ICCJ. Decizia nr. 506/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 506/2008
Dosar nr. 233/2/2007
Şedinţa publică de la 12 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 mai 2005, R.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor –Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor să se dispună anularea hotărârii nr. 14 din 01 aprilie 2005, ca nelegală, iar pe cale de consecinţă, repunerea în termenul de contestare a deciziei de imputare din 31 octombrie 2002 emisă de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi exonerarea sa de obligaţia de plată a sumei de 5.789,19 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin sentinţa civilă nr. 49 din 13 ianuarie 2004 a Tribunalului Prahova a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie mai sus-menţionat, dispunându-se anularea deciziei de imputare emisă de pârâtă şi exonerarea sa de plata sumei de 5.789,19 RON, reprezentând cheltuieli de şcolarizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, iar prin decizia nr. 834 din 28 octombrie 2004, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis recursul, modificând parţial sentinţa în sensul admiterii excepţiei de inadmisibilitate invocată de partea adversă şi al respingerii acţiunii ca inadmisibilă.
În situaţia dată, în termen legal a formulat contestaţie împotriva deciziei de imputare, solicitând repunerea în termenul de contestare, conform art. 42 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, precum şi anularea deciziei, cu consecinţa exonerării de plata sumei imputate.
Prin sentinţa civilă nr. 1857 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că citaţiile anexate la dosarul cauzei, însoţite de confirmările de primire, demonstrează fără echivoc faptul că reclamantul a fost citat în mod legal în vederea soluţionării plângerii de către Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor .
Cât priveşte cererea de repunere în termenul de contestare a deciziei de imputare s-a considerat că reclamantul nu a făcut dovada unor împrejurări obiective care l-au împiedicat să uzeze de căile de atac prevăzute de dispoziţiile art. 30, 31 şi 35 din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor.
Şi ultima hotărâre judecătorească a fost atacată cu recurs de către reclamantul R.M.
Recurentul a susţinut că sentinţa este nelegală, deoarece ea se fundamentează pe nişte probe extrinseci, adică pe citaţiile ataşate în dosar, dar fără dovada de comunicare şi confirmări de primire.
Mai mult chiar, prima citaţie i-a parvenit în ziua fixată de Comisia pentru soluţionarea plângerii, iar cea de a doua citaţie nu i-a parvenit în niciun mod.
Referitor la cererea de repunere în termen, reclamantul a precizat că aceasta nu era inadmisibilă şi chiar dacă s-a adresat unui organ necompetent, instanţa trebuia să-i decline competenţa în favoarea organului cu atribuţii jurisdicţionale.
Criticile nu sunt întemeiate.
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, în Dosarul nr. 2715/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, au fost anexate citaţiile comunicate lui R.M. pentru termenele stabilite de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor în vederea soluţionării plângerii formulate împotriva hotărârii nr. 12143/2004. Aceste citaţii sunt însoţite de confirmările de primire, astfel încât susţinerile recurentului privind pretinsa citare nelegală au fost înlăturate în mod corect de instanţă.
Pe de altă parte, potrivit art. 42 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, privind răspunderea materială a militarilor, persoanele interesate care, din motive întemeiate, nu au făcut uz de căile de atac prevăzute la art. 30, 31 şi 35 pot cere repunerea în termen în cel mult 15 zile de la încetarea cauzei care le-a împiedicat să uzeze de acele căi de atac.
În cauza de faţă însă, dovada existenţei unor asemenea motive care l-au împiedicat pe recurent să exercite în termenul legal calea administrativ jurisdicţională de atac nu a fost făcută.
Apreciind aşadar, că hotărârea nr. 12143 din 17 decembrie 2004 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor este legală şi temeinică şi respingând acţiunea introdusă de R.M. ca neîntemeiată, Curtea de apel a pronunţat o sentinţă ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva sentinţei civile nr. 1857 din 27 iunie 2007, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 519/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
