ICCJ. Decizia nr. 542/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 542/2008
Dosar nr. 8687/1/2007
Şedinţa publică de la 13 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la 05 septembrie 2007, Prefectul Municipiului Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1653 din 13 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, solicitând casarea hotărârii recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.
În motivarea recursului, s-a susţinut că înscrierea minorului în paşaportul mamei – S.D. – s-a efectuat cu respectarea legii, întrucât prin recunoaşterea paternităţii minorului S.C. (născut din relaţiile de concubinaj dintre B.H. şi S.D.), situaţia legală a minorului a devenit echivalentă cu cea a unui minor după desfacerea căsătoriei părinţilor.
Acordul pârâtului B.H. a existat, nu a fost revocat printr-un act de cel puţin aceeaşi valoare ca şi declaraţia notarială iniţială, deci sentinţa atacată în cauză este nelegală, prin admiterea cererii lui B.H. de anulare a înscrierii numelui copilului în paşaportul mamei sale.
Sentinţa a fost recurată şi de S.D. care a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu se poate primi susţinerea că tatăl şi-a dat consimţământul înscrierii minorului în paşaportul mamei sale (în prezent paşaportul acesteia fiind expirat), deşi la dosarul autorităţii există acordul scris exprimat în formă autentică dat de reclamantul-intimat.
S-a mai susţinut că în mod greşit instanţa de fond nu a mai avut în vedere că prin decizia penală nr. 159/R din 19 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, s-a stabilit că B.B., şeful serviciului paşapoarte, nu este vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale privind înscrierea minorului S.C. în paşaportul mamei sale (reclamantul-intimat a formulat o plângere penală împotriva lui B.B. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor).
A mai precizat recurenta, că în prezent, nici nu mai este necesar acordul expres al reclamantului ca minorul să fie înscris în paşaportul ei, cât timp copilul i-a fost încredinţat spere creştere şi educare, în mod irevocabil, prin hotărâre judecătorească (depunând în acest sens sentinţa nr. 8480 din 14 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 3229/2004 de Judecătoria Sector 3, prin care s-a dispus încredinţarea copilului către mamă; decizia civilă nr. 1704A din 19 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 38549/3/2005 al Tribunalului Bucureşti prin care s-a respins apelul formulat de B.H., şi decizia civilă nr. 360 din 22 februarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 38549/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti prin care s-a anulat recursul formulat de B.H. împotriva deciziei civile nr. 1704A din 19 octombrie 2006).
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa civilă nr. 1653 din 13 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Totodată, s-a respins acţiunea restrânsă faţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
S-a admis acţiunea aşa cum a fost restrânsă, în parte, formulată de reclamantul B.H. în contradictoriu cu M.A.I. şi Prefectura Municipiului Bucureşti – Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi S.D.
S-a anulat înscrierea din paşaportul pârâtei S.D. privind pe minorul S.C., înscriere efectuată la 18 martie 2004 de pârâtul Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bucureşti.
S-a respins cererea privind obligarea pârâtului Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bucureşti privind eliberarea unui paşaport individual pentru minorul S.C.
S-a mai reţinut că la momentul înscrierii copilului în paşaportul mamei sale, nu există o hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului (născut la 02 octombrie 1998), hotărârea pronunţându-se abia la 14 octombrie 2005, iar înscrierea în paşaport făcându-se la 18 martie 2004.
Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate şi vor fi admise întrucât hotărârea pronunţată în cauză este netemeinică şi nelegală.
Înscrierea minorului S.C., născut la 02 octombrie 1998 în paşaportul mamei sale S.D. s-a făcut în mod legal, avându-se în vedere acordul scris dat de B.H. în faţa notarului public (declaraţia notarială din 27 iulie 2000 dată în faţa BNP D.G.).
De precizat că paternitatea faţă de intimatul-reclamant B.H., s-a stabilit în urma acţionării în justiţie de mama copilului, printr-o cerere de chemare în judecată, soluţionată prin sentinţa civilă nr. 4318/2000 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2. Tatăl copilului, care nu recunoscuse paternitatea copilului timp de 2 ani, a recunoscut în faţa instanţei că minorul S.C. este copilul său. Ulterior, s-a stabilit pensia de întreţinere şi modalitatea legăturilor personale ale tatălui cu copilul (sentinţa civilă nr. 6061 din 28 iunie 2001 a Judecătoriei Sector 3).
Deci, înscrierea minorului în paşaportul mamei sale, s-a efectuat de Serviciul paşapoarte în anul 2004 – 18 martie, avându-se în vedere consimţământul tatălui în acest sens [conform art. 11 alin. (4) din O.G. nr. 65/1997], dat în mod expres în faţa notarului public în anul 2000, consimţământ ce nu a fost revocat de intimatul-reclamant.
Susţinerea instanţei în sensul că abia în 14 octombrie 2005 s-a pronunţat o hotărâre judecătorească de încredinţare a minorului către mamă, este nerelevantă cauzei pentru înscrierea copilului în paşaportul mamei sale actul administrativ fiind legal potrivit reglementărilor în materie în acel moment, în condiţiile acordului ambilor părinţi.
Aşa fiind, se constată că în mod greşit instanţa de fond a considerat că actul administrativ constituit în înscrierea copilului în paşaportul mamei, este un act abuziv în condiţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, recursurile declarate în cauză vor fi admise conform art. 312 C. proc. civ., sub aspectul greşitei anulări a înscrierii dispuse de instanţa de fond, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Sub acest ultim aspect, în mod corect instanţa de fond a reţinut că M.A.I. nu are calitate procesuală pasivă în cauză [faţă de art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 83/2001 ce stabileşte că serviciile publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple se organizează în cadrul Prefecturilor Judeţene şi al Prefecturii Municipiului Bucureşti] şi că eliberarea unui paşaport individual pentru minorul S.C. este neîntemeiată [paşaportul individual eliberându-se la cererea părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat – art. 11 alin. (2) din O.G. nr. 65/1997].
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de S.D. şi de Prefectul Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1653 din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge şi capătul de cerere privind anularea înscrierii în paşaportul pârâtei S.D. a minorului S.C., înscriere efectuată la data de 18 martie 2004 de către pârâtul Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 538/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 543/2008. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
