ICCJ. Decizia nr. 4828/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4828/2008
Dosar nr. 6377/2/2007
Şedinţa publică din 18 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1655 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea numitului D.F., formulată în contradictoriu cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (M.I.R.A.), Inspectoratul General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) şi M.E.F. şi având ca obiect anularea Deciziei I.G.P.R. prin care a fost respinsă încadrarea reclamantului ca ofiţer de poliţie; validarea rezultatelor concursului organizat de I.G.P.R., Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate (D.G.C.C.O.), în perioada 31 august - 8 septembrie 2006; încadrarea reclamantului ca ofiţer de poliţie în cadrul M.I.R.A.; plata de daune materiale şi morale în sumă de 3 miliarde lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, deşi reclamantul a dovedit că îndeplineşte condiţiile legale generale pentru a fi încadrat ca poliţist şi a obţinut media 10 la concurs, fiind declarat admis, acest lucru nu este suficient pentru încadrarea sa.
A reţinut instanţa că, în urma verificărilor suplimentare efectuate de structurile de specializate din cadrul M.I.R.A., s-a dovedit că reclamantul are carenţe de ordin educaţional şi comportamental - exacerbate pe fondul consumului de alcool şi al unui anturaj socio-uman - care sunt incompatibile cu calitatea de poliţist.
Ca urmare, a considerat instanţa că refuzul M.I.R.A. de a-l încadra pe reclamant ca ofiţer este justificat şi că reclamantul nu este vătămat prin acest refuz, întrucât se datorează propriei sale turpitudini.
În drept, a reţinut instanţa dispoziţiile art. 10 pct. 1 lit. e) din Legea nr. 360/2002.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen recursul de faţă reclamantul, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurentul reia pe scurt situaţia de fapt şi critică soluţia instanţei de fond pentru că s-a bazat pe concluziile pârâtului I.G.P.R., în sensul că: reclamantul nu manifestă întotdeauna discernământ, iar atunci când consumă băuturi alcoolice devine recalcitrant, vulnerabil şi lăudăros.
Consideră recurentul că un asemenea punct de vedere nu putea fi împărtăşit de către o instanţă de judecată, întrucât criteriile de încadrare a poliţistului într-un stat de drept sunt doar cele prevăzute de legea română, care nu se referă la o asemenea descriere ca aceea făcută de I.G.P.R.
Arată recurentul că I.G.P.R. a refuzat să-i comunice o copie a documentelor pe baza cărora structurile de specialitate ale M.I.R.A. au întocmit concluziile lor asupra situaţiei sale profesionale şi sociale, pe motiv că ar fi documente clasificate.
În aceste circumstanţe, consideră recurentul că nu există dovezi temeinice care să justifice respingerea de către M.I.R.A. a încadrării sale ca ofiţer, măsura fiind nelegală, iar ca urmare şi hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal.
Prin întâmpinările depuse, pârâţii au reiterat apărările formulate la soluţionarea cauzei în fond.
În cauză nu s-au depus înscrisuri noi.
Recursul nu se fondează.
În fapt, în esenţă se reţine că D.G.C.C.O. în cadrul I.G.P.R. a organizat un concurs pentru recrutarea unor ofiţeri cunoscători - vorbitori ai unor limbi străine rare. Reclamantul a candidat ca vorbitor de limba rromă şi, în urma concursului susţinut în perioada 31 august - 8 septembrie 2006, a fost declarat „admis" la concurs cu media 10.
Rezultatele concursului au fost afişate la data de 12 octombrie 2006.
Dar, ulterior, în noaptea de 17/18 noiembrie 2006, reclamantul a fost autorul unui scandal provocat într-un restaurant din localitatea sa de domiciliu - Sascut, judeţul Bacău. Detaliile acestui incident apar în două rapoarte ale poliţiei şi ele nu au fost niciodată contestate de reclamant.
Verificarea reclamantului, efectuată de structurile specializate ale M.I.R.A., ulterior concursului (probabil în perioada ianuarie - martie 2007), a scos în evidenţă şi incidentul mai sus menţionat şi a avut ca rezultat un prim raport al Direcţiei Management Resurse Umane (D.M.R.U.) din cadrul I.G.P.R., adresat Chestorului principal, cu propunerea ca acesta să nu fie de acord cu încadrarea reclamantului, ceea ce s-a şi întâmplat.
Ca urmare, cu adresa nr. 170486 din 2 aprilie 2007, I.G.P.R. i-a comunicat reclamantului că nu poate fi încadrat ca ofiţer de poliţie, ca urmare a verificării făcute de structurile de specialitate şi în temeiul art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002.
Ulterior, ca urmare a memoriului formulat de reclamant la conducerea I.G.P.R. la 24 aprilie 2007, a fost efectuată o a doua verificare a candidatului, de către o echipă de ofiţeri, în perioada 12 - 13 iulie 2007, la domiciliul acestuia, întocmindu-se apoi „Nota raport" pe baza căreia şi-a întocmit cel de-al doilea raport D.M.R.U. din cadrul I.G.P.R., cu propunerea, către conducătorul instituţiei, de a nu fi de acord cu încadrarea reclamantului.
Acest raport, înregistrat sub nr. 27886 din 24 august 2007, descrie conduita generală a reclamantului, relevând existenţa sa într-un anturaj de persoane cu antecedente penale şi atitudinea sa din cursul incidentului din noiembrie 2006, concluzia documentului fiind aceea că reclamantul nu îndeplineşte condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002.
În raport cu situaţia de fapt mai sus rezumată, Curtea de faţă, constată, în drept:
1. În executarea dispoziţiilor Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, şi pentru reglementarea condiţiilor de recrutare şi selecţionare a personalului, a fost emis Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 300 din 21 iunie 2004. Acesta este aplicabil în cauză, astfel cum a fost modificat până la 27 august 2006.
Capitolul III „Recrutarea personalului M.A.I." secţiunea a II-a conţine art. 13 care prevede că, în situaţia în care candidaţii sunt recrutaţi din sursă externă, trebuie parcurse etape premergătoare desfăşurării concursului şi care constau în: completarea cererii tip de înscriere; completarea declaraţiei prin care confirmă că au luat cunoştinţă de condiţiile de recrutare, de măsurile care se vor lua în cazul neîndeplinirii acestor condiţii şi prin care îşi dau acordul pentru efectuarea verificărilor specifice.
În temeiul Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 300/2004, directorul D.M.R.U. din cadrul M.I.R.A. a emis Dispoziţia nr. 11/960 din 20 octombrie 2004 privind procedurile şi formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I., act administrativ normativ care stabileşte procedurile şi formularele utilizate în această activitate şi, de interes în speţă, modelul „declaraţiei, prevăzute de art. 13 din Ordinul nr. 300/2004 şi procedura de întocmire a „Notei de cunoaştere" care consemnează rezultatele verificării candidaţilor.
În fine, I.G.P.R. a emis „Metodologia" nr. 30757 din 20 februarie 2006, care prevede la pct. 13: că numai candidaţii declaraţi „admişi" vor fi supuşi unor verificări amănunţite în evidenţele Direcţiei Generale de Paşapoarte şi ale Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă şi că rezultatele acestor verificări vor fi materializate în „Nota de cunoaştere" al cărei conţinut va fi conform Dispoziţiei din 2004 mai sus semnalate.
Declaraţia prevăzută de aceste acte normative a fost completată şi de către reclamant, la 6 septembrie 2006.
Aşadar, dat fiind specificul activităţii de ofiţer de poliţie, actele normative mai sus enumerate au instituit un cadru special pentru recrutarea personalului din surse externe, astfel încât, ca efect al acestui cadru normativ special, admiterea la concursul de intrare în poliţie nu mai reprezintă condiţia necesară şi suficientă a numirii în funcţie.
Această numire este supusă unei condiţii suspensive, în sensul că, până la încheierea cercetării suplimentare a conduitei candidatului admis şi a constatării condiţiei de onorabilitate şi seriozitate a acestuia, rezultatul concursului nu produce nici un efect.
În speţă, condiţia suspensivă nu s-a îndeplinit, astfel încât părţile se vor afla în aceeaşi situaţie în care s-ar fi aflat dacă nu s-ar fi susţinut concursul.
2. Din această perspectivă, Curtea de faţă urmează a analiza cele trei aspecte juridice esenţiale în cauză în legătură cu refuzul autorităţii de a-l numi pe reclamant: dacă a fost exercitat cu exces de putere; dacă a vătămat un drept al reclamantului; dacă a afectat o aşteptare legitimă a acestuia.
Sub primul aspect, se constată că dreptul de apreciere al I.G.P.R. asupra compatibilităţii reclamantului cu funcţia de ofiţer de poliţie a fost exercitat în limitele competenţei prevăzute de Legea nr. 360/2002 şi de actele normative emise în executarea ei în domeniul recrutării poliţiştilor din sursă externă.
Pe de altă parte, perspectiva verificării efectuată asupra reclamantului a fost cunoscută de către acesta ca etapă procedurală ulterioară reuşitei la concurs şi consimţită de el prin declaraţia semnată, astfel încât nu se poate reţine că ea i-ar fi încălcat drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
Ca urmare, nu a existat exces de putere, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004.
Sub cel de-al doilea aspect enunţat, Curtea constată că, la momentul declarării ca „admis" la concurs, în persoana reclamantului nu s-a născut dreptul de a fi numit ofiţer de poliţie, ci doar o vocaţie condiţionată la această funcţie, întrucât verificarea având drept scop stabilirea compatibilităţii sale cu funcţia nu fusese efectuată încă la data afişării rezultatelor concursului -12 octombrie 2006.
Nu se poate retine nici vătămarea unui interes legitim, pentru că, în raport cu definiţia dată de lege acestei noţiuni [art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004] reclamantul nu putea pretinde pârâtului I.G.P.R. să-l numească doar pe baza rezultatelor concursului, până nu era epuizată verificarea lui.
În fine, în împrejurarea în care reclamantul a semnat declaraţia tip de înscriere la concurs, nu se poate considera că acestuia i-ar fi fost creată o aşteptare legitimă de a fi numit în funcţie de îndată ce va fi declarat admis la concurs. Ca urmare, refuzul autorităţii nu putea contrazice o asemenea aşteptate.
3. Instanţa de fond a calificat în mod corect acţiunea reclamantului ca fiind o plângere cu privire la un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, iar respingerea acţiunii s-a pronunţat în considerarea refuzului ca justificat. Soluţia este legală, având în vedere că se bazează pe motivele de incompatibilitate a reclamantului cu funcţia de poliţist, astfel cum au fost ele arătate în rapoartele de verificare.
Recurentul nu contestă acum veridicitatea constatărilor, dar pretinde că descrierea sa ca „recalcitrant, vulnerabil şi lăudăros" nu constituie un motiv legal de respingere a numirii sale, întrucât legea română nu prevede respectarea unor asemenea criterii de încadrare a unui poliţist.
Critica este ilogică şi nefondată.
Atributele enumerate de recurent ca reţinute în sarcina sa nu sunt, în niciun caz, „criterii de încadrare" a poliţiştilor, ci, dimpotrivă, argumente pentru a constata incompatibilitatea persoanei cu funcţia de poliţist.
Aceasta nu este o incompatibilitate legală, în sensul restrâns al termenului, de natura celor prevăzute expres de art. 45 din Legea nr. 360/2002, ci una de ordin moral şi etic.
De altfel, recurentul este în eroare cu privire la temeiurile pentru care instanţa de fond a respins acţiunea, căci ea nu a făcut o apreciere de ordin psihic şi moral asupra reclamantului, ci a constatat doar că, din punct de vedere formal, reuşita la concurs nu i-a dat dreptul reclamantului de a fi numit pur şi simplu în funcţie. Instanţa a constatat, de asemenea, că verificarea obligatorie a reclamantului a evidenţiat un comportament care îl face incompatibil cu funcţia.
Instanţa a procedat legal, limitându-şi controlul la a constata rezultatele verificării reclamantului, căci ea nu se poate substitui echipei de verificare numite pentru a întocmi „Nota de cunoaştere", singura competentă a verifica compatibilitatea morală a candidaţilor cu funcţia, pe baza conduitei lor generale în societate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul D.F. împotriva sentinţei civile nr. 1655 din 3 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4394/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 591/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
