ICCJ. Decizia nr. 578/2008. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 578/2008
Dosar nr. 327/57/2007
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursului de fata;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 327/57 din 08 martie 2007, aşa cum a fost precizată, reclamanta SC A.A.A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului să întocmească documentaţia necesară pentru efectuarea plăţilor echivalente despăgubirilor cuvenite ca urmare a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferenţa dintre 80% din valoarea asigurată conform Legii nr. 381/2002 şi valoarea de înlocuire a păsărilor, conform H.G. nr. 614/1995, republicată.
A mai solicitat şi obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii de 20.000 RON pentru fiecare zi întârziere, de la data pronunţării şi până la executarea efectivă a hotărârii, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 20 noiembrie 2006 a fost notificată de către Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Alba despre existenţa unui focar de pseudopestă aviară la ferma sa nr. 2, focar care s-a extins ulterior şi la ferma nr. 1, ceea ce a determinat, urmare a constatărilor organelor competente, sacrificarea întregului efectiv de păsări existent în cele două ferme, astfel că este îndreptăţită la acordarea despăgubirilor conform prevederilor H.G. nr. 614/1995 şi Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 1114/2004. Reclamanta a mai arătat că, pentru recuperarea integrală a pagubei cauzate de sacrificarea de necesitate, Legea nr. 381/2002 prevede că se plăteşte 80% din valoarea de asigurare în baza documentaţiei întocmite de ministrul pârât, iar pentru diferenţa de prejudiciu, conform prevederilor H.G. nr. 614/1995, (cerere care face obiectul prezentului dosar), Ministerul Agriculturii are obligaţia să întocmească documentaţia necesară şi să efectueze plata.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 40 din 22 iunie 2007, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
A admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC A.A.A. SRL împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi în consecinţă a obligat pârâtul să întocmească documentaţia necesară pentru efectuarea plăţilor echivalente despăgubirilor cuvenite reclamantei ca urmare a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferenţa dintre 80% din valoarea asigurată conform Legii nr. 381/2002 şi valoarea de înlocuire a păsărilor, conform H.G. nr. 614/1995, republicată. În baza art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de câte 1.000 RON penalităţi pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la data executării acesteia. A obligat pârâtul la plata sumei de 39,30 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât a fost respinsă în temeiul art. 15 din H.G. nr. 614/1995, republicată, şi al Legii nr. 215/2004 privind modificarea şi aprobarea O.G. nr. 42/2004.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 614/1995 prevăd că plata despăgubirilor se face din fondurile prevăzute pentru combaterea epizootiilor la valoarea de înlocuire la preţul pieţii a animalului sacrificat, după caz, la suma pierderii suferite de proprietar, prin predarea, indisponibilizarea ori afectarea în alt fel a animalului la data la care a avut loc acţiunea de lichidare a focarelor de boală sau de asanare a acestora.
Acelaşi act normativ prevede şi că beneficiază de despăgubiri persoanele fizice şi juridice care au suferit pagube, în cazul aplicării acţiunilor ce se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, iar în vederea refacerii şeptelului se plătesc despăgubiri din creditele bugetare alocate prin Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.
S-a reţinut, de asemenea, că H.G. nr. 614/1995 nu a fost abrogată prin Legea nr. 215/2004, întrucât nu a fost emisă în temeiul sau pentru aplicarea Legii nr. 60/1974 şi nici nu are dispoziţii contrare Legii nr. 215/2004. De asemenea, ordinul nr. 1114/2004 face trimitere la H.G. nr. 614/1995, republicată, şi la Legea nr. 318/2002, ambele în vigoare, ca şi ordinul nr. 148/2005 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A., care face trimitere la Ordinul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor nr. 1114/2004.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în baza art. 304 pct. 7, 8 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea recursului, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a arătat că instanţa de fond a stabilit în mod greşit calitatea sa procesuală pasivă, ignorând prevederile O.G. nr. 42/2004, în baza cărora a fost înfiinţată Agenţia Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin reorganizarea Agenţiei Române pentru Siguranţa Alimentelor, a Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi a unor servicii din structura ministerului. Noua agenţie funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în coordonarea Ministrului Agriculturii şi în subordinea Guvernului, deci nu în subordinea Ministerului Agriculturii, aşa cum s-a reţinut în sentinţă.
În ipoteza în care ar fi considerate incidente dispoziţiile H.G. nr. 614/1995, recurentul-pârât a arătat că şi din această perspectivă soluţia atacată este netemeinică şi nelegală, pentru că întocmirea documentaţiei, aprobarea şi efectuarea plăţilor intră în competenţa direcţiilor sanitar-veterinare [lit. d) pct. 2 alin. (4)-(7) din H.G. nr. 614/1995], ministerul neavând niciun fel de atribuţii în acest sens, ci doar calitatea de intermediar al fondurilor alocate [lit. d) pct. 2].
În altă ordine de idei, recurentul-pârât a arătat că O.G. nr. 42/2004, aprobată prin Legea nr. 215/2004, a fost adoptată după emiterea H.G. nr. 614/1995, republicată în 2002. Art. 26 alin. (7) din noua lege prevede că plata despăgubirilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, dar în aplicarea acestei prevederi legale nu a fost adoptată nicio hotărâre de Guvern care să reglementeze acordarea despăgubirilor.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul-pârât a arătat, pe de o parte, că potrivit art. 65, raportat la art. 62 şi art. 18 din Legea nr. 24/2000, republicată, H.G. nr. 614/1995 a fost abrogată implicit, deoarece cuprinde prevederi contrare noilor reglementări.
Pe de altă parte, a arătat că H.G. nr. 614/1995 nu prevede plata de despăgubiri pentru pagube provocate de pseudopestă aviară, aceasta nefiind cuprinsă în enumerarea bolilor transmisibile de la animale la om şi diagnosticate de un laborator sanitar-veterinar de diagnostic de stat.
De asemenea, recurentul-pârât a invocat prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi a arătat că Directiva nr. 92/66/CEE nu permite statelor membre ale Uniunii Europene să acorde despăgubiri pentru bolile în privinţa cărora imunoprofilaxia este obligatorie, iar decizia Consiliului nr. 90/424/CEE, consolidată, nu include pseudopestă aviară (boala Newcastle) pe lista bolilor pentru care se acordă despăgubiri.
Cu privire la argumentul reţinut de instanţa de fond, în sensul aplicabilităţii ordinului nr. 1114/2003, recurentul-pârât a arătat că nicio prevedere a acestui ordin nu face trimitere la H.G. nr. 614/1995 sau la Legea nr. 381/2002, cum s-a reţinut în sentinţă şi că ordinul a fost emis în temeiul unei legi abrogate, fiind şi el abrogat implicit.
În concluzie, a arătat că nu există nicio prevedere legală în vigoare care să reglementeze acordarea despăgubirilor pentru boala Newcastle.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 04 decembrie 2007, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a recurentului-pârât, a arătat că H.G. nr. 614/1995 prevede obligaţia Ministerului Agriculturii de a întocmi documentaţia pentru diferenţa de prejudiciu şi de a achita suma cuvenită, iar în temeiul art. 5 şi urm. din Legea nr. 24/2000 şi al art. 3 alin. (29) din H.G. nr. 155/2005, ministerul are atribuţia de a iniţia şi elabora, direct sau prin unităţile aflate în subordine, sub autoritate sau în coordonare, proiecte de acte normative, în domeniile sale de activitate.
A mai arătat că prevederile art. 5, 63 şi 64 din O.G. nr. 42/2004, ale Capitolelor II şi III din H.G. nr. 614/1995 şi ale art. 26 alin. (6) din Legea nr. 215/2004, privind aprobarea, cu modificări, a O.G. nr. 42/2004, conduc la concluzia că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este singurul abilitat să întocmească documentaţia necesară pentru efectuarea plăţilor echivalente despăgubirilor cuvenite ca urmare a episodului de pseudopestă aviară, respectiv pentru diferenţa dintre 80% din valoarea adăugată şi valoarea de înlocuire a păsărilor.
În ceea ce priveşte temeiul legal al cererii sale, intimata-reclamantă a arătat că acesta constă în prevederile H.G. nr. 614/1995, dar se regăseşte şi în O.G. nr. 42/2004, actul normativ invocat de recurentul-pârât [art. 26 alin. (6) şi (7) din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004]. De asemenea, a arătat că H.G. nr. 614/1995 nu a fost adoptată în temeiul Legii nr. 60/1974, astfel încât a rămas în vigoare şi după abrogarea Legii nr. 60/1974 prin Legea nr. 215/2004.
Cu referire la fondul cauzei, intimata-reclamantă a arătat, în esenţă, că este îndreptăţită să primească despăgubirile solicitate, întrucât îndeplineşte condiţiile prevăzute de H.G. nr. 614/1995, ale cărei dispoziţii sunt confirmate şi de Ordinul nr. 1114 din 23 decembrie 2003 al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea Normei sanitar-veterinare privind planul de contingenţă şi Manualul de instrucţiuni pentru boala Newcastle.
Totodată, a susţinut intimata-reclamantă, compensarea rapidă şi adecvată a crescătorilor de animale este prevăzută şi de art. 4 alin. (2), coroborat cu art. 3 din decizia Consiliului nr. 90/424/CEE, în aplicarea căreia a fost elaborat Directiva nr. 1992/66/CEE, care nu interzice furnizarea vaccinurilor ori efectuarea vaccinurilor pentru combaterea bolii Newcastle, aşa cum susţine recurentul-pârât.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., luând în considerare şi susţinerile şi apărările intimatei-reclamante, în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune vizând nerezolvarea unei cereri având ca obiect întocmirea documentaţiei necesare pentru efectuarea plăţilor echivalente despăgubirilor ca urmare a unui episod de pseudopestă aviară, pentru diferenţele dintre 80% din valoarea asigurată, cuvenită conform Legii nr. 381/2002 şi valoarea de înlocuire a păsărilor, prevăzută de H.G. nr. 614/1995, republicată.
Cererea a cărei nerezolvare este reclamată a fost adresată Ministerului Apelor, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, astfel încât raportul de drept administrativ în cadrul căruia a fost generat actul administrativ asimilat conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 (nerezolvarea unei cereri), s-a stabilit între societatea reclamantă şi ministerul pârât.
Motivarea aşa-numitei „excepţii a lipsei calităţii procesuale pasive”, invocate de recurentul-pârât, nu se referă, în realitate, la transpunerea în plan procesual a raportului de drept administrativ astfel configurat, ci la împrejurarea că autoritatea căreia i-a fost adresată cererea nu era competentă să o rezolve, pentru că legea nu i-a conferit atribuţia de a întocmi documentaţia şi de a plăti despăgubirile pentru acoperirea pagubelor provocate prin măsurile de lichidare a focarelor de boli transmisibile.
Acest motiv de recurs este întemeiat, nu numai în raport cu reglementările naţionale şi comunitare invocate de recurentul-pârât, ci şi prin prisma prevederilor H.G. nr. 614/1995, republicată în M. Of. nr. 754/16.10.2002, pe care intimata-reclamantă şi-a întemeiat în drept cererea de chemare în judecată.
Prin H.G. nr. 614/1995 a fost aprobat Programul de supraveghere, prevenire, combatere şi asanare a bolilor la animale şi a celor transmisibile de la animale la om şi de refacere a şeptelului, prevăzut în anexă.
Potrivit pct. 2, primul paragraf, din acest program, în vederea refacerii şeptelului, din creditele bugetare alocate prin Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor, la capitolul „cheltuieli materiale pentru combaterea epizootiilor”, se plătesc despăgubiri – în afara celor cuvenite prin asigurări şi a sumelor recuperate prin valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, moarte sau ucise celor care înregistrează daune în urma tăierii, morţii sau uciderii animalelor.
Paragraful următor prevede însă în mod expres că despăgubirile se acordă, potrivit legii, persoanelor juridice – indiferent de tipul de proprietate şi persoanelor fizice deţinătoare de animale, care au suferit pagube, „în baza documentaţiei întocmite de autoritatea sanitar-veterinară de stat”.
Şi alte prevederi ale pct. 2 din Programul aprobat prin H.G. nr. 614/1995 conduc la concluzia că autorităţii sanitar-veterinare de stat, iar nu Ministerului Agriculturii, îi revine competenţa în materia analizată.
Astfel, documentaţia este aprobată de directorul şi contabilul şef al direcţiei sanitar-veterinare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti (structurile deconcentrate în teritoriu ale Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare), iar după efectuarea decontărilor şi acordarea plăţilor, direcţiile respective au obligaţia de a notifica lunar autorităţii naţionale centralizatorul privind operaţiunile întreprinse.
În prezent, organul de specialitate al administraţiei publice centrale care coordonează şi controlează întreaga activitate publică în domeniu este Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, organizată potrivit art. 5 şi urm. din O.G. nr. 42/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004 şi aflată în coordonarea Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, iar nu în subordinea Ministerului, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Reglementările menţionate corespund, din perspectiva analizată, prevederilor Directivei nr. 92/66/CEE a Consiliului din 14 iulie 1992, de stabilire a măsurilor comunitare de combatere a maladiei Newcastle, transpusă prin ordinul nr. 153/2006, directivă care în art. 2 lit. e) se referă la autoritatea competentă în sensul art. 2 pct. 6 din Directiva nr. 90/425/CEE: autoritatea centrală a unui stat membru, cu competenţe în efectuarea de controale sanitar-veterinare ori zootehnice sau orice autoritate căreia i s-au delegat astfel de competenţe.
Toate aceste prevederi legale, ignorate de instanţa de fond, conduc la concluzia că recurentul-pârât nu avea calitatea de autoritate competentă în rezolvarea cererii intimatei-reclamante, astfel încât în sarcina acestuia nu poate fi reţinut un refuz de rezolvare a cererii, în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împrejurare ce face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 40 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A.A.A. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 579/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
