ICCJ. Decizia nr. 553/2008. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 553/2008
Dosar nr. 7500/42/2006
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 96 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de SC U. SA, în contradictoriu cu A.N.A.F. şi D.G.F.P. Prahova, prin care reclamanta a solicitat:
- anularea deciziei nr. 230 din 22 noiembrie 2006 emisă de A.N.A.F., prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de societate împotriva deciziei de impunere din 03 mai 2006 întocmită de D.G.F.P. Prahova;
- obligarea pârâtelor la admiterea cererii de rambursare a TVA şi menţinerea convenţiei de eşalonare încheiată între societate şi A.N.A.F.
În motivarea sentinţei pronunţate, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia nr. 230 din 22 noiembrie 2006, A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a anulat decizia de impunere, a respins contestaţia societăţii pentru suma de 575.629 RON, precum şi contestaţia formulată de societate împotriva raportului de inspecţie fiscală din 08 iulie 2005 şi a deciziei de impunere emisă în baza acestuia.
Raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere au fost întocmite ca urmare a deciziei nr. 21 din 10 februarie 2006 emisă de A.N.A.F. – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care s-a dispus desfiinţarea deciziei de impunere din 08 iulie 2005 pentru suma totală de 575.629 RON reprezentând dobânzi (437.149 RON) şi penalităţi de întârziere în sumă de 138.480 RON, aferente TVA stabilită suplimentar, precum şi recalcularea cuantumului acestor accesorii.
Prin decizia nr. 21 din 10 februarie 2006 s-a reţinut că organele de inspecţie fiscală au calculat în mod eronat dobânzile şi penalităţile de întârziere la diferenţa de TVA stabilită suplimentar în sumă de 7.500.000 RON, dispunându-se recalcularea accesoriilor la suma de 6.841.792 RON, întrucât prin aceeaşi decizie a fost respinsă contestaţia SC U. SA cu privire la cuantumul TVA, societatea datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 575.629 RON, conform art. 114 alin. (1), art. 115 şi art. 120 C. proc. fisc.
Contestaţia formulată de societate a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 165 din 25 august 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, dar prin decizia nr. 1734 din 22 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Prahova şi A.N.A.F., a fost casată sentinţa respectivă şi, în fond, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia reclamantei SC U. SA împotriva deciziei nr. 21 din 10 februarie 2006
În concluzie, Curtea de apel a reţinut că, întrucât decizia nr. 21 din 10 februarie 2006 a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, toate obligaţiile fiscale născute în baza acesteia sunt datorate de reclamanta SC U. SA.
Împotriva sentinţei civile nr. 96 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC U. SA, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, iar „sumele cuprinse în decizia nr. 230 din 22 noiembrie 2006 sunt accesorii calculate la un T.V.A. nedatorat, fiind calculate în mod eronat”.
Recursul este nefondat.
Într-adevăr, aşa cum s-a reţinut şi în expunerea rezumativă făcută mai sus, prin decizia nr. 230 din 22 noiembrie 2006 organele fiscale, anulând parţial decizia de impunere din 03 mai 2006, pe care au menţinut-o pentru suma de 575.629 RON reprezentând accesorii la un TVA de 7.500.000 RON, au respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de societatea comercială recurentă în ceea ce priveşte accesoriile respective.
Potrivit susţinerii recurentei, aceasta nu ar datora suma respectivă, fiind calculată ca accesorii la un TVA nedatorat, ceea ce este, însă, lipsit de temei.
Astfel, în ceea ce priveşte suma de 7.500.000 RON, reprezentând TVA la care au fost calculate accesoriile de 575.629 RON, prin decizia nr. 1734 din 22 martie 2007 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, admiţându-se recursul organelor fiscale şi fiind casată sentinţa civilă nr. 165 din 25 august 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea societăţii comerciale recurente a fost respinsă, cu consecinţa menţinerii actului administrativ fiscal atacat şi a sumei de 7.500.000 RON ca TVA datorată.
Astfel fiind, potrivit principiului general de drept accesorium sequitur principale, din moment ce debitul principal este datorat, societatea comercială recurentă datorează şi accesoriile acestuia: penalităţile şi dobânzile în sumă totală de 575.629 RON acestea fiind calculate în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (1), art. 115 alin. (1) şi art. 120 alin. (1) C. proc. fisc., în forma republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 560/24.06.2004.
În concluzie, motivul de recurs invocat este lipsit de temei, astfel că recursul va fi respins, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC U. SA împotriva sentinţei civile nr. 96 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 552/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 555/2008. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
