ICCJ. Decizia nr. 527/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 527/2008
Dosar nr. 300/32/2007
Şedinţa publică de la 12 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 62 din 15 mai 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A.M., a anulat în parte decizia nr. 81 din 12 iulie 2006 emisă de Garda Financiară – Comisariatul General, în ce-l priveşte pe contestator, şi a dispus înlocuirea sancţiunii aplicate, respectiv diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni, cu mustrare scrisă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că excepţia privind prescrierea dreptului de aplicare a sancţiunii invocată de reclamant este neîntemeiată, întrucât abaterile săvârşite, având un caracter continuu, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptelor, respectiv 27 martie 2006, astfel că nu au fost încălcate prevederile art. 65 alin. (5) din Legea nr. 188/1999.
S-a reţinut, de asemenea, că şi excepţiile vizând încălcarea art. 25 alin. (5) din H.G. nr. 1210/2003 şi ale art. 35 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ sunt neîntemeiate.
Curtea de apel a stabilit că reclamantul a încălcat o parte din îndatoririle sale de serviciu, ceea ce constituie abateri disciplinare prevăzute de art. 68 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, sancţiunea aplicată fiind însă prea severă în raport cu persoana acestuia, având în vedere şi faptul că a fost în concediu medical o perioadă îndelungată, neputând să-şi ducă la îndeplinire, în bune condiţiuni, sarcinile ce îi reveneau.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamantul A.M., cât şi pârâtul Garda Financiară – Comisariatul General.
I. Recurentul-reclamant A.M. a susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii pronunţate motivat de faptul că actele dosarului au demonstrat că normele de lucru aprobate de comisarul general nu i-au fost aduse la cunoştinţă, în perioada în care acestea au fost comunicate personalului Gărzii Financiare Neamţ, aflându-se în concediu medical. De altfel, după cum susţine recurentul, obligaţia de aducere la cunoştinţă a respectivelor norme aparţinea la acea dată, ca sarcină de serviciu, fostului comisar şef al Gărzii Financiare Neamţ care şi-a neglijat însă această îndatorire, ceea ce nu îi poate fi imputat lui, ca motiv al aplicării sancţiunii disciplinare.
A mai arătat recurentul-reclamant că a făcut dovada îndeplinirii corespunzătoare a atribuţiilor sale profesionale, în calitate de comisar şef divizie, cât şi în calitate de comisar de execuţie, omisiunea semnării procesului-verbal, reţinută de intimată, fiind atrasă de împrejurarea că în mod voit a fost supraîncărcat.
Cum însă respectiva omisiune a fost lipsită de consecinţe, nefiind de natură a crea un prejudiciu instituţiei ca atare sau finalităţii actului de control, nici chiar sancţiunea aplicată de instanţă nu poate fi menţinută, producerea unui rezultat vătămător fiind una dintre condiţiile ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru ca răspunderea disciplinară să poată fi angajată.
II. Garda Financiară – Comisariatul General, a declarat la rândul său recurs împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate reclamantului A.M., respectiv mustrarea scrisă, în locul diminuării drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni.
În opinia pârâtului-recurent, această hotărâre a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat eronat deficienţele reţinute în sarcina reclamantului.
Arată recurentul că în calitatea sa de comisar şef divizie, reclamantul-intimat nu a respectat normele de lucru ale Gărzii Financiare, cu privire la propunerea şi formarea echipelor de control, precum şi la stabilirea condiţiilor de efectuare a verificărilor date în competenţă, după cum nici nu a completat rezultatele acţiunilor de control în situaţia de răspunderi zilnice date în competenţa sa.
S-a mai susţinut că toate aceste încălcări ale normelor de lucru, în cazul concret al reclamantului, ce deţine o funcţie de conducere, sunt cu atât mai grave.
În fine, acest recurent a mai precizat că pentru actele întocmite formal împreună cu reclamantul-intimat, comisarul T.I., a fost de asemenea sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale, măsura dispusă faţă de aceasta fiind irevocabil menţinută prin decizia nr. 2990 din 12 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Totodată, în ceea ce priveşte gravitatea abaterilor reţinute şi consecinţele acestora, s-a indicat că potrivit dispoziţiilor H.G. nr. 1538/2003, pentru organizarea şi funcţionarea Gărzii Financiare, în vigoare la data emiterii deciziei nr. 81/2007, la orice acţiune de control participă minimum 2 comisari, iar lipsa semnăturilor agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor.
Examinând cele două recursuri în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. şi faţă de criticile şi respectiv apărările reciproce ale părţilor, Înalta Curte reţine că este neîntemeiat recursul formulat de recurentul-reclamant A.M., astfel că urmează a fi respins ca atare, în vreme ce recursul intimatului-pârât este fondat şi va fi admis, în considerarea celor prezentate în cele ce urmează:
Prin decizia nr. 81 din 12 iulie 2006 emisă de Garda Financiară – Comisariatul General, reclamantul-recurent a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni de zile, în baza prevederilor art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, ce reglementează sancţiunea disciplinară aplicată.
Este de menţionat că prin aceeaşi decizie nr. 81/2006, au mai fost sancţionaţi şi N.C., comisar şef al Gărzii Financiare – Secţia Neamţ, precum şi T.I., comisar de execuţie în cadrul aceleiaşi instituţii, acesta din urmă cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni.
În sarcina recurentului A.M., în calitate de comisar şef divizie, după cum a menţionat de altfel şi instanţa de fond, s-a reţinut că nu a respectat normele de lucru cu privire la propunerea şi formarea echipelor de control, precum şi la stabilirea condiţiilor de efectuare a verificărilor date în competenţa sa.
În acest context, al nerespectării prevederilor legale, s-a reţinut şi că în calitate de comisar de execuţie, reclamantul nu a semnat actele de control alături de comisarul din echipa sa, T.I.
Nu sunt întemeiate şi nu vor fi primite criticile recurentului-reclamant, formulate împotriva sentinţei de fond, în sensul că au fost apreciate greşit probele administrate şi că în mod nejustificat s-a considerat de către instanţa de fond că şi-a încălcat îndatoririle de serviciu.
Probele administrate de către instanţa de fond, respectiv raportul de audit, procesele-verbale de contravenţie ca şi declaraţia martorului A.C. demonstrează şi evidenţiază nerespectarea de către recurent a îndatoririlor sale de serviciu, întocmirea necorespunzătoare a actelor de control, astfel că, pe deplin justificat s-a reţinut în sarcina sa abaterea disciplinară care a şi atras aplicarea sancţiunii contestate.
Nu poate fi primită nici apărarea recurentului în sensul că nu a cunoscut noile norme de lucru aprobate de comisarul general, pentru singurul motiv că s-a aflat în concediu de boală şi fostul comisar şef al Gărzii Financiare Neamţ nu i le-a adus la cunoştinţă, dată fiind calitatea sa de şef divizie în cadrul Secţiei Neamţ al Gărzii Financiare.
Chiar dacă recurentul s-a aflat în concediu de boală o perioadă de timp, fapt demonstrat şi atestat medical, necontestat, în calitatea sa de şef divizie, deţinând o funcţie de conducere, nu poate susţine că nu era dator, ca prin orice mijloace, la revenirea la serviciu, să ia cunoştinţă de normele de lucru ce fuseseră comunicate în perioada în care s-a aflat în concediu medical, exercitarea funcţiei de conducere presupunând chiar cunoaşterea şi asigurarea respectării acestor norme de către comisarii din subordine.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte apreciază că abaterea disciplinară reţinută în sarcina recurentului-reclamant este, cu evidenţă, dovedită.
Pentru argumentele ce justifică respingerea recursului reclamantului-recurent, la care se adaugă şi cele mai jos menţionate, urmează a fi admis, ca fiind întemeiat, recursul declarat de intimatul-pârât Garda Financiară – Comisariatul General în sensul că faţă de gravitatea abaterii disciplinare reţinute, înlocuirea de către instanţa de fond a sancţiunii aplicate, de diminuare a drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni, cu o simplă mustrare, apare ca fiind nelegală.
Înalta Curte, pentru cele deja arătate, apreciază în acord cu recurentul-pârât că potrivit fişei postului său, reclamantul şi-a nesocotit atribuţiunile de serviciu şi mai mult, a demonstrat pasivitate şi lipsă de preocupare faţă de obligaţiile specifice ce-i reveneau, dată fiind funcţia sa de conducere, de şef divizie.
Nu mai puţin relevantă este şi împrejurarea că întocmirea actelor de control fără a fi semnate de cei doi comisari, respectiv a agentului constatator, atrage nulitatea procesului-verbal, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, ceea ce demonstrează odată în plus gravitatea abaterilor reţinute în sarcina reclamantului-recurent şi consecinţele acestora, contrar celor susţinute de acesta din urmă.
În fine, Înalta Curte nu poate să nu menţioneze, pentru raţiuni de coerenţă şi unitate jurisprudenţială, că în ceea ce îl priveşte pe comisarul T.I., care a şi participat la acţiunile de control realizate împreună cu recurentul şi care la rândul său a fost sancţionat prin aceeaşi decizie nr. 81/2006, sancţiunea ce i-a fost aplicată a fost menţinută prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă (decizia civilă nr. 2929 din 12 iunie 2007).
Faţă de cele arătate, în baza art. 312 C. proc. civ., se va admite aşadar ca fiind întemeiat recursul intimatei-pârâte Garda Financiară – Comisariatul General şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii reclamantului, în vreme ce recursul acestuia din urmă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.M. împotriva sentinţei nr. 62 din 15 mai 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de pârâtul Garda Financiară – Comisariatul General împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului A.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 519/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 529/2008. Contencios. Regim tolerare. Recurs → |
|---|
