ICCJ. Decizia nr. 4394/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4394/2008
Dosar nr. 6974/2/2007
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 34 din 9 ianuarie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.M., a obligat pârâţii M.I.R.A. şi D.G.P.M.B.i să plătească reclamantului primele de vacanţă pe perioada 2004 - 2006 şi sporul de fidelitate aferent anului 2005 - actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective - a admis cererea de chemare în garanţie a M.E.F. şi a obligat această parte să vireze sumele necesare plăţii acestor drepturi băneşti către M.I.R.A.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul, în calitate de funcţionar public, are dreptul - potrivit art. 37 alin. (2) teza întâi din OG nr. 38/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţistului - la plecarea în concediu de odihnă, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Conform art. 6 din actul normativ anterior individualizat, pentru activitatea desfăşurată în instituţiile din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, în calitate de militar, poliţist, funcţionar public şi personal contractual, se acordă un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, în condiţiile stabilite prin Ordinul ministrului de interne. Aceste condiţii au fost individualizate prin Ordinul nr. 132 din 9 februarie 2004.
De asemenea, instanţa de fond a precizat faptul că, prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 şi art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, aplicarea prevederii legale mai sus menţionate cu privire la acordarea primei de concediu a fost suspendată succesiv până la data de 31 decembrie 2006. În plus, prin art. 2 alin. (1) din OUG nr. 118/2004, a fost luată aceeaşi măsură în legătură cu sporul de fidelitate pe anul 2005.
În opinia primei instanţe, măsura suspendării nu poate avea ca efect decât amânarea punerii în aplicare a dispoziţiilor legale aflate în discuţie, deoarece suspendarea nu este echivalentă cu abrogarea pe termen limitat a legii, cu lipsa temporară a dreptului însuşi.
Odată cu expirarea duratei de suspendare a aplicării prevederilor legale, obligaţia corelativă dreptului consfiinţit prin lege devine executorie.
Dreptul la acţiune se naşte din momentul încetării perioadei de suspendare, respectiv 31 decembrie 2006 pentru prima de concediu şi 31 decembrie 2005 pentru sporul de fidelitate.
Prima instanţă şi-a însuşit argumentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia nr. 22 din 12 decembrie 2005, în sensul că nu se poate contesta existenţa dreptului pe perioada în care aplicarea prevederilor anterior nominalizate a fost suspendată, deoarece ar fi încălcate dispoziţiile art. 53 din Constituţie privind cazurile în care se poate retrage exerciţiul unui drept, cât şi reglementările art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, într-o atare situaţie, s-ar încălca principiul constituţional care garantează realizarea drepturilor acordate.
În altă ordine de idei, instanţa de fond a apreciat că cererea de chemare în garanţie este fondată, în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice care precizează că angajarea cheltuielilor din bugetul M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate, iar orice utilizare a acestora în alte scopuri determină angajarea răspunderii persoanelor vinovate.
În plus, prima instanţă a arătat şi faptul că chematul în garanţie are atribuţia de a elabora proiectul legilor bugetare anuale, precum şi ale legilor de rectificare. Or, în cauză, se impune, în raport de soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată, ca această parte să prevadă sumele respective în legea de rectificare bugetară.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 50 din 4 iunie 2008, a respins cererea de completare a sentinţei nr. 34 din 9 ianuarie 2008 formulată de D.G.P.M.B.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că, într-adevăr, a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului pentru perioada 1 martie 2005 - 31 decembrie 2006, excepţie invocată în cauză de către pârâtă, însă nu sunt incidente prevederile art. 2812 alin. (1) C.proC. civ.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs pârâta D.G.P.M.B., care a solicitat modificarea acesteia, admiterea excepţiei în discuţie, cu motivarea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc. civ., întrucât instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra acesteia, greşeală pe care putea să o îndrepte pe calea unei cereri întemeiate pe prevederile art. 2812 alin. (1) C.proc. civ., întrucât este vorba de o cerere incidentală.
M.E.F. a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 34 din 9 ianuarie 2008 şi a solicitat modificarea acesteia, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 şi 9 şi art. 3041 C.proc. civ., recurentul arată că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a încălcat prevederile Legii nr. 500/2002 care stabilesc că această parte are atribuţii doar în ceea ce priveşte elaborarea proiectului bugetului de stat.
Recurentul precizează că nu are nici un fel de raporturi legale sau contractuale cu recurentul care să justifice formularea unei cereri de chemare în garanţie a acestei instituţii.
Pretenţiile intimatului-reclamant sunt de natură salarială şi nu pot fi plătite decât de către instituţia publică cu care acesta are un raport de funcţie. În speţă, calitatea de ordonator principal de credite o are M.I.R.A.
Analizând sentinţa nr. 34 din 9 ianuarie 2008, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în temeiul prevederilor art. 3041 C.proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul formulat de M.E.F. este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a admis cererea de chemare în garanţie a M.E.F. pe care l-a obligat să vireze pârâtului M.I.R.A. sumele necesare pentru efectuarea plăţii drepturilor băneşti cuvenite reclamantului.
Art. 28 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice prevede că M.E.F. are atribuţii în elaborarea proiectelor legii bugetului şi bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Legea anuală a bugetului de stat este aprobată de către Parlamentul României.
Rectificarea bugetului de stat, care poate modifica bugetul aprobat, se poate face, de asemenea, tot prin lege.
M.E.F. este un administrator al bugetului statului, iar în baza legii aprobate a bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în lege.
Prin urmare, acest minister nu poate fi obligat să vireze către ordonatorii principali de credite ale sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat, motiv pentru care va fi respinsă cererea de chemare în garanţie a acestuia.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte retine că intimatul-reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul D.G.P.M.B. ca subofiţer şi agent de poliţie de la 14 august 1984 până la 28 februarie 2005, dată la care s-a pensionat (a se vedea adeverinţa nr. 144415/2007 emisă de Serviciul Management Resurse Umane al D.G.P.M.B.).
Aşadar, intimatul-reclamant are dreptul la plata sumelor solicitate cu titlu de primă de vacanţă şi spor de fidelitate doar pentru perioada în care a avut calitatea de agent de poliţie.
În consecinţă, în raport de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei nr. 34 din 9 ianuarie 2008, precum şi recursul declarat de D.G.P.M.B. împotriva sentinţei nr. 50 din 4 iunie 2008, va modifica sentinţa nr. 34/2008, în sensul că va admite în parte acţiunea reclamantului şi va obliga pârâţii D.G.P.M.B. şi M.I.R.A. să plătească reclamantului prima de vacanţă pentru anii 2004 - 2005 şi sporul de fidelitate, conform vechimii, pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 28 februarie 2005 şi va respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F., menţinând sentinţa nr. 50 din 4 iunie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 34 din 9 ianuarie 2008, precum şi recursul declarat de D.G.P.M.B. împotriva sentinţei civile nr. 50 CC din 4 iunie 2008, ambele pronunţate în dosarul nr. 6974/2/2007 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa nr. 34 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că admite în parte acţiunea reclamantului P.M.
Obligă D.G.P.M.B. şi M.I.R.A., să plătească reclamantului prima de vacanţă pentru anii 2004 - 2005 şi sporul de fidelitate, conform vechimii, pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 28 februarie 2005.
Respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F.
Menţine sentinţa civilă nr. 50/CC din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4378/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4828/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
