ICCJ. Decizia nr. 4365/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4365/2008
Dosar nr. 6280/2/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.G.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării, Departamentul pentru Relaţia cu parlamentul şi Informare Publică, Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor, modificarea în tot a deciziei administrativ jurisdicţionale nr. 38/CJ. 116/2006 din 25 iulie 2007, emisă de pârât şi, pe cale de consecinţă, anularea procesului-verbal nr. A 619 din 18 mai 2007 emis de U.M. 02248 Bucureşti şi a deciziei de imputare nr. A 242 din 26 martie 2007, emisă de aceeaşi unitate militară.
A solicitat, de asemenea, suspendarea executării deciziei de imputare până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat la data de 14 ianuarie 2001 contractul privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate nr.D 11293 cu M.Ap.N., contract încheiat pe 8 ani de la numirea în funcţie. A mai arătat că în urma demisionării înainte de termen, i s-a emis Decizia de imputare contestată, în cuantum de 28260, 68 lei, suma imputată fiind lipsită de elemente probatorii şi neconformă cu realitatea.
Prin sentinţa civilă nr. 951 din 26 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul T.G.R., ca nefondată, respingând, totodată, şi cererea de suspendare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din lecturarea dispoziţiilor deciziei Comisiei de Jurisdicţie a imputaţiilor reiese că prin aceasta s-a admis în parte plângerea reclamantului şi au fost desfiinţate sub aspectul sumelor reţinute atât Decizia de imputare cât şi procesul verbal, menţinându-se numai faptul că reclamantul trebuie să răspundă material pentru paguba produsă prin demisia înainte de îndeplinirea termenului minim de serviciu militar rezultat din contractul semnat cu Ministerul Apărării.
A mai reţinut instanţa de fond că menţiunea din Decizia atacată, în sensul existenţei răspunderii materiale a reclamantului, este corectă în raport de prevederile art. 41 din Legea nr. 80/1995, astfel cum fost introdus prin OUG nr. 90/2001, conform cărora reclamantul avea obligaţia executării contractului cu ministerul Apărării timp de 8 ani de la numirea în prima funcţie, în caz contrar având obligaţia restituirii cheltuielilor de întreţinere pe perioada şcolarizării, proporţional cu perioada de contract rămasă neexecutată.
A constatat instanţa de fond că, pe de o parte, reclamantul nu a contestat nici un moment faptul că a reziliat contractul înainte de termenul de 8 ani, ci numai cuantumul despăgubirilor, iar pe de altă parte acesta nu a înţeles dispoziţiile deciziei contestate prin care a fost anulată Decizia de impunere, cuantumul despăgubirilor nefiind, până în prezent, stabilit în mod definitiv, nici pe cale administrativă.
În ceea ce priveşte cererea de suspendare, instanţa de fond a reţinut că, admiţându-se în parte plângerea petentului, de către Comisia Jurisdicţională, executarea deciziei de imputare a cărei suspendare se solicită nu poate fi efectuată, tocmai pentru motivul că nu este stabilită suma imputată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.G.R., care a invocat motivul de casare prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond că Decizia de imputare şi procesul verbal de constatare ar fi fost desfiinţate sub aspectul cuantumului sumelor reţinute;
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond ca fiind corectă menţiunea din Decizia atacată, privind existenţa răspunderii materiale în sarcina sa, ca urmare a demisiei;
- instanţa trebuia să constate că Decizia atacată este contradictorie deoarece, deşi a respins în parte plângerea, a menţinut în totalitate Decizia de imputare emisă pentru suma de 28.260,68 lei.
În întâmpinarea formulată, Ministerul Apărării a susţinut că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor respingând în parte plângerea formulată de petent împotriva Deciziei de imputare nr. 242 din 26 martie 2006 şi a procesului-verbal nr. A619 din 18 mai 2007 emise de U.M.02248 Bucureşti, fiind menţinută doar existenţa răspunderii materiale, dar nu şi cuantumul pagubei produse, urmând ca ulterior să fie stabilită întinderea acesteia.
Recursul este nefondat.
În cauză este necontestat că recurentul-reclamant a urmat cursurile Academiei Tehnice Militare în perioada 2001-2006 şi a fost trecut în rezervă prin demisie, iar potrivit art. 411 din Legea nr. 80/1995, introdus prin OUG nr. 90/2001, avea obligaţia de a activa în cadrul Ministerului Apărării timp de 8 ani, în caz contrar existând obligaţia restituirii cheltuielilor, suportate pe perioada şcolarizării, în raport cu perioada rămasă neexecutată.
De asemenea, este necontestat, aşa cum a reţinut instanţa de fond şi cum a precizat în mod constant şi Ministerul Apărării, Decizia de imputare a fost desfiinţată în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor pentru paguba produsă de recurentul-reclamant ca urmare a neexecutării integrale a obligaţiilor contractuale, urmând ca acest lucru să se realizeze printr-o nouă decizie de impunere, în urma recalculării bazei de calcul a pagubei materiale.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod corect că Decizia de imputare şi procesul verbal de contestare a acesteia au fost desfiinţate sub aspectul sumelor reţinute, fiind menţinută doar incidenţa prevederilor art. 411 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, introdus prin OUG nr. 90/2001, ceea ce face ca Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 38/C.J.116/ 2007 din 25 iulie 2007 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Apărării, să nu fie contradictorie, cuantumul despăgubirilor urmând să fie stabilit printr-o nouă decizie de imputare.
În concluzie, motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant nu este întemeiat, iar criticile susţinute nu sunt dovedite, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică, ceea ce va atrage respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.G.R., împotriva sentinţei civile nr. 951 din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4358/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4393/2008. Contencios → |
|---|
