ICCJ. Decizia nr. 488/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 488/2008
Dosar nr. 4364/44/2006
Şedinţa publică de la 8 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 aprilie 2005 la Tribunalul Vrancea, reclamantul G.A.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Public Comunitar pentru Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Vrancea din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (în prezent Ministerul Internelor şi Reformei Administrative), obligarea pârâtului la preschimbarea permisului de conducere obţinut în străinătate.
Prin sentinţa civilă nr. 80 din 07 iunie 2005, Tribunalul Vrancea a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să preschimbe reclamantului permisul de conducere în conformitate cu Instrucţiunile nr. 1120 din 18 aprilie.
Recursul declarat de pârât împotriva sus-menţionatei sentinţe a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Galaţi, prin decizia nr. 327 din 13 octombrie 2005.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule Vrancea din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor invocând încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 308/R din 21 septembrie 2006, a admis contestaţia în anulare, a anulat decizia civilă nr. 327/R/2005 a Curţii de Apel Galaţi şi, în rejudecare, a admis recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 80/2005 a Tribunalului Vrancea, pe care a casat-o în totalitate şi a reţinut cauza pentru soluţionarea fondului.
Rejudecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 136 din 28 noiembrie 2006, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare să plătească reclamantului suma de 500.000 RON pentru fiecare zi de întârziere de la data de 29 aprilie 2005 până la data de 03 iunie 2006, cu titlu de daune cominatorii, a respins cererea de acordare a daunelor morale şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de preschimbare a permisului de conducere. Totodată, a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de pârât.
Instanţa de fond după casare a reţinut că soluţia se impune, întrucât reclamantul a solicitat la data de 01 martie 2005 preschimbarea permisului depunând toate documentele, prevăzute de lege însă, în mod nejustificat, din culpa pârâtului, cererea sa nu a fost soluţionată în termenul legal, ci abia la data de 28 decembrie 2005, iar despre emiterea permisului reclamantul a fost înştiinţat abia la data de 03 iunie 2006.
Prin urmare, instanţa a concluzionat că cererea de preschimbare a permisului a rămas fără obiect şi că pârâtul datorează reclamantului plata sumei de 500.000 RON pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiei, cu începere de la data de 29 mai 2005, data sesizării instanţei de judecată şi până la data de 03 iunie 2006 – data executării efective a obligaţiei, cu titlu de daune cominatorii.
Referitor la cererea de acordare a daunelor morale, s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada lezării demnităţii sale prin neîndeplinirea obligaţiei de către pârâtă.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond după casare au declarat recurs atât reclamantul G.A.A., cât şi pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
În recursul său, reclamantul a solicitat modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, susţinând, în esenţă, că la dosar au existat dovezi privind prejudiciile ce i-au fost cauzate, respectiv oportunităţi de afaceri pierdute şi întârzieri în recuperarea creanţei prin promovarea de către pârât a unor căi de atac.
Pârâtul a solicitat, în temeiul prevederilor art. 304 alin. (5), (6), (8) şi (9) C. proc. civ., art. 8 alin. (1) teza a II-a, art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 34 şi 35 din Legea nr. 459/2006, casarea sentinţei recurate cu reţinere spre rejudecare, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantului.
În esenţă, pârâtul a susţinut că prima instanţă nu a asigurat egalitatea părţilor în proces, prin nerespectarea normelor procedurale de comunicare a documentelor depuse de partea adversă; a acordat altceva decât s-a cerut, reclamantul solicitând daune morale şi materiale, iar instanţa acordând daune cominatorii, deşi sensul acordării acestora este de a forţa debitorul obligaţiei de a face să îşi îndeplinească obligaţia şi nu de a acoperi eventualele prejudicii produse reclamantului, în timp ce la data pronunţării deciziei atacate actul ce făcea obiectul obligaţiei era emis şi predat acestuia.
S-a mai arătat că instanţa de fond a interpretat greşit actul dedus judecăţii, în cauză fiind vorba despre emiterea unui act administrativ şi nu de înmânarea acestuia, această din urmă obligaţie nefiind prevăzută de niciun act normativ sau hotărâre judecătorească.
Recurentul-pârât a mai criticat hotărârea atacată şi pentru aplicarea greşită a legii, susţinând că art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede posibilitatea sancţionării de către instanţă a instituţiei publice cu penalităţi şi nu daune cominatorii, care de altfel, nici nu se mai impuneau având în vedere că obiectul obligaţiei de a face a fost executat, iar pârâtul nu avea nicio obligaţie de a anunţa pe reclamant că i s-a emis permisul şi de a i-l înmâna, acesta din urmă fiind cel obligat să manifeste interes şi să depună diligenţe pentru a intra în posesia lui.
Analizând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine aspectele ce vor fi expuse în continuare:
Recursul reclamantului este nefondat şi va fi respins ca atare.
Astfel, singura critică formulată de recurentul-reclamant vizează respingerea capătului de cerere referitor la acordarea daunelor morale.
Aşa după cum, în mod corect, a reţinut însă prima instanţă, reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu fără caracter patrimonial (moral), pentru a fi îndreptăţit la acordarea reparării băneşti a acestuia.
Invocarea lipsirii de anumite foloase materiale în firma al cărui asociat este recurentul reclamant, prin emiterea cu întârziere a permisului de conducere, în lipsa unor probe clare privind certitudinea şi întinderea pretinsei pagube şi a legăturii de cauzalitate cu fapta ilicită a autorităţii pârâte, nu constituie un mijloc de dovadă în sensul dorit de reclamant.
De asemenea, nu poate constitui un argument în sprijinul acestor susţineri ale recurentului-reclamant nici întârzierile în executarea sentinţei primei instanţe datorate exercitării de către pârât a căilor de atac împotriva respectivei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile în care acestea s-au promovat în cadru legal.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârât, acesta va fi admis în sensul şi pentru motivele ce se vor detalia în continuare:
În primul motiv de recurs, autoritatea pârâtă susţine că, prin hotărârea pronunţată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., deoarece pentru termenul din 16 noiembrie 2006, a fost citată în cauză numai cu copia răspunsului la întâmpinare formulat de reclamant, fără a i se transmite şi copia adresei din 18 octombrie 2005 depusă de acesta.
Pe de o parte, e de precizat că necomunicarea adresei respective, nu atrage nulitatea procedurii de citare, aceasta fiind legal îndeplinită, recurenta având cunoştinţă de termenul dosarului.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din actul de la dosar fond după casare, adresa din 18 octombrie 2005 este emisă de Inspectoratul de Poliţie Vrancea – Serviciul Poliţiei Rutiere, unitate în structura Ministerului Administraţiei şi Internelor ca şi autoritatea pârâtă, astfel încât recurenta putea intra în posesia respectivului înscris fără a i se leza în vreun fel dreptul la apărare.
A mai menţionat recurentul-pârât şi că instanţa de fond ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, întrucât în cauză se punea problema emiterii permisului de conducere şi nu înmânării acestuia, obligaţia din urmă fiindu-i imputată în absenţa unei reglementări legale.
Şi această susţinere este eronată. Simpla emitere a permisului de conducere al recurentului-reclamant la data de 28 decembrie 2005, fără încunoştiinţarea acestuia şi fără a-i da posibilitatea titularului să-şi valorifice astfel dreptul conferit de respectivul act administrativ, în condiţiile în care actul fusese solicitat încă de la 01 martie 2005, reprezintă o îndeplinire pur formală şi golită de conţinut a obligaţiei autorităţii publice în exercitarea atribuţiilor ce-i revin, în dezacord cu spiritul Legii nr. 554/2004 şi cu drepturile fundamentale ale persoanei, consacrate atât în dreptul intern, cât şi în cel comunitar.
În acest sens, este evident că data de 03 iunie 2006, data înmânării efective a actului în discuţie către beneficiarul său, reprezintă data executării obligaţiei de către autoritatea recurentă pârâtă şi că aceasta s-a aflat în culpă prin emiterea cu o nejustificată întârziere a permisului de conducere, după ce reclamantul introdusese acţiunea judiciară la data de 29 aprilie 2005.
Ca atare, în mod corect, pentru întârzierea în executarea obligaţiei legale de emitere a permisului, instanţa de fond a considerat că reclamantul este îndreptăţit la plata unor daune.
Natura şi cuantumul acestor daune a fost însă eronat stabilit de către Curtea de Apel Galaţi.
Se constată astfel, cu privire la natura daunelor, considerate de către instanţă a fi cominatorii, că motivul de recurs formulat de către recurentul-pârât este fondat.
Daunele cominatorii constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei şi au un caracter provizoriu, fiind, practic, un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligaţiei.
În cauză, într-adevăr, aşa cum arată recurentul-pârât, obligaţia a fost executată, astfel încât calificarea daunelor acordate ca fiind cominatorii este greşită, natura acestora fiind în fapt compensatorie.
Şi cu privire la cuantumul respectivelor daune instanţa s-a aflat în eroare, obligaţia autorităţii pârâte de a plăti reclamantului suma de 500.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, de la data de 29 aprilie 2005 până la data de 03 iunie 2006, nefiind o măsură proporţională cu fapta autorităţii.
Pentru a fi în concordanţă cu caracterul sancţionator dar just pe care trebuie să-l aibă această măsură, suma de 50 RON pe zi de întârziere este necesară şi suficientă.
În raport cu toate cele expuse, se va admite recursul declarat de pârât, se va modifica, în parte, hotărârea recurată, în sensul că va fi obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON pe zi de întârziere pentru perioada de 29 aprilie 2005-03 iunie 2006 cu titlu de despăgubiri pentru întârziere; cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale instanţei şi se va respinge, ca nefondat, recursul promovat de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Internei şi Reformei Administrative – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor împotriva sentinţei civile nr. 136 din 28 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 50 RON pe zi pentru perioada 29 aprilie 2005-03 iunie 2006, cu titlu de despăgubiri de întârziere.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.A.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 487/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 489/2008. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
