ICCJ. Decizia nr. 562/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 562/2008
Dosar nr. 967/35/2007
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 mai 2006 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.P., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, a solicitat instanţei să dispună anularea hotărârii nr. 12223 din 10 martie 2006 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să îi recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că, în mod nelegal, pârâta i-a respins cererea de recunoaştere a drepturilor respective, întrucât din adeverinţa de şcolarizare pentru clasele I-IV rezultă că a urmat cursurile Şcolii Generale din Vârciorog, iar din adeverinţa de la Arhivele Naţionale rezultă că s-a refugiat anterior anului 1942.
Prin sentinţa civilă nr. 172/CA/2006-P.I. din 27 octombrie 2006, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant, reţinând că acţiunea acestuia nu este dovedită cu niciun înscris oficial, iar declaraţiile martorilor nu sunt concludente, neputând fi avute în vedere la stabilirea calităţii reclamantului de beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.P., recurs care a fost admis prin decizia nr. 883 din 13 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sentinţa fiind casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Înalta Curte de a reţinut că se impune completarea probatoriului, întrucât din fişa completată la data de 03 decembrie 1940, fişă emisă de Secretariatul de Stat al Colonizării şi Populaţiei Refugiate, rezultă că persoanele refugiate sunt M.M., de 45 ani, văduvă, şi P., de 20 de ani, fiul M., necăsătorit, soţul, respectiv tatăl persoanelor refugiate, figurând ca fiind decedat. Cât priveşte locul naşterii reclamantului (M.P.) urmează a se observa că este comuna Vărsăud, iar nu localitatea Călăţea, raionul Aleşd, aşa cum rezultă din certificatul de naştere al acestuia, depus în copie la dosar. Această situaţie este reţinută, de altfel şi de Arhivele Naţionale prin adresa emisă la 08 octombrie 2006, prin care îndrumă reclamantul să se adreseze pentru dovezi primăriei, de la locul naşterii acestuia.
Rejudecând cauza după casarea cu trimitere, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie 2007, a respins acţiunea reclamantului.
Conformându-se dispoziţiilor instanţei de trimitere, în rejudecare, Curtea de apel a constatat că reclamantul se află în imposibilitatea de a depune alte probe.
Pentru a pronunţa această soluţie, pe baza probatoriului existent la dosarul cauzei, Curtea de apel a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi că există o puternică prezumţie în sensul că părăsirea localităţii de domiciliu nu s-a datorat unor persecuţii din motive etnice.
În esenţă, Curtea de apel a avut în vedere următoarele aspecte:
- conform menţiunilor înscrise în certificatul de naştere, reclamantul s-a născut la data de 13 octombrie 1935 în localitatea Călăţea, raionul Aleşd, părinţii săi fiind M.M.I., în vârstă de 22 de ani, şi M.M.A., în vârstă de 23 de ani;
- fişa eliberată de Arhivele Naţionale se referă la refugiul unor alte persoane decât reclamantul M.P. şi mama acestuia M.M.A.;
- martorii F.G. şi U.P. au revenit asupra declaraţiilor notariale iniţiale arătând că nu au cunoştinţă despre motivul plecării reclamantului din localitatea Călăţea în localitatea Vârciorog.
Împotriva sentinţei civile nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul M.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant reiterează pe larg istoricul faptelor expuse la fond referitoare la persecuţiile din motive etnice suferite de familia sa în localitatea de domiciliu – Călăţea, constând în principal în împrejurarea că tatăl său – sergent în rezervă, specialitatea transmisiuni, a fost ameninţat cu mobilizarea în armata maghiară, ceea ce a determinat refugiul familiei în localitatea Vârciorog.
Recurentul-reclamant subliniază faptul că mama sa – M.M.A. nu are nicio legătură cu persoana menţionată în fişa transmisă instanţei de Arhivele Naţionale şi critică faptul că soluţia se întemeiază pe acest act.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile ordonanţei persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice”, fiind „refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin H.G. nr. 127/2002:
Art. 4 alin. „(1) Dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, cum sunt:
- acte eliberate de Crucea Roşie Internaţională;
- acte eliberate de lagărele de concentrare;
- livrete militare sau adeverinţe eliberate de U.M. Piteşti, pentru persoanele care au fost în detaşamentele de muncă obligatorie;
- carnet/foi de pontaj privind zilele de muncă obligatorie;
- carnet de identitate privind pe cei deportaţi în Moghilev;
- adeverinţe eliberate de Arhivele Naţionale Române sau de direcţiile judeţene ale acestora, ordine, dispoziţii etc.;
- buletine de evidenţă a populaţiei, eliberate de postul de jandarmi din localitatea respectivă din Transnistria;
- acte eliberate de primăria oraşelor respective;
- certificate sau adeverinţe de la autorităţile militare ori civile româneşti;
- adeverinţe eliberate de alte autorităţi din Transnistria;
- alte asemenea acte oficiale.
(2) În lipsa actelor oficiale dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.”
Potrivit dispoziţiilor sus-menţionate, dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, se face fie prin actele oficiale menţionate la art. 4 alin. (1) din Norme, fie prin declaraţii de martori în situaţia în care lipsesc actele oficiale.
În cauză, Curtea de apel, ca instanţă de rejudecare, a realizat o corectă interpretare a probatoriului administrat.
Astfel, se constată că atât Casa Judeţeană de Pensii Bihor, cât şi Curtea de apel au reţinut că cererea recurentului-reclamant M.P. de recunoaştere a calităţii de refugiat nu este susţinută de niciun act care să probeze persecuţiile din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu şi care au determinat familia să se refugieze în localitatea Vârciorog.
Mai mult decât atât, în considerarea extrasului din 27 iulie 2005 emis de Arhivele Naţionale, depus în probaţiune de recurentul-reclamant la Casa de pensii şi în care este menţionată M.M.A. ca refugiat în perioada 1940-1944, având numărul fişei înregistrată anterior datei de 18 mai 1942, Curtea de apel a efectuat demersurile necesare în vederea obţinerii fişei respective pentru a lămuriri datele referitoare la persoana refugiată.
Arhivele Naţionale au transmis Curţii de apel fişa din 03 decembrie 1940 – completată de Secretariatul de Stat al Colonizării şi Populaţiei Evacuate – Secretariatul General al Refugiaţilor din Nordul Transilvaniei din care rezultă faptul că persoana refugiată M.M. nu este una şi aceeaşi persoană cu mama recurentului-reclamant, fapt confirmat de altfel şi de M.P. prin cererea de recurs. Sub acest aspect, în mod corect instanţa de rejudecare a apreciat asupra celor două înscrisuri probante.
Este adevărat că din adeverinţa eliberată de Şcoala cu clasele I-VIII Vârciorog rezultă că recurentul-reclamant a absolvit la această unitate de învăţământ ciclul primar în perioada septembrie 1943-iunie 1947, însă acest document nu este de natură a face dovada persecuţiilor din motive etnice suferite în localitatea de domiciliu – Călăţea care să fi determinat refugiul în localitatea Vârciorog.
Astfel fiind, în lipsa unor acte oficiale, dovada motivelor care au determinat familia reclamantului să se mute din localitatea Călăţea putea fi făcută, conform art. 4 alin. (2) din Norme, prin declaraţii de martori.
Şi sub acest aspect, instanţa de rejudecare a reţinut în mod corect faptul că din declaraţiile date în faţa instanţei de martorii U.P. şi F.G. nu rezultă care a fost motivul pentru care familia reclamantului s-a mutat în localitatea Vârciorog.
Pe cale de consecinţă, realizând o corectă apreciere a probatoriului administrat, Curtea de apel a reţinut că recurentul-reclamant nu a făcut dovada încadrării în ipoteza reglementată de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, existând o puternică prezumţie în sensul că părăsirea localităţii de domiciliu nu s-a datorat unor persecuţii din motive etnice.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că sentinţa civilă atacată este legală şi temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins ca nefondat recursul declarat de M.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.P. împotriva sentinţei civile nr. 135/CA/2007-P.I.-R. din 07 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 560/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 563/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
