ICCJ. Decizia nr. 4741/2008. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 23 iulie 2007, reclamantul D.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.S.M.:
- anularea Hotărârii nr. 356 din 18 mai 2007 a Plenului C.S.M., prin care s-a dispus respingerea cererii de numire în funcția de judecător, fără concurs, în condițiile art. 33, alin. (5), (7), (9) și (10) din Legea nr. 303/2004;
- recunoașterea dreptului său de a fi numit în funcția de judecător la o instanță similară celei unde a funcționat între anii 1993-1998, conform art. 33 alin. (8) din Legea nr. 303/2004;
- obligarea C.S.M. de a propune Președintelui României, în baza art. 33 alin. (10) din Legea nr. 303/2004 și art. 35 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 317/2004, numirea în funcția de judecător;
- obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru daunele materiale și morale ce i-au fost cauzate, respectiv plata salariului corespunzător funcției de magistrat la care ar fi avut dreptul și daune morale în cuantum de 100.000 Euro.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în temeiul art. 33 alin. (5), (7) și (8) din Legea nr. 303/2004, a solicitat să fie numit în funcția de judecător, fără concurs, la una din instanțele similare celei la care a funcționat ca judecător între anii 1993-1998.
Deși, prin Hotărârea nr. 200 din 8 mai 2007 a Secției pentru judecători a C.S.M., s-a constatat că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, prin Hotărârea nr. 356 din 8 mai 2007, fără nici un temei legal sau vreun motiv întemeiat, Plenul C.S.M. i-a respins cererea de numire în funcție.
Deși în răspunsul primit la plângerea prealabilă s-a arătat că Plenul C.S.M. a invocat anumite "criterii obiective" în selectarea candidaților, reclamantul contestă existența acestor criterii, susținând că numirea în funcție a candidaților se face după bunul plac al membrilor C.S.M., ceea ce este inadmisibil, având în vedere că actul administrativ cu caracter individual este emis în vederea organizării sau executării legii și nu poate avea caracter discreționar.
S-au invocat drept temei al acțiunii și dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și ale art. 14 din C.E.D.O., arătându-se că pârâtul a comis o discriminare față de candidații admiși, atâta timp cât C.S.M. nu poate dovedi existența unor criterii obiective și rezonabile, pe baza cărora s-a adoptat hotărârea contestată.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1418 din 7 mai 2008, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea prevederilor art. 2 din Hotărârea C.S.M. nr. 356 din 18 mai 2008, referitoare la reclamantul D.M. și a obligat pârâtul să înmâneze Președintelui României propunerea de numire a reclamantului în funcția de judecător fără concurs, precum și de a-i indisponibiliza postul de judecător pentru care a optat pe raza Curții de Apel București, până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Totodată, a respins capătul de acțiune privind plata de despăgubiri materiale și daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prerogativa Plenului C.S.M. prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 de a propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor nu poate avea loc decât prin prisma criteriilor expres și limitativ prevăzute de art. 33 din Legea nr. 303/2004 republicată, criterii îndeplinite de reclamant, orice adăugare la lege fiind de natură a cauza o vătămare a intereselor reclamantului.
S-a mai considerat că textele legale invocate nu prevăd criterii obiective impuse avocaților ce doresc numirea în magistratură fără concurs, iar faptul că reclamantul are vârsta de 56 ani și mai poate profesa, conform art. 41 din Legea nr. 19/2000, doar un număr de 5 ani, nu poate constitui un motiv de respingere a cererii sale, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din C.E.D.O., art. 1 din Protocolul 12 la Convenție și art. 16 alin. (1) din Convenție.
Instanța a apreciat că criteriul introdus de C.S.M. și reținut ca motiv pentru respingerea cererii de numire în funcția de judecător al reclamantului este lipsit de temei legal, autoritatea exercitându-și dreptul de apreciere în mod arbitrar, prin exces de putere, cu încălcarea dreptului fundamental consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, al egalității în fața legii.
împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul C.S.M., solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9, modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acțiunii în tot, ca neîntemeiată.
Recurentul a susținut, în esență, că instanța a schimbat înțelesul lămurit și neîndoielnic al actului administrativ atacat și s-a pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece, din interpretarea dispozițiilor art. 33 alin. (5), (7), (8), (9) și (10) din Legea nr. 303/2004, republicată și ale art. 29 alin. (3) din Regulament, invocate de reclamant, nu rezultă că îndeplinirea condițiilor legale ar conferi reclamantului un drept la numirea în funcție, ci doar o vocație.
S-a mai arătat că prima instanță a apreciat în mod greșit că motivul respingerii cererii reclamantului, prin Hotărârea nr. 356 din 8 mai 2007, ar fi "criteriile obiective impuse avocaților ori necesitatea ca aceștia să poată profesa în magistratură un număr minim de ani, ulterior numirii".
De asemenea, recurentul a susținut că Plenul C.S.M. este îndreptățit să realizeze o selecție a candidaților, iar, în speță, aprecierile acestei autorități s-au făcut în limitele conferite de lege și cu respectarea legii, fiind de subliniat că prevederile art. 33 din Legea nr. 303/2004, care prevedeau posibilitatea C.S.M. de a înainta Președintelui României o propunere de numire în funcția de judecător sau procuror fără concurs, sunt în prezent abrogate și erau abrogate și la momentul pronunțării sentinței atacate.
Prin concluziile orale și notele scrise depuse, intimatul reclamant a invocat excepția tardivității recursului.
Excepția este nefondată.
Astfel, se constată că, față de data comunicării sentinței recurate, 24 iulie 2008 (fila 16 dosar fond), declararea recursului la data de 6 august 2008 (fila 2 dosar recurs) s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Analizând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este fondat.
Prin cererea adresară C.S.M., intimatul reclamant, având calitatea de avocat, s-a adresat C.S.M., solicitând, în temeiul art. 33 alin. (5), (7), (9) și (10) din Legea nr. 303/2004, numirea în funcția de judecător fără concurs, la o instanță similară celei unde a funcționat ca judecător între anii 1993-1998.
în mod eronat prima instanță a reținut că motivul respingerii cererii intimatului reclamant, de către recurent, prin Hotărârea nr. 356 din 8 mai 2007, ar consta în anumite criterii impuse avocaților și ar avea în vedere o perioadă minimă în care aceștia să poată profesa în magistratură ulterior numirii.
Din analiza hotărârii menționate, depusă la filele 6-7 dosar fond, ca de altfel și din celelalte înscrisuri administrate în cauză, nu rezultă că recurentul pârât ar fi menționat un astfel de motiv, care să poată determina instanța să concluzioneze că reclamantului i s-ar fi încălcat anumite drepturi, că ar fi fost tratat inegal sau discriminatoriu față de alte persoane.
Este adevărat că, prin hotărârea nr. 61/2006 a Secției pentru judecători a C.S.M. s-a constatat îndeplinirea de către intimatul reclamant a condițiilor generale de admisibilitate a cererii acestuia, însă așa cum în mod temeinic susține recurentul, aceștia îi creau petentului o vocație pentru numirea în funcția de judecător fără concurs, iar hotărârea menționată reprezintă doar un aviz privind îndeplinirea unor condiții formale pentru a se putea analiza solicitarea reclamantului.
Potrivit prevederilor art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, C.S.M. îi revine exclusiv dreptul de admitere sau respingere a cererilor petenților, potrivit criteriilor legale și având în vedere interviul susținut de candidați în fața Plenului C.S.M. și performanțele lor profesionale.
Hotărârile Plenului C.S.M. (cum este și cea atare, contestată în speță) reprezintă un act emis de un colectiv de persoane, prin exprimarea unui vot direct și secret, astfel încât nu se poate susține că acestea ar fi afectate de subiectivitate, în lipsa unei dovezi în acest sens.
întrucât dreptul de a soluționa cererile de tipul celei formulate de reclamant aparține exclusiv recurentului, în acest caz controlul judecătoresc în contencios administrativ se poate exercita exclusiv cu privire la modalitatea în care s-a respectat procedura specială de numire fără concurs, instanța de judecată neputându-se substitui Plenului C.S.M. care are competența exclusivă de a evalua performanțele profesionale ale candidaților și de a admite sau respinge cererile acestora.
Or, așa după cum nici intimatul reclamant nu a dovedit și nici prima instanță nu a reținut, în desfășurarea procedurii speciale în speță nu s-a încălcat nici o prevedere legală, care să atragă anularea hotărârii nr. 356/2007.
Față de toate cele arătate, văzându-se că, în mod greșit prima instanță a admis o parte din capetele de acțiune ale reclamantului, a fost admis recursul și a fost modificată în tot sentința atacată și, în fond, a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4792/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4316/2008. Contencios → |
|---|
