ICCJ. Decizia nr. 584/2008. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 584/2008
Dosar nr. 10145/2/2006
Şedinţa publică de la 15 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul Y.L., cetăţean chinez, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini, în prezent Oficiul Român pentru Imigrări, anularea deciziei administrative din 18 octombrie 2006 şi obligarea pârâtei să-i aprobe stabilirea domiciliului în România.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că măsura respingerii cererii de stabilire a domiciliului în România este nelegală şi netemeinică, în raport cu condiţiile în care s-a aflat, precum şi faptul că, la data depunerii cererii, îndeplinea condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 1682 din 14 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului Y.L., a anulat decizia din 18 octombrie 2006 emisă de pârâta Autoritatea pentru Străini, pe care a obligat-o să emită o nouă decizie, prin care să aprobe cererea reclamantului de stabilire a domiciliului în România.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a apreciat ca netemeinice susţinerile pârâtei, potrivit cărora reclamantul nu a avut o şedere temporară legală pe teritoriul României, având discontinuităţi la prelungirea dreptului de şedere de 82 zile, din care 44 zile consecutive, în perioada 19 aprilie 2004-03 iunie 2004.
Concluzia instanţei de fond a avut în vedere o cauză soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 19 aprilie 2004, în care s-a reţinut că motivele care au determinat întreruperea perioadei de şedere temporară între 19 iunie 2004 şi 04 iunie 2004 sunt întemeiate şi nu au fost reţinute ca atare.
Totodată, instanţa de fond a mai arătat că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 pentru ca reclamantului să i se aprobe stabilirea domiciliului în România.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care au solicitat casarea acesteia şi respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Recurenţii au precizat că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată prin Legea nr. 482/2004, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat de către recurenţi că, aşa cum rezultă din nota raport din 12 mai 2006, întocmită de lucrătorii Serviciului pentru Străini, între 17 aprilie 2001 (data expirării dreptului de şedere) şi 15 mai 2001 (data depunerii cererii de prelungire), între 19 aprilie 2004 (data expirării dreptului de şedere) şi 03 iunie 2004 (data depunerii cererii de prelungire) şi 17 martie 2006 (data depunerii cererii de prelungire), reclamantul nu a avut drept de şedere, locuind ilegal pe teritoriul României.
Conform art. 70 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002, printre condiţiile cumulative în stabilirea caracterului legal al şederii este prevăzută cerinţa ca discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere să fie mai mici de 30 de zile consecutive şi să nu depăşească în total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă solicitanţii au fost sancţionaţi contravenţional.
Pentru perioada 19 aprilie 2004-04 iunie 2004 (data depunerii cererii de prelungire a dreptului de şedere) perioada de discontinuitate a depăşit cele 30 de zile prevăzute de textul legal anterior citat, ea fiind de 44 de zile consecutive.
Pe de altă parte, recurenţii au arătat că nu pot achiesa la concluzia primei instanţe în sensul că discontinuitatea la perioada mai sus indicată este justificată de existenţa Dosarului nr. 2526/2004 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât redactarea deciziei în această cauză nu putea constitui un impediment la prelungirea dreptului de şedere temporară a intimatului-reclamant.
La termenul de judecată din 15 februarie 2008, apărătorul intimatului-reclamant a precizat că acestuia i s-a aprobat cererea de stabilire a domiciliului în România.
Înalta Curte, având în vedere decizia din 24 septembrie 2007 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, prin care s-a admis cererea intimatului de acordare a dreptului de şedere permanentă în România, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile ca lipsite de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – Oficiul Român pentru Imigrări şi de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1692 din 14 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsite de interes.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 583/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 585/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
