ICCJ. Decizia nr. 487/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 487/2008
Dosar nr. 2610/36/2006
Şedinţa publică de la 8 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 martie 2006, reclamantul N.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, recalcularea concediilor medicale pentru perioada mai-decembrie 2005 şi acordarea îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă ce i se cuvine conform fişei postului de consilier superior 3, precum şi obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON în solidar cu persoana fizică ce a elaborat, omis sau încheiat actul sau, după caz, care se face vinovat de refuzul de a soluţiona cererea referitoare la interesul legitim, suma indicată reprezentând prejudiciul material cauzat prin emiterea unui act administrativ nelegal.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de angajat la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, în perioada mai 2005-13 februarie 2006, a beneficiat de concediu medical, fiind internat în mai multe unităţi sanitare şi suferind intervenţii chirurgicale, însă îndemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă a fost calculată greşit şi, deşi s-a adresat atât conducerii Inspecţiei Piscicole, cât şi Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, depunând plângere prealabilă, conform prevederilor art. 49 alin. (4) din O.U.G. nr. 123/2003, dar nu i s-a răspuns.
Tribunalul Tulcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 905 din 20 aprilie 2006, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, reţinând incidenţa prevederilor art. 1 din H.G. nr. 865/2005 şi ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Judecând pricina în primă instanţă, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.186 RON cu titlu de drepturi băneşti cuvenite şi a sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând cererea de obligare la plata daunelor.
Cu privire la drepturile băneşti, instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu concluziile raportului de expertiză, suma rezultând din diferenţa dintre sumele încasate de reclamant şi sumele datorate acestuia de către autoritatea pârâtă, precum şi din scăderea sumei de 695 RON reprezentând contravaloarea concediilor medicale achitate în mod eronat reclamantului, fără că acesta să fi îndeplinit stagiul de cotizare prevăzut de lege.
Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor în sumă de 5.000 RON, Curtea de apel a apreciat că acesta trebuie respins, având în vedere că, pe o parte, reclamantul a încasat fără a i se fi cuvenit o sumă de bani cu titlu de indemnizaţie de concediu, iar pe de altă parte, contestatorul nu a indicat funcţionarul public care s-ar fi făcut vinovat de refuzul soluţionării cererii sale şi nici nu a dovedit întrunirea condiţiilor cumulative pentru atragerea răspunderii civile delictuale.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantului, pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură a arătat, în esenţă, că intimatul-reclamant nu mai are de încasat drepturi băneşti aferente indemnizaţiei de concediu medical pentru perioada iulie 2005-februarie 2006, întrucât în raportul de expertiză pe care instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia, indemnizaţia netă în cuantum de 7.275 RON a fost calculată eronat şi nu s-a reţinut faptul că la data de 12 august 2006 intimatul-reclamant a încasat diferenţa de indemnizaţie în sumă brută de 897 RON.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a arătat că sentinţa atacată este temeinică şi legală în raport cu prevederile art. 13 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate şi ale art. 24 alin. (1)-(2) în Normele de aplicare aprobate prin Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii nr. 60 din 27 ianuarie 2006 şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 32 din 27 ianuarie 2006.
A mai arătat că expertiza contabilă a fost efectuată în temeiul art. 201 C. proc. civ. şi că autoritatea recurentă nu a pus la dispoziţia expertului toate documentele financiar-contabile care au stat la baza calculului salariului, potrivit art. 208 C. proc. civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor formulate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Deşi recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., din motivarea acestuia nu rezultă în ce constă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, care să fi dus la schimbarea naturii ori înţelesului lămuri şi vădit neîndoielnic al acestuia şi nici care sunt prevederile legale greşit interpretate ori aplicate de către instanţa de fond.
Diferenţa de drepturi băneşti aferente concediilor medicale din perioada iulie 2005-februarie 2006, reţinută în dispozitivul sentinţei atacate, a fost stabilită pe baza unei expertize contabile dispuse pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ce rezultă din documentele contabile, conform art. 201 C. proc. civ.
Din conţinutul raportului de expertiză rezultă că expertul a răspuns obiectivelor fixate de instanţă şi a calculat diferenţele dintre sumele nete cuvenite conform prevederilor aplicabile ale Legii nr. 19/2000 şi ale O.U.G. nr. 158/2005 şi sumele virate în contul de salarii luând în considerare şi scăzând în mod corespunzător unele sume încasate necuvenit pentru perioada 03 mai 2005-30 iunie 2005, când intimatul-reclamant nu avea stagiul minim de cotizare, conform art. 98 din Legea nr. 19/2000.
Expertul contabil a înştiinţat recurenta-pârâtă despre efectuarea expertizei şi i-a solicitat o serie de documente relevante, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire semnată şi stampilată la data de 13 august 2007, părţile având obligaţia de a da expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ.
De asemenea, este de menţionat că recurenta-pârâtă nu a formulat obiecţiuni şi nu a solicitat a expertiză contrarie, prin cerere motivată, la primul termen după depunerea lucrării, aşa cum prevede art. 212 alin. (2) C. proc. civ., împrejurare ce atrage decăderea din acest drept, conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
În consecinţă, nu pot fi reţinute susţinerile din cererea de recurs, privind pretinsele erori de calcul şi neluarea în considerare a sumei de 897 RON, prevăzut într-un „proces-verbal de conciliere” întocmit la data de 31 iulie 2006, după sesizarea instanţei.
Având în vedere toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menţinând sentinţa atacat ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură împotriva sentinţei civile nr. 699/CA din 04 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 486/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 488/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
