., este inutilă şi inadmisibilă.
Cererea e inadmisibilă întrucât reclamantul a avut la îndemână realizarea acestui drept şi a şi uzat de el formulând contestaţia împotriva deciziei de revocare a autorizaţiei, reclamantul a obţinut de drept şi suspendarea acelui act.
2. Din punct de vedere procedural, dispoziţiile art. 581 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în principiu în contenciosul administrativ, întrucât Legea nr. 554/2004 prevede proceduri speciale pentru suspendarea efectelor actelor administrative, ca proceduri în realizarea dreptului, iar nu în constatarea lui, conform dispoziţiilor art. 14 şi 15 din lege.
Aşadar, simpla invocare a dispoziţiilor art. 581 C. proc. civ., în procedura specifică contenciosului administrativ, este şi ea inadmisibilă.
3. În fine, se cuvine a observa că acţiunea de faţă a fost formulată de către contestator în procedura fiscală din temerea sa că, de la formularea recursului de către autoritatea fiscală, suspendarea de drept a deciziei de revocare a autorizaţiei nu ar mai fi operantă. Supoziţia sa este falsă, căci suspendarea actului de revocare, de vreme ce a operat de drept, din momentul formulării contestaţiei împotriva actului, rămâne câştigată şi-şi va produce efectele până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei.
Aşadar, suspendarea prevăzută de art. 185 alin. (52) C. fisc., operează asupra actului administrativ atacat, în vreme ce suspendarea prevăzută de art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 operează asupra executării unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost anulat actul administrativ.
Or, chiar dacă astfel actul este în fiinţă, efectele lui sunt suspendate încă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Miercurea Ciuc împotriva sentinţei civile nr. 1542 din 06 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 416/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 419/2008. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
