ICCJ. Decizia nr. 4518/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4518/2008
Dosar nr. 385/33/2008
Şedinţa publică din 4 decembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.I. a chemat în judecată S.R.I., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu acesta să dispună anularea Ordinului nr. D.P. 01393 din 31 octombrie 2006 emis de pârât şi obligarea acestuia la reîncadrarea reclamantului în ultima funcţie deţinută, cu plata drepturilor salariale de la data trecerii în rezervă cu drept de pensie şi până la zi.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în baza actului administrativ menţionat a fost trecut în rezervă din oficiu, în considerarea dispoziţiilor art. 43, alin. (1) lit. b) şi art. 85 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu motivarea că măsura a fost impusă „pentru motive determinate de nevoi ale S.R.I." A mai susţinut că actul administrativ atacat este nelegal şi neîntemeiat, fiind bazat doar pe considerente de natură politică.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 459 din 28 mai 2008 a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Ordinului SRI nr. D.P. 01393 din 31 octombrie 2006, precum şi anularea parţială a actelor care au stat la baza emiterii lui, respectiv a procesului – verbal al şedinţei operative a Biroului Executiv al Consiliului Director al S.R.I. din 17 - 18 august 2006 şi a procesului verbal al şedinţei operative al Biroului Executiv al Consiliului Director al S.R.I. din data de 29 septembrie 2006, în ceea ce priveşte situaţia specifică a reclamantului.
De asemenea, a dispus reîncadrarea reclamantului în funcţia avută anterior trecerii în rezervă şi a obligat pârâtul S.R.I. la plata drepturilor salariale în favoarea reclamantului, începând cu data trecerii în rezervă şi până la reîncadrarea efectivă.
Totodată a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 4294 lei, cheltuieli de judecată în toate instanţele.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că „fiind trecut în rezervă pe considerentul că anterior anului 1989 a făcut parte din fostele organe ale securităţii statului, fără însă a i se imputa acţiuni prin care ar fi adus atingere securităţii naţionale sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, reclamantul a fost discriminat inechitabil, fiind asimilat, fără a exista o prevedere legală în acest sens, persoanelor menţionate de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 14/1992".
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că efectele deciziei sunt disproporţionate în raport cu scopul urmărit şi că dreptul la muncă al reclamantului este încălcat, fără a se oferi motivaţii obiective iar dreptul la alegerea liberă a profesiei este limitat, fiind discriminat fără ca pentru aceasta să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Că actele contestate sunt nelegale, reţine instanţa de fond, rezultă şi din atitudinea pârâtului care a apreciat că reclamantul îşi poate continua activitatea în cadrul S.R.I.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică au declarat recurs atât reclamantul G.I. cât şi pârâtul S.R.I.
Recurentul G.I. a susţinut că în mod greşit instanţa i-a respins solicitarea de anulare a Ordinului D.P. nr. 01393 din 31 octombrie 2006, încălcându-se prevederea expresă a art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995.
Instanţa, susţine recurentul, nu a observat că Legea nr. 80/1995 este ulterioară Legii nr. 14/1992, având loc chiar o abrogare tacită.
Recurentul a mai susţinut că în mod greşit instanţa s-a limitat numai la a constata că actul a fost emis cu exces de putere, ci trebuia să-l anuleze pentru abuz, deoarece pârâta l-a emis în mod abuziv.
La rândul său, recurentul S.R.I. a susţinut că actul administrativ atacat în cauză se circumscrie dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi el putea fi atacat numai pentru exces de putere, aspect cu privire la care instanţa de fond nu s-a pronunţat, soluţia atacată fiind pronunţată cu încălcarea legii.
Recurentul S.R.I. a susţinut că măsura încetării raporturilor de serviciu cu reclamantul a fost luată în temeiul art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare cu drept de pensie militară de serviciu, în condiţiile Legii nr. 164/2001, privind pensiile militare de stat.
Măsura trecerii în rezervă pe acest temei nu l-a vizat numai pe reclamant, astfel că nu se poate considera că intimatul – reclamat ar fi fost discriminat.
Recurentul S.R.I. a susţinut că prin trecerea în rezervă a intimatului nu a fost îngrădit dreptul la muncă al acestuia, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată în raport de actele şi lucrările dosarului ca şi de normele incidente pricinii, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul declarat de G.I. este lipsit de interes, urmând a fi respins ca atare.
Într-adevăr, în literatura juridică se arată că pentru a fi parte în proces, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: calitatea procesuală, capacitatea procesuală, existenţa unui interes şi afirmarea unui drept. Aceste condiţii sunt în acelaşi timp şi condiţiide exerciţiu ale acţiunii civile.
Referitor la interes, acesta este definit ca fiind folosul urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, folos care poate fi material şi moral.
Din punct de vedere al doctrinei juridice, interesul trebuie să fie legitim, juridic, să fie născut şi actual, să fie personal şi direct .
Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie.
În speţă reclamantului G.I. i-a fost admisă în parte acţiunea, în sensul anulării ordinului de trecere în rezervă şi a reîncadrării sale în funcţia deţinută anterior cu obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite, începând cu data trecerii în rezervă şi până la reîncadrarea efectivă.
Cum interesul reclamantului nu mai este legitim şi nici actual, recursul declarat de acesta va fi respins ca lipsit de interes, fără a mai fi necesară cercetarea în fond a acestuia.
Cât priveşte recursul declarat de S.R.I., acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În fapt, reclamantul a fost repartizat în cadrul I.J. Cluj al M.I. la data de 23 august 1987, devenind ofiţer S.R.I. începând cu data de 1 iulie 1990 şi activând în cadrul Direcţiei de Securitate Cluj pe o perioadă de 2 ani, 10 luni şi 8 zile iar ulterior, timp de 16 ani şi 4 luni, a urmat cariera militară în cadrul S.R.I., înaintând în grad, de la cel de căpitan până la cel de locotenent colonel.
Aşa cum susţine de altfel şi pârâtul, reclamantului nu i s-au imputat fapte prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi art. 27 alin. (2) din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea S.R.I., care interzic acelora care au comis abuzuri, să activeze în cadrul S.R.I.
În susţinerea actului contestat au fost invocate dispoziţiile art. 85 alin. (1) lit. e) teza a II-a din Legea nr. 80/1995, respectiv motive circumscrise noţiunii de „nevoi sau motive ale M.A.P." şi nicidecum motive care să fie imputabile militarului.
Astfel, se arată că la baza trecerii în rezervă a reclamantului a stat necesitatea schimbării personalului, necesitate determinată de contextul orientării societăţii româneşti către valorile europene, euroatlantice şi de atacurile mediatice a cărei ţintă a fost şi pârâtul.
Ceea ce însă are relevanţă în cauză şi în funcţie de care se apreciază legalitatea măsurii dispuse de pârât, este dreptul constituţional la muncă al reclamantului în raport de dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României şi interesul public .
Astfel, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, prin emiterea actelor contestate, motivul pentru care reclamantul a trecut în rezervă nu este prevăzut de lege (vezi jurisprudenţa C.E.D.O.), întrucât art. 85 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 80/1995 nu este destul de clar pentru a justifica măsura dispusă de pârât.
Trecerea în rezervă pe considerentul că anterior anului 1989 reclamantul a făcut parte din fosta securitate, fără a-i imputa un comportament care să fi adus atingere acestei autorităţi, constituie o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, reclamantul fiind în mod vădit discriminat.
Pe de altă parte, faţă de scopul urmărit de pârât, măsura dispusă este total disproporţionată, deoarece, deşi era de natură să conducă la formarea unei imagini publice pozitive, îndepărtarea reclamantului în modul arătat, creează un dezechilibru vădit între scopul urmărit şi rezultatul produs.
Prin încălcarea dreptului la muncă al reclamantului şi prin limitarea alegerii libere a profesiei, acesta a fost discriminat, lucru sesizat de altfel şi de către pârât, care a apreciat că reclamantul îşi poate continua activitatea în cadrul S.R.I.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa niciunui motiv de casare, recursul declarat de S.R.I. urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei de interes în promovarea recursului invocată de S.R.I. şi respinge recursul declarat de G.I. împotriva sentinţei civile nr. 459 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Respinge ca nefondat recursul declarat de S.R.I.– U.M. – împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4509/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4551/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
