ICCJ. Decizia nr. 4393/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4393/2008
Dosar nr. 97/45/200.
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi sub nr. 97/45 din 5 februarie 2008, reclamanţii Municipiul Paşcani şi Primăria Municipiului Paşcani au chemat în judecată D.G.F.P. Iaşi, pentru a se dispune anularea deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2008 şi a procesului-verbal de inspecţie fiscală nr. 16389 din 27 noiembrie 2007, arătând următoarele:
- cu privire la contractul de concesiune nr. 10 din 20 august 1997 încheiat cu SC L. SA Blăgeşti – Paşcani, organul de control a ignorat dispoziţiile art. 40 şi art. 44 din Legea nr. 18/1991, forma iniţială, în raport de care probase dreptul de proprietate al autorităţii locale asupra terenului provenit din islazul comunal;
- referitor la terenul închiriat SA A. SA Lunca Paşcani, reclamanta a arătat că a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 60 ha din cuveta Acumulare Paşcani, prin Hotărârea Consiliului Judeţean Iaşi nr. 97 din 14 februarie 2000, privind suprafaţa de 1167 ha pusă la dispoziţia comisiilor locale de fond funciar, în care este inclusă şi suprafaţa de 60 ha sus menţionată.
S-a mai susţinut că perfectarea contractului de concesiune nr. 10/2007 cu SC L. SA a avut la bază principiul autonomiei locale, documentaţia ce a stat la baza acestuia fiind în măsură a demonstra faptul că Municipiului Paşcani i-a fost retrocedată o suprafaţă totală de 399 ha păşune, conform înscrisurilor din Registrul agricol, iar suprafaţa de 51 ha concesionată prin contractul sus evocat, este inclusă în suprafaţa de păşune asupra căreia reclamanta avea drept de dispoziţie.
Şi contractul de închiriere nr. 24/1997 cu SC A.G. SA Lunca Paşcani a fost perfectat de reclamantă în condiţii de legalitate, documentaţia aferentă acestei convenţii demonstrând de asemenea că pentru terenurile aferente investiţiei „Acumularea Paşcani", foştii proprietari au fost compensaţi cu teren extravilan aflat în imediata apropiere, pe care le-au fost emise şi titlurile de proprietate, iar Direcţia Apele Române, filiala Bacău, i-a transmis folosinţa terenului respectiv (60 ha) cu scopul încheierii prin licitaţie publică, până la inundarea cuvei barajului. Totodată, licitaţia s-a derulat după exercitarea contractului de legalitate de către Prefectura Judeţului Iaşi, prin Hotărârea Comisiei judeţene nr. 97/2000 fiindu-le conferit încă o dată dreptul de dispoziţie asupra acestui teren.
Prin sentinţa civilă nr. 90/CA din 21 aprilie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea introdusă de reclamanţii Municipiul Paşcani şi Primăria Municipiului Paşcani, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Iaşi.
A anulat Decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2008 şi procesul-verbal de imputare nr. 255880 din 30 noiembrie 2007, emise de pârâta D.G.F.P. Iaşi. A obligat pârâta să plătească reclamanţilor suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut faptul că, dacă ar fi existat suspiciuni întemeiate cu privire la legalitatea operaţiunilor în care s-a angajat reclamantul, acestea trebuiau să fie urmate de o acţiune în anulare a actelor administrative de autoritate în baza cărora cele două contracte au fost încheiate, nefiind permis ca, pe o cale incidentă, să se cerceteze vreuna din hotărârile adoptate de Consiliul Local Paşcani în anul 1997.
De asemenea, prin contractele de concesiune încheiate în mod ilegal nu s-a produs o vătămare a fondurilor publice sau a patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale supuse controlului.
S-a mai reţinut că dreptul de a exercita controlul financiar delegat, în condiţiile OG nr. 119/1999, nu include şi dreptul de tutelă administrată, respectiv dreptul de a contesta, direct sau indirect, actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, întrucât acest fapt contravine principiilor consacrate de art. 2 din Legea nr. 215/2001, republicată şi art. 120 alin. (1) din Constituţia României, revizuită.
Art. 36 din Legea nr. 215/2001 conferă consiliilor locale atribuţii privind gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni, inclusiv în domeniul sportului, şi dreptul de a se asocia cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local.
Dacă s-ar fi încălcat spiritul şi litera normelor legale menţionate, nu era căderea personalului D.G.F.P. Iaşi să hotărască cum trebuie interpretată şi aplicată legea sau contractul, atât organul de control, cât şi instituţia publică care a solicitat verificarea, având mijloacele necesare pentru a ataca în instanţă actele considerate nelegale, nimeni neputându-şi însă asuma rolul de judecător al activităţii organelor administraţiei publice locale, în afara cadrului stabilit prin Constituţie şi Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs D.G.F.P. a judeţului Iaşi, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivele de recurs, recurenta susţine, în esenţă, faptul că hotărârea pronunţată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 5, art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 18/1991, privind fondul funciar. Aceasta se susţine având în vedere că reclamanta a încheiat contractele menţionate cu cele două societăţi în mod ilegal, bazându-se pe date neconforme cu realitatea, deoarece terenurile ce fac obiectul acestora nu sunt proprietatea publică sau privată a acesteia, astfel că reclamanta nu putea avea calitatea de concedent a terenului agricol în suprafaţă de 509.596 mp (contractul de concesiune nr. 10/1997) şi nici calitatea de administrator al terenului agricol în suprafaţă de 60 ha (contractul de închiriere nr. 24/1997).
Intimaţii-reclamanţi au formulat concluzii scrise prin care invocă în principal nulitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar în subsidiar solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa nu a fost alcătuită conform dispoziţiilor legale.
După cum se constată, sentinţa recurată a fost pronunţată la 21 aprilie 2008, în complet format din doi judecători, deşi, prin Legea nr. 97 din 14 aprilie 2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, fusese modificat art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul înlăturării dispoziţiilor referitoare la compunerea din doi judecători a completului de judecată.
Ca urmare a art. VI1 din Legea nr. 97/2008, competenţa în primă instanţă de a judeca cererea reclamantei revenea Curţii de Apel Iaşi, în complet format dintr-un judecător, conform art. 54 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 (R1).
În consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1 coroborat cu art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care va judeca în complet legal constituit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 90/CA din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4365/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4395/2008. Contencios → |
|---|
