ICCJ. Decizia nr. 419/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 419/2008
Dosar nr. 1157/33/2007
Şedinţa publică de la 5 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 382 din 20 iunie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea formulată de reclamanta SC A. SA Cluj Napoca împotriva pârâtei A.F.P. Cluj Napoca, a dispus suspendarea executării dispoziţiei nr. 758 din 20 septembrie 2006, emisă de A.F.P. Cluj Napoca, pe perioada dintre data pronunţării hotărârii de fond în Dosarul nr. 946/33/2007 al Curţii de Apel Cluj şi rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, a respins cererea pentru eliberarea cauţiunii şi a obligat pârâta să plătească reclamantei 1.510 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, sunt îndeplinite cerinţele art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 astfel încât, pentru prevenirea producerii unei pagube iminente, se impune suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, ţinându-se seama şi de faptul că, printr-o hotărâre irevocabilă anterioară, s-a dispus suspendarea până la pronunţarea pe fond în Dosarul nr. 946/33/2007.
Instanţa de fond a indicat că în temeiul considerentelor reţinute anterior şi date fiind consecinţele pe care le-ar produce în patrimoniul reclamantei executarea silită, inclusiv declanşarea procedurii insolvenţei, în sensul Legii nr. 554/2004, sunt dovedite urgenţa şi cazul bine justificat.
Referitor la restituirea cauţiunii s-a reţinut că nu este îndeplinită condiţia împlinirii termenului de 30 de zile, potrivit art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. şi nici ipoteza prevăzută la art. 7231 alin. (3) teza finală din acelaşi cod, întrucât pârâta nu a declarat în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs pârâta A.F.P. Cluj Napoca.
Invocând în drept, ca temei al motivelor de recurs, prevederile art. 304 pct. 3, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut, printr-un prim motiv, că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea competenţei altei instanţe, apreciind că Tribunalul Cluj şi nu Curtea de apel, era competentă să soluţioneze cererea de suspendare a executării, formulată de reclamanta-intimată, justificat de faptul că actele atacate în acţiunea de fond în contencios (Dosar nr. 346/33/2007 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj) au fost emise de instituţia sa, care nu este o autoritate centrală.
În al doilea rând s-a apreciat de către recurentă că în mod greşit prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat pe care a invocat-o, raportat la decizia civilă nr. 621/2007 a Curţii de Apel Cluj, prin care s-a suspendat executarea dispoziţiei nr. 758 din 20 septembrie 2006 până la pronunţarea instanţei de fond.
Recurenta consideră, raportat la aceeaşi decizie anterioară, că prezenta cerere de suspendare a reclamantei-intimate trebuia respinsă ca lipsită de obiect şi de interes.
Recurenta a mai susţinut că acţiunea reclamantei este şi neîntemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004. În acest sens, s-a menţionat, în esenţă, că dispoziţia a cărei executare a fost suspendată, a fost emisă legală, urmare transmiterii patrimoniului SC M.I. SA către asociatul unic al acesteia, fiind amplu redate prevederile din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, care au incidenţă în cauza de fond, în opinia recurentei. Plata creanţelor fiscale constituie o obligaţie legală şi nu poate fi de natură a-i aduce reclamantei o pagubă iminentă, după cum nici susţinerea în sensul că executarea creanţei ar acea drept consecinţă paralizarea întregii sale activităţii nu are suport probator şi nu a fost dovedită cu acte.
În fine, recurenta a mai arătat că în mod greşit instanţa de fond nu a procedat la compensarea cheltuielilor de judecată, câtă vreme cererea reclamantei a fost admisă numai în parte.
Reclamanta-intimată a formulat întâmpinare faţă de toate criticile recurentei, solicitând motivat respingerea recursului declarat ca nefondat.
În esenţă, reclamanta-intimată a arătat că instanţa de fond nu şi-a încălcat competenţa materială, fiind vorba în cauză de un act atacat având o valoare mai mare de 500.000 RON, conform art. 10 şi 15 din Legea nr. 554/2004, modificată şi republicată. Nici excepţia autorităţii de lucru judecat nu se justifică, date fiind normele diferite până la care s-a dispus suspendarea de executare din decizia anterioară, faţă de sentinţa atacată în cauză.
În fine, s-a mai arătat că în mod corect instanţa de fond a apreciat cu privire la îndeplinirea cerinţelor legale pe baza cărora se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi prin prisma criticilor recurentei-pârâte, apreciază că nu subzistă motive de casare sau de modificare a sentinţei atacate, în considerarea celor în continuare arătate:
La data de 05 iunie 2007, reclamanta-intimată a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, sub nr. de dosar 946/33/2007, acţiunea de fond în contencios administrativ, vizând nelegalitatea şi, totodată, anularea deciziei nr. 3 din 06 decembrie 2006 şi a deciziei nr. 758 din 20 septembrie 2006, acte emise de autoritatea recurentă.
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată şi republicată, prezenta cerere de suspendare nu a fost formulată odată cu acţiunea principală, fiind însă înregistrată separat, după cum permite textul legal menţionat.
Nu este aşadar întemeiată critica recurentei vizând pronunţarea sentinţei atacate cu încălcarea competenţei materiale, câtă vreme competenţa Curţii de Apel a fost atrasă şi determinată de incidenţa prevederilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind reţinută în subsidiar şi valoarea de peste 500.000 RON a actului administrativ atacat (art. 10 din Legea nr. 554/2004).
Nefondate sunt şi criticile recurentei-pârâte vizând aşa-zisa autoritate de lucru judecat, cât şi pretinsa lipsă de interes a reclamantei în promovarea prezentei cereri de suspendare, ambele excepţii fiind raportate la existenţa unei hotărâri judecătoreşti anterioare, respectiv decizia civilă nr. 621/2007 pronunţată tot de Curtea de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin această decizie a fost suspendată executarea aceleiaşi dispoziţii, cu nr. 758/2006, emisă de recurenta din cauza de faţă, însă numai până la pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de fond.
Independent de împrejurarea că în materia suspendării actelor administrative, hotărârile pronunţate se bucură de putere de lucru judecat relativă, numai faţă de o nouă cerere în care situaţia de fapt şi de drept este identică, este de reţinut că în cauză nu se poate reţine puterea lucrului judecat, fiind evident temeiul legal diferit pe care şi-a întemeiat reclamanta-intimată noua cerere, respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004. Acest temei legal a şi atras soluţia corectă a instanţei de fond, în sensul suspendării executării dispoziţiei nr. 758 din 20 septembrie 2006, numai pe perioada cuprinsă între data pronunţării hotărârii de fond în Dosarul nr. 346/33/2007 al Curţii de Apel Cluj şi rămânerea irevocabilă a acestei hotărâri, în continuarea perioadei de suspendare deja acordate.
În raport de cele arătate este evident că nu subzistă nici excepţia lipsei de interes a intimatei-reclamante, care, firesc, a urmărit ca efectul suspendării executării să subziste până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii de fond, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, republicată.
Nefondate sunt şi criticile recurentei vizând modalitatea de interpretare de către instanţa de fond a îndeplinirii cumulative a condiţiilor legale impuse pentru acordarea suspendării de executare.
Potrivit textului de lege mai sus-arătat, suspendarea executării unui act administrativ se pronunţă în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, cele două condiţii urmând a fi îndeplinite cumulativ.
Instituţia suspendării reprezintă o garanţie pentru persoana vătămată în ceea ce priveşte evitarea eventualelor pagube ce ar putea surveni prin executarea actului administrativ pretins a fi nelegal, după cum este consacrat, de altfel, şi în Recomandarea nr. R(89)8 a Comitetului de Miniştri a statelor membre ale Consiliului Europei, adoptată la 13 septembrie 1989, referitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
În cauză, prima instanţă corect a reţinut că cele două condiţii sunt cumulativ îndeplinite, atât prin referire la considerentele anterior reţinute, tot pe cale judecătorească, cât şi raportat la criticile şi excepţiile invocate de către reclamanta-intimată, cele mai semnificative fiind cele privind prescripţia dreptului recurentei de a emite actul administrativ atacat şi de a stabili obligaţia fiscală.
Date fiind aspectele în dispută dintre părţi, vizând inclusiv pretinsa confuzie a patrimoniilor societăţilor SC A. SA, fost asociat unic al SC M.I. SA, aceasta din urmă fiind dizolvată de drept în baza art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 359/2004, prin încheierea din 21 aprilie 2005, pronunţată de judecătorul delegat la O.R.C.T. Cluj, cât şi iminenţa unei popriri a conturilor reclamantei-intimate, cu impact semnificativ asupra activităţii sale, Înalta Curte apreciază, în acord şi cu instanţa de fond, că se impune suspendarea executării actului atacat, până la pronunţarea unei soluţii irevocabile în acţiunea având ca obiect anularea actului, înregistrată sub nr. 946/33/2007 la Curtea de Apel Cluj, reţinând că a fost îndeplinită şi condiţia depunerii cauţiunii, conform prevederilor legale aplicabile.
În considerarea celor mai sus-arătate se va respinge, în temeiul art. 312 C. proc. civ., ca nefondat, recursul declarat de pârâta-recurentă A.F.P. Cluj Napoca, cu obligarea acesteia, în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., la plata sumei de 800 RON către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.F.P. Cluj Napoca împotriva sentinţei civile nr. 382 din 20 iulie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata sumei de 8.000 RON către intimata-reclamantă SC A. SA, cheltuieli de judecată stabilite prin apreciere, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 417/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 421/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
