ICCJ. Decizia nr. 581/2008. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 581/2008
Dosar nr. 817/32/2007
Şedinţa publică de la 14 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 87 din 02 iulie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii judiciari SC R. IPURL Roman şi SC C.D. IPURL Piatra Neamţ, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. Neamţ, anulând în parte decizia nr. 265 din 06 decembrie 2006 emisă de prima pârâtă, în privinţa sumei de 1.298.891 RON sumă contestată prin plângerea din 27 ianuarie 2006, şi în tot decizia nr. 1302 din 13 decembrie 2005 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din anul precedent, emisă de cea de-a doua pârâtă; pe cale de consecinţă, a fost exonerată reclamanta de plata sumei de 1.298.891 RON reprezentând dobânzi (998.888 RON) şi penalităţi de întârziere (300.003 RON) la contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005.
În privinţa obligaţiilor fiscale de bază, în sumă de 1.182.571,50 RON, reprezentând contribuţie de asigurări sociale datorate de angajator, acţiunea a fost respinsă ca tardivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarea situaţie de fapt:
Reclamanta se află în procedura reglementată prin Legea nr. 64/1995, continuarea acestei proceduri fiind dispusă prin sentinţa civilă nr. 197/F din 01 aprilie 1997 a Tribunalului Neamţ. Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003 a aceleiaşi instanţe, la data de 30 iunie 1997 judecătorul sindic a aprobat reorganizarea SC U. SA, perioada de reorganizare fiind prelungită, astfel că prin încheierea din 15 septembrie 1999, Tribunalul a dispus, în temeiul art. 69 din Legea nr. 64/1995, conform planului propus, vânzarea unor bunuri prin licitaţie publică, compensarea unor datorii, efectuarea demersurilor pentru transformarea creanţelor bugetare în acţiuni şi valorificarea lor potrivit legii.
În temeiul H.G. nr. 871/2000, prin încheierea din 18 octombrie 2000, Tribunalul a suspendat cauza pe o perioadă de 180 zile. Prin aplicarea acestei hotărâri a Guvernului s-a obţinut, din vânzarea acţiunilor debitoarei, suma de 1.616.716,65 RON, în timp ce datoriile bugetare erau de 5.275.601,7 RON.
Creanţa declarată la data de 17 decembrie 2002 de Casa Judeţeană de Pensii Neamţ în Dosarul nr. 429/F/1996 a fost de 2.223.719,93 RON, din care 1.894.759,05 RON debit, iar diferenţa penalităţi. Potrivit completării la raportul de expertiză contabilă efectuată în Dosarul nr. 429/F/1996, din vânzarea acţiunilor potrivit H.G. nr. 871/2000, Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a recuperat suma de 602.337,34 RON, diferenţa de 1.292.421,71 RON nefiind stinsă.
Prin contestaţia nr. 494 din 05 februarie 2003, formulată de SC U. SA în dosarul de faliment, aceasta a contestat debitele Casei Judeţene de Pensii Neamţ după cum urmează: 1.182.571,5 RON, cu titlu de contribuţie pentru constituirea fondului de asigurări sociale de stat şi accesoriile la această sumă; 109.850,2 RON pentru constituirea fondului de pensie suplimentară şi accesoriile; suma de 514.934,5 RON - C.A.S. angajator şi suma de 140.373,3 - C.A.S. angajat.
Prin adresa din 14 noiembrie 2003, SC U. SA a contestat debitul de 1.292.421,7 RON, considerând că acest debit trebuia stins prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, precum şi accesoriile acestora, valoarea totală contestată fiind de 2.223.719,93 RON.
Prin sentinţa civilă nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003, Tribunalul Neamţ a admis contestaţia SC U. SA la tabelul definitiv al tuturor obligaţiilor, dispunând înscrierea Casei Judeţene de Pensii Neamţ în tabelul creditorilor cu suma de 627.894,87 RON, cât s-a stabilit prin raportul de expertiză contabilă (sumă din care 612.444,57 RON reprezintă debit).
Prin efectul O.G. nr. 86/2003, procedurile de realizare a creanţelor bugetare reprezentând contribuţii sociale datorate până la data de 01 ianuarie 2004, au fost continuate de Ministerul Finanţelor Publice şi unităţile sale subordonate, D.G.F.P. Neamţ subrogându-se, astfel, şi succedându-i Casei Judeţene de Pensii Neamţ.
Considerând datoriile bugetare stinse parţial, ca urmare a aplicării H.G. nr. 871/2000, D.G.F.P. Neamţ a continuat să calculeze şi să stabilească în sarcina reclamantei accesorii pentru partea din debit neacoperită în urma vânzării acţiunilor (atât pentru creanţele Casei Judeţene Pensii Neamţ şi ale A.J.O.F.M. Neamţ, în drepturile cărora s-a succedat, cât şi pentru creanţele proprii, toate făcând obiectul contestaţiei soluţionate de judecătorul sindic prin sentinţa civilă nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003).
Astfel, au fost emise mai multe decizii referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale considerate nestinse prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, pentru diferite perioade de timp. În legătură cu aceste decizii există mai multe acţiuni, aflate în diverse stadii procesuale. În legătură cu creanţa Casei Judeţene de Pensii Neamţ, s-a reţinut că, potrivit adresei acesteia din 17 decembrie 2002, creanţa sa a fost stabilită conform procesului-verbal din 07 noiembrie 2002. Potrivit susţinerilor SC U. SA (din adresa din 14 noiembrie 2003) acest proces-verbal, întocmit de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială din 07 noiembrie 2002 a fost contestat. În urma judecăţii, procesul-verbal din 07 noiembrie 2002 a fost anulat în parte, prin sentinţa civilă nr. 14/2003 a Curţii Apel Bacău, în ceea ce priveşte majorările de întârziere şi penalităţile pentru perioada 02 august 2002-04 noiembrie 2002; sentinţa civilă nr. 14/2003 a fost, însă, casată în recursul D.G.F.P. Neamţ, prin decizia nr. 5071 din 20 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În cauză, accesoriile stabilite constau în dobânzi în sumă de 998.888 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 300.003 RON, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005, aferente contribuţiei de asigurări sociale existente în sold la data de 31 decembrie 2003. În acest sens, D.G.F.P. Neamţ a emis decizia nr. 1302 din 13 decembrie 2005 referitoare la obligaţiile de plată accesorii aferente obligaţiilor fiscale din anul precedent.
În temeiul art. 174 C. proc. fisc., reclamanta a contestat decizia de impunere din 13 decembrie 2005, contestaţia fiind înregistrată la reclamantă în 16 ianuarie 2006, iar la organul de soluţionare a contestaţiei - A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în 27 ianuarie 2006. În motivarea contestaţiei, reclamanta a susţinut că nu datorează accesoriile, invocând dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în redactarea anterioară O.G. nr. 38/2002, şi că acestea sunt aferente unor debite care au făcut obiectul H.G. nr. 871/2000; reclamanta a mai arătat că în decizia de impunere s-au înscris debite nedatorate în sumă de 1.182.571,50 RON C.A.S.
Prin decizia nr. 265 din 16 decembrie 2006, A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a soluţionat mai multe contestaţii, între care şi cea formulată împotriva deciziei nr. 1302/2005, contestaţii pe care le-a respins ca neîntemeiate. Organul fiscal a reţinut, în drept, dispoziţiile art. 115, art. 117 alin. (4), art. 118 alin. (4) C. proc. fisc., art. 37 din Legea nr. 64/1995, republicată în M. Of. nr. 608/1999, Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1365/2004 de aprobare a deciziei nr. 5 din 22 iulie 2004 a Comisiei Centrale Fiscale.
Raportându-se la cele mai sus arătate, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În privinţa obligaţiilor fiscale de bază:
Potrivit art. 176 alin. (2) C. proc. fisc. (republicat în M. Of. nr. 863/26.09.2005; art. 175 în vechea numerotare) obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în actul administrativ fiscal atacat.
Dacă s-ar considera că reclamanta ar fi putut contesta şi alte obligaţii fiscale decât cele stabilite prin decizia nr. 1302/2005 [contrar art. 176 alin. (2) C. proc. fisc.], o astfel de contestaţie ar fi fost tardivă, fiind făcută cu depăşirea termenului prevăzut de art. 177 C. proc. fisc. (art. 176 în vechea numerotare). Obligaţiile fiscale reprezentând contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator au fost stabilite prin procesul-verbal de control din 07 noiembrie 2002. O primă contestare a acestora a fost făcută în dosarul de faliment nr. 429/F/1996, iar apoi în cauzele în care au fost contestate accesoriile pe alte perioade.
Din precizările reclamantei referitoare la contestarea obligaţiilor de bază rezultă, de fapt, că aceasta nu invocă motive de anulare a actului administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţiile fiscale de bază, ci o situaţie supravenită acestora, respectiv stingerea ca efect al H.G. nr. 871/2000, astfel cum a fost reţinută prin sentinţa civilă nr. 2898/2003. Aşa cum s-a arătat, însă, reclamanta a mai contestat procesele-verbale de control şi pe calea contenciosului administrativ (Dosar nr. 2794/2003 al Curţii de Apel Bacău).
Totodată, şi acţiunea în contencios administrativ prin care se solicită anularea obligaţiilor fiscale reprezentând contribuţie de asigurări sociale este tardivă, chiar în raport cu termenul de decădere de un 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Lege nr. 64/1995, chiar dacă s-ar considera că termenul curge de la data la care reclamanta pretinde că H.G. nr. 871/2000 a avut ca efect stingerea obligaţiilor fiscale de bază.
Pe de altă parte, mai reţine prima instanţă, H.G. nr. 871/2000 a creat doar premisele pentru stingerea datoriilor ca urmare a vânzării acţiunilor SC U. SA, neputând avea ca efect invalidarea actelor fiscale care stabileau obligaţiile ce urmau a fi stinse prin vânzarea de acţiuni.
Faţă de cele arătate, instanţa de fond a considerat acest capăt de cerere ca tardiv formulat, admiţând excepţia invocată din oficiu în acest sens.
În privinţa accesoriilor, respectiv dobânda şi penalităţile de întârziere stabilite prin actul fiscal contestat, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data la care s-a deschis procedura reglementată de Legea nr. 64/1995 nu exista o prevedere referitoare la adăugarea accesoriilor creanţelor negarantate, de la data deschiderii procedurii.
Numai prin Legea nr. 99/1999 (publicată în M. Of. nr. 236/27.05.1999 şi intrată în vigoare la data de 27 iunie 1999) s-a introdus art. 321 - devenit art. 37 după republicarea legii în M. Of. nr. 608/13.12.1999 - potrivit căruia nicio dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată al creanţelor cuprins în planul de reorganizare, se derogă de la aceste prevederi.
Aceasta înseamnă că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 99/1999, reclamanta datora majorările de întârziere reglementate fie de art. 13 din O.G. nr. 11/1996, fie pentru anumite perioade, majorările de întârziere reglementate prin dispoziţii cuprinse în legi speciale în materia contribuţiilor pentru asigurările sociale.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 99/1999, când prin art. 32 s-a stopat curgerea dobânzilor ori a cheltuielilor după deschiderea procedurii, reclamanta nu mai datorează dobânzi ori alte cheltuieli.
Art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995 (republicată în M. Of. nr. 95/02.02.2002), astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 38/2002 - invocat de pârâte - nu este aplicabil întrucât atât dispoziţiile art. 37, cât şi cele ale art. 60 alin. (7) sunt dispoziţii de drept material care nu pot fi aplicate retroactiv. Principiul neretroactivităţii a fost, de altfel, expres recunoscut prin art. 4 al O.G. nr. 38/2002, care prevede că procedurile deschise până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe (02 august 2002) vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 64/1995 prin această ordonanţă.
Aşadar, reţine instanţa de fond, aplicabil în cauză este doar art. 37 din Legea nr. 64/1995 (republicată în M. Of. nr. 608/1999) şi, având în vedere că nu s-a invocat şi dovedit situaţia de excepţie reglementată de teza finală a textului, reclamanta nu datorează accesoriile stabilite prin decizia nr. 1302/2005.
De asemenea, se reţine în considerentele sentinţei recurate, nefiind aplicabil art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 38/2002, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile speciale în materie fiscală referitoare la dobânzile şi penalităţile de întârziere în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, respectiv: art. 15 din O.G. nr. 61/2002 (abrogată prin Legea nr. 174/2004 de aprobare a O.G. nr. 92/2003); art. 111 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 174/2004; art. 117 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată în M. Of. nr. 160/24.06.2004 coroborat cu Ordinul nr. 1365/2004 al Ministrului Finanţelor Publice; art. 118 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, republicată în M. Of. nr. 863/26.09.2005 (text abrogat de O.G. nr. 35/2006).
Împotriva acestei soluţii,considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii judiciari SC R. IPURL Roman şi SC C.D. IPURL Piatra Neamţ, precum şi pârâta D.G.F.P. Neamţ, în nume propriu şi în numele şi pentru pârâta A.N.A.F.
În motivele de recurs invocate de SC U. SA Roman este criticată soluţia instanţei de fond pentru că a respins ca tardivă cererea privind anularea sumei de 1.182.571,50 RON reprezentând contribuţia de asigurări sociale deşi soluţia corectă, dacă se considera că se puteau contesta numai accesoriile, trebuia să fie respingerea ca inadmisibilă.
Dar atât art. 176 alin. (1) C. proc. fisc. prevede că pot face obiectul contestaţiei nu numai sumele stabilite, ci şi cele înscrise în titlul de creanţă.
Situaţia reţinută de instanţa de fond potrivit căreia debitul de 1.182.571,50 RON a fost stabilit prin acte fiscale anterioare aplicării H.G. nr. 871/2000, deşi nu prin procesul-verbal de control din 07 noiembrie 2002 cum a reţinut instanţa, iar acest debit a fost contestat la 25 octombrie 2002, iar instanţa de fond a făcut abstracţie de aceasta.
Se susţine că prin proces-verbal din 07 noiembrie 2002 nu s-a stabilit obligaţia de bază, ci s-au calculat accesorii.
Acest debit de bază a fost contestat, în urma aplicării H.G. nr. 871/2000, în conformitate cu dispoziţiile legii speciale, iar prin sentinţa civilă nr. 2898 din 26 noiembrie 2003 judecătorul sindic a stabilit sumele pe care recurenta societate le avea de plată.
Se invocă faptul că trebuie valorificat aspectul pozitiv al lucrului judecat stabilit prin sentinţa civilă nr. 2898/2003 pronunţată de judecătorul sindic, irevocabilă.
Tardivitatea nu a fost stabilită prin raportare la data comunicării deciziei nr. 265 din 26 decembrie 2006 prin care a fost soluţionată contestaţia din 16 ianuarie 2006, ci faţă de procesul-verbal de control din 07 noiembrie 2002 care era contestat în faţa judecătorului sindic la Tribunalul Neamţ, iar parcurgerea a două căi paralele de contestare nu era posibilă.
S-au făcut referiri şi la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 137 şi art. 109 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru că instanţa de fond trebuia să respingă cererea ca inadmisibilă pentru că nu ar fi fost îndeplinită procedura prealabilă şi nu ca tardivă.
În recursul declarat de D.G.F.P. Neamţ în nume propriu şi pentru A.N.A.F. este criticată soluţia instanţei de fond prin care au fost anulate accesoriile fiscale în sumă de 1.298.891 RON.
Este invocată autoritatea de lucru judecat deoarece pentru suma debit – 1.182.571,50 RON – reprezentând contribuţie la bugetul asigurărilor sociale stabilită la 31 decembrie 2003, fiind preluată spre administrare de către D.G.F.P. Neamţ de la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, au mai fost calculate accesorii pentru perioada 02 august 2002-04 noiembrie 2002, iar acţiunea de anulare a fost respinsă ca irevocabilă prin decizia nr. 5071 din 20 mai 2005 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Calculul dobânzilor şi penalităţilor s-a făcut, având în vedere că societatea se afla în procedura reorganizării judiciare, în raport de dispoziţiile art. 118 alin. (4) C. proc. fisc.
Regula stabilită de art. 118 alin. (4) C. proc. fisc. este una generală şi orice societate aflată în procedura de reorganizare datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere atât pentru obligaţiile fiscale neachitate în termen înainte de deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, cât şi pentru debitele care au fost stabilite în perioada de reorganizare judiciară.
Se apreciază că art. 37 din Legea nr. 64/1995 nu se referă la creanţele bugetare, pentru că textul face referire doar la dobânzi şi alte cheltuieli, nicidecum la sancţiunile care se stabilesc în baza legilor, respectiv la dobânzi de natură comercială şi nu la cele fiscale.
O.G. nr. 38/2002 a modificat şi completat Legea nr. 64/1995, respectiv art. 60 alin. (7) – care prevede că „Pentru neachitarea obligaţiilor bugetare datorate atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, debitorul datorează majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere conform legii speciale în materie, până la data achitării acestora sau, după caz până la data intrării în faliment” şi chiar dacă procedura falimentului de urmat este cea prevăzută de Legea nr. 64/1995, în forma anterioară modificărilor aduse prin O.G. nr. 38/2002, trimiterea la acest text s-a făcut doar în ideea de argumenta faptul că art. 37 din Legea nr. 64/1995 nu vizează majorările/dobânzile şi penalităţile aferente creanţelor bugetare.
Practica judiciară indicată de SC U. SA Roman, nu trebuie invocată pentru că aceasta nu ar constitui izvor de drept şi este neunitară.
Referitor la debitul reprezentând contribuţia de asigurări sociale datorate de angajator în sumă de 1.182.571,50 RON la care au fost calculate accesorii prin decizia de impunere din 13 decembrie 2005, se susţine că aceasta reprezenta obligaţia de plată la data de 31 decembrie 2003 care nu a fost stinsă prin aplicarea H.G. nr. 871/2000, aşa cum pretinde reclamanta.
Titlul de creanţă prin care s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia de plată în sumă de1.182.571,50 RON nu a fost anulat de vreo instanţă competentă, această obligaţie fiind înscrisă în procesul-verbal din 07 noiembrie 2002 încheiat de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, iar contestaţia referitoare la accesorii a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 5071 din 20 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a invocat şi faptul că prin sentinţa nr. 2898/F din 26 noiembrie 2003 s-a soluţionat o contestaţie la tabelul definitiv al tuturor creanţelor creditorilor debitoarei SC U. SA Roman şi instanţa de contencios administrativ nu trebuia să ţină seama de această soluţie.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ. şi s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei şi menţinerea actelor administrative fiscale atacate.
SC U. SA Roman a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului declarat de D.G.F.P. Neamţ, iar D.G.F.P. Neamţ prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului declarat de SC U. SA Roman.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea va respinge recursurile declarate pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul declarat de D.G.F.P. Neamţ în nume propriu şi în numele A.N.A.F., acesta este nefondat.
În prezenta cauză au fost contestate – suma de 1.182.571,50 RON obligaţie de bază şi suma de 1.298.891 RON reprezentând obligaţii fiscale accesorii ale primei sume pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005.
Este criticată, de D.G.F.P. Neamţ, soluţia instanţei de fond pentru că a anulat accesoriile calculate, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere pentru neplata contribuţiei la asigurările sociale.
Soluţia instanţei de fond a fost dată în conformitate cu prevederile legale incidente în cauză.
Reclamanta a intrat în procedura falimentului în perioada în care Legea falimentului nr. 64/1995 nu conţinea nicio prevedere legată de accesoriile creanţelor negarantate de la data deschiderii procedurii, dar în anul 1999 au fost modificate prevederile legale. Astfel, în art. 37 din Legea nr. 64/1995 s-a prevăzut că nicio dobândă ori cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor negarantate sau părţilor negarantate din creanţele garantate, de la data deschiderii procedurii, în afară de cazul în care, prin programul de plată al creanţelor impus în planul de reorganizare se derogă de la aceste prevederi.
Interpretarea dată de instanţa de fond acestor dispoziţii a fost cea corectă pentru că termenul folosit – „cheltuială” presupune şi majorări şi penalităţi de întârziere, iar scopul urmărit de legiuitor a fost tocmai acela de a se păstra patrimoniul societăţii aflate în faliment aşa cum acesta exista la data deschiderii procedurii falimentului.
Chiar dacă textul a fost modificat prin O.G. nr. 38/2002 nu se poate aplica modificarea pentru că ar însemna o aplicare retroactivă a legii şi s-ar nesocoti dispoziţiile legale prevăzute de art. 4 din O.G. nr. 38/2002 care stabilesc că procedurile deschise până la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe vor continua să fie administrate şi lichidate conform prevederilor legale în vigoare, anterioare modificărilor şi completărilor aduse Legii nr. 64/1995 prin această ordonanţă.
Recurenta D.G.F.P. Neamţ a invocat autoritatea de lucru judecat deoarece pentru perioada 02 august 2002-04 noiembrie 2002 au fost calculate accesorii pentru acelaşi debit de bază, iar prin decizia nr. 5071 din 20 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă cererea, dar excepţia invocată este nefondată.
Potrivit art. 1201 C. civ., autoritatea de lucru judecat presupune două litigii între care să existe identitate de părţi, obiect şi cauză, condiţii care trebuie să fie îndeplinite cumulativ.
Verificând litigiile invocate se poate observa că chiar dacă există identitate de părţi şi cauză, litigiile nu au acelaşi obiect pentru că în cauza ce s-a soluţionat prin decizia nr. 5071 din 20 octombrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost contestată decizia nr. 7 din 18 februarie 2003 emisă de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, care vizează accesorii pentru neplata C.A.S. perioada 02 august-04 noiembrie 2002 în timp ce în prezenta cauză se contestă, între altele, decizia nr. 1302 din 13 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. Neamţ pentru accesorii la neplata C.A.S. aferente perioadei 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005.
În cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 118 alin. (4) C. proc. fisc., aşa cum erau în vigoare pentru că, aşa cum am arătat, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 64/1995, în forma anterioară modificării din anul 2002 pentru că reclamanta se afla în procedura falimentului la momentul apariţiei O.G. nr. 38/2002, care reprezintă o normă specială.
Şi recursul declarat de SC U. SA Roman, este nefondat.
Debitul în sumă de 1.182.71,50 RON reprezentând C.A.S. datorată de angajator, contestat în prezenta cauză alături de accesoriile pentru perioada 01 ianuarie 2004-13 decembrie 2005, a fost stabilit prin procesul-verbal de control emis de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Social Neamţ, iar faţă de data emiterii acestuia în raport de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în anulare este tardivă.
Pentru că soluţia instanţei de fond a fost dată prin admiterea excepţiei tardivităţii nu mai pot fi analizate celelalte apărări ale reclamantei ce vizează anularea debitului.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. vor fi respinse recursurile declarate ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC U. SA Roman, prin administratorii judiciari SC R. IPURL Roman şi SC C.D. IPURL Piatra Neamţ, şi de pârâta D.G.F.P. Neamţ, în nume propriu şi în numele şi pentru pârâta A.N.A.F., împotriva sentinţei nr. 87 din 02 iulie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 580/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 582/2008. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
