ICCJ. Decizia nr. 4804/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4804/2008
Dosar nr. 431/33/200.
Şedinţa publică din 17 decembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 7 martie 2008, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 22627 din 11 februarie 2008, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat, în esenţă, că se consideră îndreptăţită să beneficieze de drepturile acordate potrivit actelor normative menţionate, întrucât a făcut dovada calităţii de persoană strămutată prin actele de stare civilă şi declaraţiile de martor depuse, însă pârâta refuză să-i recunoască această calitate.
Prin sentinţa civilă nr. 464/2008 din 30 mai 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei M.M., a anulat hotărârea nr. 22627 din 11 februarie 2008 emisă de C.J.P. Cluj pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 februarie 1943-15 noiembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că familia reclamantei s-a refugiat din localitatea Petea judeţul Cluj în localitatea Leghi din acelaşi judeţ, în perioada februarie 1943-noiembrie 1944, ca urmare a persecuţiilor de natură etnică exercitate.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Cluj a declarat recurs pârâta C.J.P. Cluj.
Recurenta critică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, considerând că declaraţiile de martori pe care aceasta se fundamentează nu sunt clare şi nu se susţin reciproc. În opinia recurentei, declaraţiile testimoniale ar trebui să cuprindă aceleaşi date care să evidenţieze data de plecare, localitatea de plecare, motivul plecării, localitatea de refugiu şi data întoarcerii din refugiu.
Examinându-se sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a ordonanţei menţionate, aprobate prin HG nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare unui tratat bilateral.
Potrivit prevederilor cuprinse în OG nr. 105/1999, cu modificările ulterioare, dovada încadrării în situaţiile la care se referă această ordonanţă se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, se observă că instanţa de fond a reţinut în mod corect, pe baza materialului probator administrat, că refugierea reclamantei împreună cu familia s-a datorat persecuţiei etnice exercitate după ocuparea Ardealului de Nord de către trupele horthyste.
Nu poate fi primită critica din recurs potrivit căreia, pentru a putea fi luate în considerare, declaraţiile de martor trebuie să cuprindă aceleaşi elemente precise. Aprecierea acestor declaraţii de martor trebuie făcută, ţinându-se seama de complexitatea evenimentelor istorice la care se face referire, de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de atunci, precum şi de vârsta înaintată a martorilor.
Se poate aprecia că martorii M.M. şi P.V., care au dat declaraţii atât în faţa notarului, dar şi în faţa instanţei de fond, au relevat aspecte esenţiale în formarea convingerii pe care şi-a întemeiat hotărârea instanţa de fond.
Nu există niciun motiv pentru a o exclude pe cea în cauză de la beneficiul drepturilor acordate potrivit reglementărilor aplicabile.
Rezultă că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, iar recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 464/2008 din 30 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4798/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4824/2008. Contencios → |
|---|
